Life

Program farmacii Paște 2023. Ce farmacii sunt deschise non stop

Programul farmaciilor de Paștele ortodox, în 2023. Unele dintre ele sunt deschise la orice oră, non-stop. Unde le poți găsi?
11.04.2023 | 08:00
Program farmacii Paste 2023 Ce farmacii sunt deschise non stop
Ce program au farmaciile de Paști. Sursa foto: Jurnalul
ADVERTISEMENT

Paștele este tot mai aproape, iar românii se pregătesc în felul lor aparte pentru această sărbătoare creștină, care va avea loc pe data de 16 aprilie. De asemenea, este bine știut faptul că într-o astfel de zi se modifică programul multor magazine, instituții sau farmacii.

Program farmacii Paște 2023, de unde poți lua medicamente în zilele de sărbătoare

Multe farmacii vor avea un orar redus în perioada celor trei zile de Paști, 16, 17 și 18 aprilie 2023. Însă, o parte vor ține deschis non-stop, ceea ce înseamnă că la orice interval din zi sau din noapte, te poți deplasa și cumpăra pastile pentru problemele de sănătate pe care le ai sau orice îți este necesar.

ADVERTISEMENT

Românii obișnuiesc să treacă de Paști pe la farmacie din cauză că au exagerat cu consumul de preparate tradiționale. Probleme digestive sunt cele mai întâlnite într-o asemenea perioadă. Simțindu-se rău, unele persoane au nevoie de medicamente care să le împiedice să ajungă pe patul de spital, de exemplu.

Program farmacia Catena Paște 2023

Catena este una dintre farmaciile cele mai frecventate de către români, datorită prețurilor accesibile și ofertelor, în același timp. Duminică, în prima zi de Paști, va fi deschis aici până la ora 23:00, cu două ore mai mult decât în restul zilelor săptămânii.

ADVERTISEMENT

Dacă nu poți ajunge până la ora 23:00 la o farmacie Catena, află că sunt unele locații unde poți merge oricând. În Capitală, de exemplu, farmaciile Catena de pe Bulevardul Ion Mihalache și de pe Calea Rahovei 322 dispun de un program non-stop.

Program farmacia Dona Paște 2023

Lanțul de farmacii Dona se clasează și el printre favoritele românilor. De multe ori, aici medicamentele sau oricare produs se vând cu prețuri mai mici decât restul farmaciilor. În ceea ce privește programul, și aici va fi deschis tot până la ora 23:00 de Paști, însă, dacă te vei confrunta cu probleme de sănătate în alt interval, află că această farmacie nu dispune și de un program non-stop.

ADVERTISEMENT

Program farmacia Dr. Max Paște 2023

Farmaciile Dr. Max nu au un orar fix. Sunt zone unde le găsești, de obicei, deschise până la orele 21:00, 20:00, 22:00, iar în alte locații se închid deja de la 19:00. De Paști, însă, poți intra într-o farmacie Dr.Max, la fel, până la 23:00.

De altfel, ai face bine să fii precaut cu sănătatea, de Paști, deoarece, tot referitor la Capitală, doar o singură farmacie Dr. Max primește clienți non-stop. Este vorba despre cea situată în zona Bulevardul Theodor Pallady, care deși este aproape pentru unii, pentru alții este chiar la kilometri depărtare.

ADVERTISEMENT

Ca să evităm să mergem de Paști la farmacii, medicii nutriționiști ne sfătuiesc să avem grijă la cum ne alimentăm de această sărbătoare. Deși preparatele tradiționale sunt un deliciu, din ele nu trebuie să gustăm lacom, ci cu moderație, căci sunt destul de grele pentru stomac.

ADVERTISEMENT