News

Klaus Iohannis intră în cursa pentru șefia NATO: ”Îmi asum candidatura în numele României”. Update

Klaus Iohannis și-a anunțat candidatura la șefia NATO: ”Este momentul ca România să-și asume o și mai mare responsabilitate în cadrul structurilor de conducere ale Alianței”.
12.03.2024 | 23:38
Klaus Iohannis intra in cursa pentru sefia NATO Imi asum candidatura in numele Romaniei Update
Klaus Iohannis țintește la funcția de secretar general al Alianței Atlantice / Foto: Hepta
ADVERTISEMENT
12-03-2024
21:37

Kelemen Hunor: ”Nu e o surpriză. S-ar putea să apară un al treilea candidat”

Liderul UDMR spune că atunci când într-o cursă sunt doi candidați puternici, este posibil să apară un al treilea în jurul căruia să se formeze un consens.

”Era de aşteptat să vină preşedintele României în faţa cetăţenilor şi să spună ce gânduri are după ce-şi termină mandatul. Deci n-a fost o surpriză pentru nimeni, bănuiesc, anunţul de azi.

Mai departe urmează negocieri, fiindcă acolo nu se votează cu majoritate, trebuie un consens şi cel puţin în acest moment există doi candidaţi puternici, Mark Rutte şi Klaus Iohannis, şi deocamdată există trei-patru state care au anunţat sprijinul pentru Mark Rutte.

Aşteptăm să vedem anunţul şi pentru cine îl susţine pe Klaus Iohannis, dar trebuie consens, deci urmează negocieri.

De foarte multe ori când sunt doi candidaţi puternici poţi să te aştepţi la o surpriză – să vină o a treia candidatură şi să se formeze un consens în jurul candidatului-surpriză.

Acum ştim sigur că Mark Rutte nu e susţinut de Turcia, de Bulgaria şi de Ungaria. Şi de români, bineînţeles, că avem un candidat.

Dar nu ştim cine ne susţine pe noi. Olanda sigur nu, cei care au făcut deja anunţul că deja îl susţin pe Mark Rutte pe această poziţie şi să vedem ce se va întâmpla”, a spus liderul UDMR la TVR Info, relatează Agerpres.

12-03-2024
15:43

Nicolae Ciucă: ”Această candidatură este sprijinită de tot ceea ce a realizat Armata Română”

Președintele Senatului României, Nicolae Ciucă, a venit cu o primă reacție la anunțul lui Klaus Iohannis privind candidatura la șefia Alianței nord-atlantice.

”Este o responsabilitate de asumare a reprezentării României pentru ocuparea unei funcții la nivelul Alianței Nord-Atlantice, după 20 de ani de când țara noastră a devenit membru cu drepturi depline al NATO.

Această candidatură este sprijinită de tot ceea ce a realizat Armata Română în acești 20 de ani, de efortul făcut de Armată și de România, prin participarea la toate angajamentele în care Alianța a fost implicată.

Întreg sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională a avut o contribuție esențială în realizarea acestei imagini de pivot de stabilitate în regiunea Mării Negre, pe Flancul Estic și în interiorul NATO.

Vom veni cu argumente cât se poate de solide, ceea ce înseamnă necesitatea unei perspective a țărilor din Europa Centrală și de Est la conducerea Alianței Nord-Atlantice.

Pentru oricare dintre candidați există nevoia unui consens. Ca atare, fiecare dinte candidați va veni cu argumente, țările care vor sprijini candidaturile vor avea propriile argumente, iar în final se va ajunge la o decizie stabilită la nivelul liderilor NATO la summitul din iunie de la Washington D.C.“, a punctat Nicolae Ciucă, președintele Senatului.

12-03-2024
15:22

Discursul integral al președintelui

”În urmă cu douăzeci de ani, drapelul României a fost arborat pentru prima dată la sediul NATO de la Bruxelles, marcând ultimul pas în aderarea țării noastre la Alianța Nord-Atlantică.

Sunt două decenii de când România este membră a celei mai puternice alianțe politico-militare, care, de 75 de ani, promovează democrația și libertatea, îi apără eficient pe membrii săi și a dezvoltat o rețea vastă de parteneri, alături de care promovează ordinea internațională bazată pe reguli.

Valorile cardinale ale Alianței, printre care statul de drept, respectarea drepturilor și a libertăților fundamentale, au reprezentat busola care ne-a ghidat spre consolidarea unei democrații autentice.

