News

Programare vaccinare, 28 ianuarie 2021. Peste 500.000 de persoane s-au vaccinat până acum împotriva Covid

28.01.2021 | 19:24
Programare vaccinare 28 ianuarie 2021 Peste 500000 de persoane sau vaccinat pana acum impotriva Covid
ADVERTISEMENT

Programare vaccinare, 28 ianuarie 2021. Joi, Comitetul Naţional de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva Covid (CNCAV) va anunța astăzi care este numărul de persoane vaccinate în ultimele 24 de ore.


Aproape 1.500 de reacții adverse raportate în urma vaccinării anti-Covid

Update, ora 19:00. Potrivit datelor puse la dispoziția CNCAV de Institutul Național de Sănătate Publică, în ultimele 24 de ore au fost administrate 38.692 doze de vaccin împotriva COVID-19 Pfizer BioNTech unui număr de 38.692 de persoane. În total, 534.346 de persoane s-au vaccinat: 459.296 persoane cu prima doză și 75.050 persoane vaccinate cu a doua.

ADVERTISEMENT

De la începutul campaniei de vaccinare s-au înregistrat 1.480 de reacții „comune și minore”, dintre care 418 reacții de tip local cu durere la locul injectării și 1.062 reacții generale (febră, cefalee, mialgii, artralgii, astenie, alergii de tip urticarie).


Știrea Inițială, ora 12:23. Până atunci, ne vom raporta la cifrele de miercuri, 27 ianuarie, prezentate de CNCAV care vorbesc despre fenomenul de vaccinare anti-Covid din țara noastră.

ADVERTISEMENT

Pfizer are probleme cu distribuția vaccinului, însă autoritățile din țara noastră sunt sigure că vom reuși să vaccinăm peste 10 milioane de români până în toamna anului curent.

Numărul persoanelor programate prin platforma online a depășit 900.000.

În perioada 15 ianuarie 2021, orele 15:00 până joi, 28 ianuarie 2021, orele 09:00, pe platforma informatică programare.vaccinare-covid.gov.ro s-au programat 908.092 persoane din etapa a II-a de vaccinare (368.584 adulți peste 65 ani, 209.393 persoane cu afecțiuni cronice și 330.115 angajați din domenii esențiale).

ADVERTISEMENT

Din punct de vedere al modalității de accesare a platformei, programarea persoanelor din etapa II s-a realizat astfel:

  • individual direct în platformă – 364.301 de persoane;
  • prin intermediul medicilor – 167.024 de persoane;
  • telefonic, prin Call Center – 103.632 de persoane;
  • prin intermediul angajatorului – 273.135 de persoane din domenii esențiale.
ADVERTISEMENT

Programare vaccinare, 28 ianuarie 2021. Câți români s-au vaccinat astăzi?

Potrivit datelor puse la dispoziția CNCAV de către Institutul Național de Sănătate Publică, prin aplicația Registrul Electronic Național al Vaccinărilor (RENV), care ține evidența vaccinărilor, situația din ziua de 27 ianuarie a.c., ora 17.00, este următoarea:

1. Număr de doze administrate de vaccin împotriva COVID-19 Pfizer BioNTech (în ultimele 24 de ore): 42.326, la un număr de 42.326 persoane din care:

  • 25.718 persoane vaccinate cu 1 doză;
  • 16.608 persoane vaccinate cu 2 doze.

2. Număr total de doze administrate de vaccin împotriva COVID-19 Pfizer BioNTech (începând cu data de 27 decembrie 2020): 570.704, la un număr de 513.429 persoane din care:

  • 456.154 persoane vaccinate cu 1 doză;
  • 57.275 persoane vaccinate cu 2 doze.

3. Număr total de reacții adverse înregistrate la nivelul centrelor de vaccinare (în ultimele 24 de ore): 101 reacții comune și minore, din care:

  • 16 reacții de tip local;
  • 85 reacții generale.

4. Număr total de reacții adverse înregistrate la nivelul centrelor de vaccinare (începând din 27 decembrie 2020):

  • 1.384 reacții comune și minore, din care:
  • 403 reacții de tip local cu durere la locul injectării;
  • 981 reacții generale (febră, cefalee, mialgii, artralgii, astenie, alergii de tip urticarie).

* Autoritățile menționează că există 2 reacții adverse în curs de investigare. De asemenea, a fost precizat că programul centrelor de vaccinare se încheie la ora 20.00, motiv pentru care numărul vaccinărilor realizate în intervalul orar 17.00 – 20.00 va fi reflectat în raportarea din ziua următoare.

Peste 800.000 de oameni s-au programat la vaccin

În perioada 15 ianuarie 2021, orele 15:00 până miercuri, 27 ianuarie 2021, orele 09:00, pe platforma informatică programare.vaccinare-covid.gov.ro s-au programat 898.864 persoane din etapa a II-a de vaccinare (365.892 adulți peste 65 ani, 206.456 persoane cu afecțiuni cronice și 326.516 angajați din domenii esențiale).

Din punct de vedere al modalității de accesare a platformei, programarea persoanelor din etapa II s-a realizat astfel:

  • individual direct în platformă – 359.559 de persoane;
  • prin intermediul medicilor – 165.438 de persoane;
  • telefonic, prin Call Center – 102.469 de persoane;
  • prin intermediul angajatorului – 271.398 de persoane din domenii esențiale.
ADVERTISEMENT