După ce au reușit promovarea la un an distanță de la retrogradarea în eșalonul secund, prioritarea zero a şefilor din Ștefan cel Mare este ridicarea interdicţiei pentru transferuri. FANATIK a aflat că dinamoviștii l-au reangajat pe avocatul spaniol Jorge Ibarrola, omul care i-a mai ajutat o dată pe “câini” să deblocheze mutările, în 2021.
Până la soluționarea cazului, Dinamo va trebui să se bazeze pe lotul cu care a reușit promovarea în SuperLiga. Chiar și așa, Ovidiu Burcă a primit o primă veste bună, doi jucători care în sezonul precedent au fost împrumutați la alte formații revin sub comanda sa.
Este vorba de mijlocașul Geani Crețu, care a jucat la FC Argeș, formație pe care ”roș-albii” au învins-o în barajul de promovare/menținere în SuperLiga, și fundașul Ricardo Grigore, care a evoluat în prima parte a stagiunii trecute la FC U Craiova, iar în partea a doua la Petrolul Ploiești.
Geani Crețu s-a arătat extrem de bucuros de întoarcerea la Dinamo și a anunțat că va fi prezent la reunirea echipei, programată joi, 15 iunie. El speră să pună umărul la revenirea ”câinilor” în elita fotbalului românesc.
”Mâine o să fiu la reunire! În primul rând, sunt foarte fericit că m-am întors acasă! Vreau să mă antrenez cât de bine pot în perioada de pregătire pentru a-mi ajuta echipa să termine pe un loc cât mai bun în clasament și-mi doresc ca Dinamo să redevină o echipă de primele locuri în România”, a declarat Crețu, pentru gsp.ro.
În vârstă de 23 de ani, Geani Crețu a reușit un assist în cele 21 de meciuri jucate în sezonul precedent pentru FC Argeș, el fiind folosit și pentru că a fost una dintre puținele variante ale piteștenilor pentru regula U21.
Jucător polivalent de mijlocul terenului, Crețu s-a născut și a făcut primii pași în fotbal la Piatra Neamț, iar la vârsta de 16 ani a fost adus la Dinamo, pentru care a jucat 41 de partide și a marcat un gol. În sezonul 2019-2020, el a fost împrumutat la Rapid unde a evoluat în 14 întâlniri.
Ricardo Grigore are 24 de ani și este un produs 100% al ”câinilor”. Cedat sub formă de împrumut după ce Dinamo a retrogradat, fundașul central a jucat 10 meciuri la FC U Craiova și trei la Petrolul, dar nu a reușit să-și câștige un loc de titular.
FANATIK a aflat în exclusivitate că Dinamo va pleca în această vară într-un cantonament în Slovenia, acesta fiind primul stagiu de pregătire pe care îl vor face ”câinii” în afara țării după o pauză de doi ani.