În plus, extrem de important, umbrela NATO ne-a oferit cele mai puternice garanții de securitate din istorie. Nicicând aceste garanții de securitate nu s-au dovedit mai relevante decât astăzi.

Trăim în cele mai dificile vremuri din punctul de vedere al securității din ultimele decenii, dar noi, românii, ne simțim protejați tocmai pentru că suntem membri ai Alianței Nord-Atlantice.

Un conflict militar în Europa este o realitate care în urmă cu câțiva ani părea improbabilă. Rusia se dovedește a fi o amenințare gravă și de lungă durată pentru continentul nostru, pentru securitatea noastră euroatlantică.

În aceste condiții, frontierele NATO capătă o importanță capitală, iar întărirea Flancului Estic, care include și România, va rămâne o prioritate pe termen lung.

În tot acest context complicat, țara noastră a dovedit că este un pilon de stabilitate și de securitate în regiune. Ca prioritate majoră, de la începutul primului meu mandat ca Președinte al României, am inițiat și negociat cu toate partidele parlamentare un Pact național care a prevăzut alocarea a 2% din PIB pentru Apărare, iar acum am ajuns la alocarea a 2,5% din PIB, ceea ce înseamnă resurse semnificative pentru dezvoltarea capacităților și a capabilităților noastre militare.

Suntem printre Aliații care au înțeles și și-au asumat de la început acest angajament.

România a contribuit și contribuie la misiunile și operațiile NATO. Avem o prezență militară semnificativă în Balcanii de Vest, ne interesează în cel mai înalt grad și contribuim în mod direct la securitatea Mării Negre.

Susținem necondiționat Ucraina și contribuim consistent la susținerea puternică a partenerilor Alianței, în special a celor mai vulnerabili.

Totodată, în cadrul Consiliului Suprem de Apărare a Țării, am adoptat strategii și măsuri pentru ca Armata României să se modernizeze complet și în același ritm cu Aliații noștri.

Avem o vecinătate complicată cu Rusia, am fost tot timpul conștienți de riscurile și amenințările care decurg din această situație și ne-am pregătit temeinic pentru a le asigura cetățenilor noștri securitatea deplină.

România nu s-ar fi putut dezvolta economic, nu ar fi atras capital și investitori care să contribuie la creșterea nivelului de trai dacă nu ar fi existat garanții solide privind securitatea națională. Iar aceste garanții sunt direct legate de modernizarea militară a țării noastre, dar și de apartenența noastră la Alianța Nord-Atlantică.

În prezent, România este un membru respectat în NATO, la fel ca și în Uniunea Europeană. Este un statut pe care ni l-am câștigat de-a lungul ultimilor ani, dând dovadă de implicare, de predictibilitate strategică în ceea ce privește politica noastră externă și de securitate, de stabilitate, de profesionalism și de respect nemijlocit față de valorile fundamentale pe care sunt clădite Alianța Nord-Atlantică și Uniunea Europeană.

Mai mult, am acționat constant pentru a apropia cât mai mult cele două maluri ale Atlanticului, pentru că da, pentru noi relația transatlantică este esențială.

Ne aflăm într-un context de securitate în care cred că este momentul ca țara noastră să-și asume o și mai mare responsabilitate în cadrul structurilor de conducere euro-atlantice.

Este o aspirație legitimă a unui stat care a cunoscut în ultimele două decenii transformări radicale și care ar putea contribui cu această experiență la conturarea unei noi viziuni asupra modului în care putem răspunde rapid și eficient unei game variate și complexe de provocări și amenințări.

Avem o înțelegere profundă, inclusiv din perspectiva provocărilor istorice cu care s-a confruntat regiunea noastră, asupra actualei situații de securitate, situație dezechilibrată de războiul declanșat de Rusia împotriva Ucrainei. Totodată, cred că NATO are nevoie, la rândul său, de o reînnoire a perspectivei asupra misiunii sale.

Europa de Est are o contribuție valoroasă în discuțiile și deciziile adoptate în cadrul NATO.

Cu o reprezentare echilibrată, puternică și influentă din această regiune, Alianța va putea lua cele mai bune decizii, care să răspundă nevoilor și preocupărilor tuturor statelor membre.

Pentru toate aceste motive, am decis să intru în competiție pentru funcția de Secretar General al NATO.

Îmi asum această candidatură în numele României cu toată responsabilitatea, iar această decizie are la bază performanța României, experiența acumulată pe parcursul celor două mandate de Președinte al României, înțelegerea profundă a provocărilor cu care se confruntă NATO, Europa, și în special regiunea noastră, și angajamentul meu ferm față de valorile și obiectivele fundamentale ale NATO.”

