News

Prințul Paul, reținut în Malta. Condamnat în dosarul Ferma Băneasa, el se afla în vacanță alături de Prințesa Lia

Prințul Paul Phillipe al României ar fi fost reținut într-un resort din Malta, acolo unde se afla alături de soția lui, Lia. Cei doi erau în vacanță.
28.04.2024 | 20:28
Printul Paul retinut in Malta Condamnat in dosarul Ferma Baneasa el se afla in vacanta alaturi de Printesa Lia
Prințul Paul este condamnat la 3 ani și 4 luni de închisoare în dosarul ”Ferma Băneasa”. În trecut, el a fost reținut și la Paris / Colaj foto: Fanatik / Sursă foto: Hepta
ADVERTISEMENT

Dat în urmărire de autoritățile române, Prințul Paul a plecat în vacanță alături de familia lui și ar fi ales un resort scump din Malta. La intrarea în țară, el ar fi fost reperat de poliția malteză, pe baza mandatului european emis de țara noastră.

Prințul Paul va fi prezentat unei instanțe din Malta

În prezent, Prințul Paul și soția lui se află la o secție de poliție și a solicitat să-i fie adus un avocat. Potrivit Antena 3, Paul Phillipe va fi supus procedurii de extrădare. El va fi prezentat instanței în cursul zilei de luni.

ADVERTISEMENT

Prințul Paul a fost condamnat la 3 ani și 4 luni de închisoare în dosarul Ferma Regală Băneasa, însă la momentul punerii în aplicare a mandatului de executare, polițiștii nu l-au mai găsit la domiciliu, fiind dat în urmărire internațională.

Paul Phillipe al României a mai fost reținut în Franța, în iunie 2022, la aproape doi ani de la condamnarea sa. În noiembrie 2023, Curtea de Apel de la Paris a respins cererea de extrădare a condamnatului român.

ADVERTISEMENT

Judecătorii francezi au refuzat predarea Prințului Paul către autoritățile din România, invocând argumente ce țin de legalitatea actului de justiție.

Mai exact Curtea de Apel de la Paris a luat în calcul faptul că unul dintre judecătorii din completul care l-a condamnat pe Paul nu depusese jurământul la învestirea în funcție.

ADVERTISEMENT

Justiția malteză trebuie să decidă dacă îl extrădează în România pe Prințul Paul

Decizia justiției franceze nu se aplică și altor state cu care România are relații de cooperare judiciară. În cazul Maltei, Prințul Paul trebuie să aștepte o nouă decizie a judecătorilor referitoare la cererea de extrădare pe care o va formula România.

ADVERTISEMENT

Dosarul Ferma Regală Băneasa s-a încheiat cu condamnarea definitivă a unui număr de 18 inculpați, printre care oamenii de afaceri Tal Silberstein și Beny Steinmetz. Prejudiciul adus statului român a fost estimat la 145 de milioane de euro.

Paul Philippe deține cetățenia franceză, britanică și română. Tatăl său, Carol Mircea Grigore e considerat fiul nelegitim al Regelui Carol al II-lea. Paul nu a fost niciodată recunoscut ca membru al familiei regale de către unchiul său, Mihai I.