News

Prognoza ANM pentru 14 – 27 martie 2022. Vreme capricioasă și ger în unele zone

Specialiștii ANM au emis prognoza pentru intervalul 14 - 27 martie. Urmează încă două săptămâni de primăvară calendaristică în care vremea nu se va îndrepta foarte mult. În unele zone va fi chiar ger.
14.03.2022 | 11:28
Prognoza ANM pentru 14  27 martie 2022 Vreme capricioasa si ger in unele zone
Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni. Prognoza ANM pentru 14 - 27 martie 2022. Sursa foto: hepta.ro
ADVERTISEMENT

Conform datelor Administrației Naționale de Meteorlogie (ANM), aspectul de primăvară al vremii din România este încă departe.

Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni. Prognoza ANM pentru 14 – 27 martie 2022

În perioada 14 – 27 martie va predomina o vreme în general rece în majoritatea regiunilor. Vor fi zone în care minimele vor scădea până la limita gerului, -10 grade Celsius.

ADVERTISEMENT

La capitolul precipitaţii, acestea vor apărea atât în cursul acestei săptămâni, cât şi după date de 23 martie, în unele zone, conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM).

Iată prognoza pentru fiecare regiune din țară:

Prognoza pentru Banat

În vest, vremea va continua să se încălzească la începutul intervalului de prognoză, astfel că se va apropia de un regim caracteristic perioadei, cu medii ale maximelor de până la 12 grade şi ale minimelor de până la 2 grade, însă apoi se va răci treptat, iar temperaturile vor coborî spre valori diurne mediate regional de 6 grade şi nocturne de -6 grade, caracterizând o vreme deosebit de rece.

ADVERTISEMENT

În a doua săptămână se estimează o revenire sub aspect termic, iar media maximelor va atinge 14 grade, în timp ce minimele ajung la două grade. Precipitaţiile se vor semnala pe arii extinse în data de 16 martie, iar trecător şi izolat pe aproape tot intervalul.

Cum va fi vremea în Crișana

În această zonă, regimul termic va avea tendinţă de creştere la începutul intervalului, astfel că mediile maximelor vor fi între 8 şi 12 grade, iar ale minimelor între -6 şi zero grade.

ADVERTISEMENT

Din 17 şi până în 19 martie se va răci treptat, cu valori termice diurne ce vor coborî în medie spre 6 grade şi nocturne spre -6 grade, apoi vremea va intra într un proces de încălzire, estimările fiind de 14 grade – ziua, respectiv un grad – noaptea. În data de 16 martie se vor semnala precipitații pe arii relativ extinse, iar după aceea probabilitatea de apariţie a acestora va fi mai ridicată doar spre finalul intervalului.

Vreme geroasă în Ardeal

În centrul țării, procesul de încălzire va continua atât luni, cât şi marţi, dar ulterior se va răci, condiţii în care mediile maximelor vor coborî de la 9 grade în 15 martie, până spre 4 grade în 19 martie, iar ale minimelor de la -2 grade în 17 martie, până la -10 grade în 20 martie.

ADVERTISEMENT

A doua săptămână de prognoză va fi caracterizată de o vreme în încălzire treptată, iar până la final valorile termice mediate regional vor ajunge la 10 grade pe timpul zilei, respectiv de -2 grade noaptea. Precipitaţiile se vor semnala doar pe spaţii mici şi cu o probabilitate mai mare în 16 şi 18 martie, precum şi în intervalul 23 – 27 martie.

Vreme rece și în nord

În Maramureş, în prima săptămână de prognoză, regimul termic va avea variaţii de la încălzire la răcire, condiţii în care mediile valorilor termice se vor situa la maxime între 6 şi 10 grade, iar la minime între -6 şi -2 grade. Următorul interval va fi caracterizat de o creştere treptată şi continuă a temperaturilor, astfel că maximele mediate regional vor atinge 12 grade, iar minimele zero grade. Precipitaţiile vor fi pe arii restrânse, slabe cantitativ şi se vor semnala cu probabilitate mai mare în 16 martie şi din nou în intervalul 24 – 27 martie.

