Sport

Presiune pe Dinamo! Dacă CSA Steaua are drept de promovare, şansele “câinilor” de a reveni în prima ligă sunt periclitate

Cei de la CSA Steaua exultă după ce au aflat că ar putea avea drept de promovare după acest sezon. Sunt veşti proaste pentru Dinamo, care îşi vede şansele periclitate.
14.04.2023 | 09:03
Presiune pe Dinamo Daca CSA Steaua are drept de promovare sansele cainilor de a reveni in prima liga sunt periclitate
Secvenţă din meciul Dinamo - CSA Steaua. Sursa: sportpictures.eu
ADVERTISEMENT

Vasile Dîncu, fostul ministru al Apărării a depus un proiect de lege prin care CSA Steaua va avea dreptul de a evolua în prima ligă dacă va fi aprobat până cu o săptămână înainte de startul campionatului următor.

Dacă CSA Steaua are drept de promovare, şansele “câinilor” de a reveni în prima ligă sunt periclitate

Suflarea “militară” a primit cu mare optimism această veste, iar juristul CSA Steaua, Florin Talpan, a plusat şi a spus că este o chestiune de câteva săptămâni până când echipa Armatei va avea drept de promovare.

ADVERTISEMENT

Sunt veşti proaste pentru rivala Dinamo, chiar înaintea meciului direct. “Câinii” sunt într-o formă foarte bună, obţinând două victorii convingătoare cu Unirea Dej şi Oţelul, 3-0 în ambele, care au propulsat echipa lui Burcă pe locul 4, la un punct de podium şi de promovarea directă.

Calculele promovării din play-off se complică dacă va intra şi CSA Steaua în această “horă”, mai ales că echipa lui Daniel Opriţa este în acest moment pe un loc direct promovabil, cu 44 de puncte, unul sub liderul Poli Iaşi.

ADVERTISEMENT

Dinamo, la cinci puncte distanţă de CSA Steaua înaintea meciului direct!

Dacă echipa Armatei va avea drept de promovare, Dinamo are o misiune mai dificilă. Echipa lui Burcă va trebui să treacă atât de Oţelul, dar şi de CSA Steaua sau Poli Iaşi pentru a fi pe loc direct promovabil. Iar distanţa de recuperat nu ar mai fi fost de un punct, ci de cinci puncte.

Vestea vine într-un moment fierbinte, cu câteva zile înaintea derby-ului Steaua – Dinamo, din Ghencea. Meciul va avea o altă conotaţie în condiţiile în care şi “militarii” au miza promovării, sau măcar a unei speranţe că vor putea evolua în prima ligă.

ADVERTISEMENT

Miza de a încheia pe primele două locuri este imensă pentru că locurile 3-4 aduc un adversar, teoretic, superior din prima ligă. Indiferent de echipele care ajung la baraj din prima ligă, ele pleacă din postura de favorite.

Presiune şi pe CSA Steaua! Cum joacă elevii lui Opriţa când află că fiecare meci are miză?

În actuala configuraţie, cu CSA Steaua blocată în Liga 2 Casa Pariurilor, Dinamo este la doar un punct de locul care asigură promovarea directă şi cu un moral mult mai bun decât Oţelul, principala contracandidată, călcată în picioare pe “Arcul de Triumf”.

ADVERTISEMENT

Interesant va fi de văzut şi cum va răspunde CSA Steaua la această presiune. Brusc Adi Popa&co. vor simţi măcar o presiune artificială a promovării şi rămâne de văzut cum vor gestiona această situaţie, mai ales că marţi, de la ora 19:00 se joacă CSA Steaua – Dinamo în Ghencea.

ADVERTISEMENT