12-03-2024
15:10

Klaus Iohannis vrea să fie șeful NATO

Klaus Iohannis și-a anunțat candidatura la șefia NATO. Președintele a declarat că este momentul ca România să-și asume o mai mare responsabilitate în cadrul Alianței.

”Țara noastră a dovedit că este un pilon de stabilitate și securitate în regiune. Am ajuns la alocarea a 2,5% din PIB. România este un membru respectat în NATO ca și în UE.

Cred că este momentul ca România să-și asume o și mai mare responsabilitate în cadrul structurilor de conducere ale Alianței. Este o aspirație legitimă.

Cred ca NATO are nevoie de o reînnoire a misiunii sale. Europa de Est are nevoie de o reprezentare puternică. Am decis să intru în competiție pentru funcția de Secretar General al NATO. Îmi asum candidatura în numele României”, a declarat Klaus Iohannis.

12-03-2024
13:50

Klaus Iohannis: ”Nu intenționez să-mi scurtez mandatul de președinte”

”O să fac mai multe declarații despre NATO la ora 17, dar nu intenționez să-mi scurtez mandatul de președinte”, a declarat, marți, președintele la Cotroceni.

În 22 februarie, publicația G4Media dezvăluia faptul că România a anunțat în mod oficial aliații NATO că îl propune pe Klaus Iohannis în funcția de secretar-general al Alianței.

Președintele României și-a arătat în trecut disponibilitatea de a îi succeda lui Jens Stoltenberg. În plus, la începutul lunii februarie, Iohannis a declarat că ar fi inadmisibil ca nicio poziție relevantă din UE să nu fie ocupată de o persoană din estul Europei, după alegerile europarlamentare. 

Președintele Klaus Iohannis a susținut, marți, o declarație de presă pe tema NATO, la Palatul Cotroceni, în cadrul căreia și-a anunțat candidatura la funcția de Secretar General al NATO.

Klaus Iohannis intră în cursa pentru șefia NATO

„Președintele României, Klaus Iohannis, va susține marți, 12 martie 2024, ora 17:00, la Palatul Cotroceni, o declarație de presă pe tema NATO”, a comunicat Administrația Prezidențială.

ADVERTISEMENT

Anunțul vine în contextul în care, la recentul Congres PPE de la București, șeful statului român a declarat că lumea se află într-un context „complicat și instabil”, generat de războiul început de Rusia în Ucaina, și că continental european se „confruntă cu cea mai gravă situație de după cel de-al Doilea Război Mondial”.

Secretar general NATO

Totodată, și în contextul în care România și-a notificat aliații că Iohannis intră în cursa pentru postul de secretar general al Alianței, ocupat de longevivul norvegian în această funcție, Jens Stoltenberg. Mai mulți observatori apreciază însă că Iohannis a intrat târziu în competiție.

ADVERTISEMENT

Presa internațională a relatat că Mark Rutte ar fi cel mai bine plasat pentru a-i succeda lui Jens Stoltenberg la conducerea Organizației Tratatului Atlanticului de Nord (NATO). Pentru a câștiga postul, însă, premierul olandez va avea nevoie de sprijinul tuturor țărilor membre, ceea ce nu va fi a priori ușor.

În urmă cu cinci ani, în 2019, președintele francez Emmanuel Macron a definit NATO ca o structură aflată „în moarte cerebrală”, declanșând o virulentă polemică în rândul aliaților, mai ales în condițiile în care Franța este putere nucleară.

ADVERTISEMENT

Succesorul lui Stoltenberg, întrebare cheie pentru aliați

Apoi a venit locul războiului din Ucraina, iar Organizația Tratatului Atlanticului de Nord a devenit din nou o entitate centrală în dezbaterea publică. Din acest motiv, pe măsură ce mandatul lui Stoltenberg, se apropie de sfârșit, întrebarea privind succesorul său se pune stringent.

Mandatul lui Jens Stoltenberg în fruntea Organizației Tratatului Atlanticului de Nord, principala alianță militară a Occidentului, se va încheia în octombrie 2024.

ADVERTISEMENT

Fostul prim-ministru al Norvegiei a fost numit în funcția de secretar general al NATO în 2014, la un an după ce a părăsit mandatul în țara sa. El i-a succedat lui Anders Fogh Rasmussen, care la rândul său fusese anterior prim-ministru al Danemarcei.

ADVERTISEMENT