Prognoza pentru Moldova

Valorile de temperatură se vor situa în mare parte în jurul mediilor multianuale în primele trei zile ale intervalului, maximele mediate regional fiind între 5 şi 10 grade. În intervalul 17 – 19 martie, vremea se va răci, astfel că media maximelor va coborî spre 3 grade, după care valorile de temperatură vor creşte treptat şi vor ajunge să se situeze din nou în jurul normelor.

În prima săptămână, mediile minimelor se vor încadra între -7 şi -3 grade, apoi vor creşte treptat spre zero grade. Temporar, se vor semnala precipitaţii slabe cantitativ, cu o probabilitate mai mare în a doua săptămână.

Datele ANM pentru Dobrogea

În sud-est, în primele zile ale intervalului, valorile de temperatură se vor situa în jurul normelor, iar media maximelor va fi între 4 şi 8 grade, urmând ca, între 17 şi 20 martie, acestea să scadă şi să se situeze între un grad şi 3 grade. În a doua săptămână, temperaturile diurne vor creşte treptat, astfel că se vor înregistra până la 9 grade, mediate regional, la finalul intervalului. În prima săptămână, temperaturile minime vor avea oscilaţii, şi media va fi de la -5 până la zero grade.

În a doua parte a perioadei prognozate, minimele vor creşte treptat şi se vor încadra, în medie, între -2 şi 2 grade. Temporar, se vor semnala precipitaţii slabe cantitativ, cu o probabilitate mai mare în a doua săptămână.

Prognoza ANM pentru Muntenia

În Muntenia, în prima zi media maximelor va fi de 6 grade, apoi va creşte spre 11 grade, astfel situându-se în jurul normelor. Intervalul 17 – 20 martie va fi caracterizat de un proces de răcire ce va determina maxime, mediate regional, de 5 grade. În a doua parte a intervalului, valorile de temperatură vor creşte treptat şi vor avea medii între 6 şi 12 grade.

În prima săptămână, minimele vor avea variaţii, cu valori mediate regional între -5 şi zero grade, apoi se estimează creşterea acestora de la medii de -6 grade pe 19 martie, până la zero grade în ultima zi a intervalului. Probabilitatea pentru precipitaţii slabe va fi mai ridicată pe 16 martie şi, temporar, în a doua săptămână.

Vremea din Oltenia

În Oltenia, în primele trei zile ale intervalului, vremea va fi normală termic, astfel că mediile temperaturilor maxime vor fi între 7 şi 11 grade, apoi se va înregistra un proces de răcire până în jurul datei de 19 martie când media maximelor va fi de 4 grade. În a doua săptămână se va încălzi treptat şi media temperaturilor maxime va ajunge până la 12 grade, la finalul acesteia. În intervalul 14 – 17 martie, media minimelor va creşte de la -5 grade spre un grad, apoi va scădea până la -6 grade.

În a doua săptămână evoluţia mediei temperaturii minime va fi de creştere până spre zero grade. Probabilitatea mai mare de apariţie a precipitaţiilor va fi pe 16 martie şi, din nou, între 23 şi 27 martie.

Vreme foarte rece la munte

În zonele înalte de munte, intervalul de prognoză va debuta cu o încălzire, însă va fi de scurtă durată, pentru că se va răci între 16 şi 19 martie. În aceste condiţii, maximele vor avea medii de la două spre -6 grade, iar minimele de la -6 spre -12 grade, caracterizând o vreme geroasă, în special pe creste.

În următoarea săptămână se va semnala o creştere treptată a temperaturilor, ce vor atinge spre final valori diurne, mediate regional, de două grade şi nocturne de -6 grade. Temporar, vor fi precipitaţii, cu o probabilitate mai mare pe data de 16 martie şi în ultimele zile ale intervalului de prognoză. AGERPRES

ADVERTISEMENT