Dacă la cluburile de fotbal din România noțiunea de social media este una complicată, în Premier League toate formațiile au un asemenea departament care se ocupă de relația cu fanii pe rețelele de socializare.
Printre echipele care stau foarte bine la acest capitol se numără și Tottenham, unde, începând din acest an este legitimat și Radu Drăgușin. Fundașul a fost transferat de englezi de la Genoa în schimbul a 30 de milioane de euro.
Apărătorul central român nu are decât 8 minute jucate pe final în trei partide pentru Spurs, însă rămâne în centrul atenției pe rețelele de socializare ale clubului.
Clubul Tottenham și-a provocat jucătorii să recite celebrul generic la jocului video FIFA: „EA Sports, it’s in the game”. Mai mulți fotbaliști au acceptat provocarea și și-au încercat talentul de oratori. Departamentul de social media al londonezilor a postat clipul pe Tik Tok și a devenit viral.
Totuși, printre jucătorii lui Tottenham din acel clip nu s-a numărat și Radu Drăgușin. Un fan român a fost foarte atent la acest detaliu și a scris în secțiunea de comentarii: „Unde e Drăgușin?”.
Administratorul paginii i-a făcut pe plac fanului român și a publicat separat răspunsul cu înregistrarea în care apărea Radu Drăgușin. Atașat a fost și mesajul: „Radu a fost atât de bun încât a spart microfonul”.
Asta pentru că i s-a stricat microfonul fix când să recite Radu Drăgușin celebrul generic al jocului FIFA. Probabil acesta a fost și motivul pentru care imaginile cu Drăgușin nu au fost adăugate la clipul principal.
Cu toate acestea, clipul doar cu Radu Drăgușin și cu microfonul defect a strâns peste 150.000 de vizualizări, în timp ce clipul general în care apar mai mulți fotbaliști de la Tottenham a ajuns la 385.000 de vizualizări la momentul redactării acestei știri.
Florin Manea, impresarul lui Drăgușin, rămâne totuși optimist și e sigur că jucătorul său va evolua în curând mai mult timp pentru Tottenham: „Nu aveţi de ce să vă îngrijoraţi. Este normală situaţia. Vorbeam şi cu Cristi Chivu, care îmi spunea: «Florine, eu când am ajuns, am stat două luni la Ajax, n-am pătruns». Acum, sper că după înfrângere să primească şansele lui.
Nu puteau să spună că îi dau pe toţi la o parte că l-au transferat pe Drăguşin. Romero e campion mondial, van de Ven a jucat bine, îşi aşteaptă şi el rândul. Problema va fi, când va intra să joace, să o facă foarte bine, să nu mai iasă.
Pentru mine a fost normală această perioadă în care n-a jucat. Cred că vor urma şi meciuri întregi. Trebuie să te pregăteşti, el are 22 de ani, dar nu este un tip căruia să îi placă să stea pe banca de rezerve.
Va trage mult mai tare ca să prindă un meci de titular. Nu se mulţumeşte să scrie Tottenham pe el şi nu s-a dus să facă nişte duşuri pe acolo, cum zicea o celebră doamnă. Ei aşa îi plăcea, să facă duşuri multe”, a spus Manea la FANATIK SUPERLIGA.