După o carieră în presa scrisă – unde a lucrat ani buni la Jurnalul național – Oana Stancu (42 de ani) și-a început cariera în televiziune la Realitatea TV, acolo unde a realizat o serie de emisiuni apreciate la Realitatea TV, alături de Adrian Ursu, după care s-a mutat la Antena 3, unde lucrează și astăzi.
În 2015, în cadrul unei ceremonii emoționante, Oana Stancu s-a măritat cu Daniel Zamfir, pe atunci deputat. Cei doi au o fată, Maria Victoria, parlamentarul fiind tatăl și a două fete rezultate din prima căsnicie.
Acum trei ani, în declarația de avere depusă de Daniel Zamfir, în prezent senator, era trecut și venitul soției Oana. Pentru prestațiile de la Antena 3, prezentatoarea tv încasase atunci 22.100 lei pe lună.
În ultima declarație de avere, depusă anul acesta de parlamentar, nu mai apare însă suma încasată de Oana Stancu-Zamfir de la trustul Intact. ”Rubrica anonimizată în baza unei clauze de confidențialitate” înseamnă că salariul Oanei Stancu a fost secretizat.
Soțul Oanei Zamfir se poate lăuda cu mulțimea de terenuri pe care le deține în județul Ilfov, cinci în Voluntari și unul în Ștefăneștii de Jos, plus un alt teren intravilan în Bolintinul din Vale.
La capitolul imobile, parlamentarul a raportat casa construită în 2001 în Voluntari, cu o suprafață locuibilă de 144 de metri pătrați și cu 800 de metri pătrați de teren aferent. Pe lângă o mașină Honda cumpărată în 2001, în declarația lui Zamfir mai apare și colecția de bijuterii a știristei, evaluată la 10.000 euro.
Însă marea lovitură pe piața imobiliară a fost dată de soții Zamfir anul trecut, când cuplul a obținut o sumă fabuloasă dintr-un foc. Pentru o casă din Capitală, vândută pentru 250.000 euro, și pentru un teren de 2274 metri pătrați, vândut pentru 325.000 euro, Daniel și Oana Zamfir au încasat în total 575.000 euro!
Și la capitolul împrumuturi, soțul Oanei Zamfir stă foarte bine
, ținând cont că în septembrie anul trecut a împrumutat două societăți cu câte 500.000 lei, ceea ce înseamnă că are de recuperat un milion de lei, la un moment dat.
În conturi, soții Zamfir dețin 35.000 lei și 41.000 euro, sumă în scădere față de anii trecuți. Daniel Zamfir a împrumutat în 2016, de la o instituție finaciară, suma de 50.000 euro, creditul având scadența în acest an.
Pentru funcția de parlamentar, Daniel Zamfir încasează anual suma de 141.473 lei, ceea ce înseamnă un venit lunar de 11789 lei pe lună. Soțul Oanei Zamfir a trecut în declarația de avere și alocația anuală primită pentru fetița lui cu prezentatoarea tv, în valoare de 1520 lei.