Radu Andrei Tudor, cea mai nouă ”achiziție” de la Kanal D2, jurnalistul care a plecat de la TVR după 13 ani, prezintă jurnalul de știri al stației, „Newstime”, de luni până vineri de la ora 21:00.
Prezentatorul a oferit un interviu în exclusivitate pentru FANATIK, în care vorbește despre ce a învățat din cei 13 ani petrecuți la TVR, mutarea la Kanal D2, dar și aspecte neștiute până acum din viața personală.
De ce ai ales să faci parte din familia Kanal D2? Ce te-a convins să accepți acest nou start?
– Mi-a plăcut mult dorința echipei Kanal D pentru dezvoltarea unui nou post generalist de televiziune cu un conținut fresh, foarte divers. Am rezonat și cu NEWSTIME, un jurnal de știri conceput dintr-o perspectivă foarte apropiată de oameni. În plus, mi-am dorit să fiu parte dintr-un proiect aflat la început, să fiu omul care apare în primele momente de on air la un nou post TV.
Descrie-te în câteva cuvinte pentru cei care încă nu te cunosc foarte bine: ai vrut dintotdeauna să faci televiziune?
– Am spus mereu că nu știu dacă eu am ales televiziunea sau ea m-a ales pe mine. Eram copil când am ajuns prima dată într-un studio de televiziune. Apoi totul s-a transformat într-un stil de viață. Și astăzi cred că sunt dependent de tot ce înseamnă media. Nu cred că aș putea să trăiesc în afara profesiei de jurnalist.
La Kanal D2 vedem știri despre oameni, pentru oameni! În calitate de jurnalist, care sunt subiectele care te emoționează sau îți stârnesc un interes automat, dincolo de ce dictează actualitatea de zi cu zi?
– Sunt empatic și mă emoționează mult subiectele care au legătură cu oamenii în vârstă, cu animalele și copiii. Am încercat mereu să mă implic în campanii care să aducă o rază de speranță celor aflați în dificultate. Cred că face parte din misiunea jurnaliștior să își dorească să schimbe ceva în bine.
Ai plecat de la postul public după 13 ani. În ce fel te-a călit experiența de la TVR?
– Am învățat multe la TVR. M-am format și ca om și ca profesionist. M-a ajutat mult faptul că am putut să fac știri, dar și divertisment în cei 13 ani de activitate la postul public de televiziune.
Despre viața ta personală nu s-a scris mare lucru. Cum e relația cu soția ta? Ce vă ține aproape?
– Relația noastră e foarte bine sudată. Sunt multe lucruri care ne țin aproape. Avem profesii diferite și ne place să ne povestim ce ni se întâmplă peste zi. Ne sprijinim reciproc și ne bucurăm de fiecare moment petrecut împreună. David Andrei este centrul universului nostru, el ne face să zâmbim în fiecare zi.
Ești tată și, bănuim, că și asta a fost o provocare pentru tine. Cum te definești în postura asta și ce îți dorești cel mai mult pentru copilul tău?
– Îmi doresc că fiul nostru să aibă multă libertate, îmi doresc să-l sprijin în ceea ce își doreşte. Îmi doresc să înveţe să facă cele mai bune alegeri în cunostință de cauză. Mi-ar plăcea mult că băiatul meu să fie pasionat și de sport.
Dacă nu ai prezenta știri, din ce crezi că ți-ai putea câștiga existența?
– Cred că aș fi un bun personal trainer sau, poate, antreprenor.
Există vreun lucru pe care l-ai schimba la tine sau la lumea din jurul tău? Care ar fi acela?
– Aș schimba puțin modul în care acord credit oamenilor. Mi-ar plăcea să fiu o idee mai precaut. Nu cred că există o lume ideală. Dar am încredere în puterea oamenilor de a schimba lucrurile în bine, de a-și ajuta semenii.
Nu în ultimul rând, aș vrea să știu dacă ți s-a întâmplat vreodată să te epuizeze munca și ce ai făcut să te refaci. Te-ai lovit vreodată de burnout?
– Sunt un om extrem de implicat în profesia lui. Și, cumva, sunt conectat în permanență la ce am de făcut. Dar întotdeauna mi-am găsit acel echilibru, astfel încât să pot face față provocărilor de orice fel. Evident că am avut perioade pline, în care munceam enorm și asta mi se părea și firesc să fac. Nu am trecut prin fenomenul de burnout, și cred că m-a ajutat să nu ajung în astfel de situație și faptul că îmi organizez foarte bine ceea ce am de făcut, îmi ofer și mie timp de relaxare și, foarte important, fac sport.