Life

Ramona Olaru, înșelată în mod neașteptat! Vedeta Antena 1 și-a prins bărbatul cu amanta, în pat

Ramona Olaru a povestit cât de mult a suferit în momentul în care a avut certitudinea că este înșelată.
20.12.2023 | 12:02
Ramona Olaru inselata in mod neasteptat Vedeta Antena 1 sia prins barbatul cu amanta in pat
Ramona Olaru, înșelată de iubit / Fotomontaj: Fanatik
ADVERTISEMENT

Ramona Olaru este, cu siguranță, una dintre cele mai frumoase apariții de pe micul ecran. Cu toate acestea, și ea a plâns din cauza bărbaților, și ea a fost înșelată și, mai urât, l-a prins pe bărbatul infidel în fapt.

Ramona Olaru, înșelată de iubit

Chiar dacă este una dintre femeile dorite de mulți bărbați, Ramona Olaru a avut experiențe neplăcute în amor. Iar una dintre experiențele care au marcat-o pe vedeta de la Antena 1a fost când și-a prins iubitul în pat, cu alta.

ADVERTISEMENT

„Eu sunt o fată extraordinară, numai bună de pus la rană. Chiar sunt un om bun, dar până mă superi. Dacă m-ai supărat nepotrivit, s-a terminat. Am fost înşelată, da. Dar cred că m-a ajutat treaba ăsta cumva să trec mai repede peste. Adică una e să bănuieşti tu, să crezi, să ai impresia şi alta e să îi vezi cu ochii tăi. Să îi vezi dezbrăcaţi în faţa ta. Asta e altceva! Nu vreau să vorbesc despre lucrurile astea, au trecut, s-au dus, dar ca idee a existat aşa ceva în viaţa mea.

Pe moment nu am ştiut cum să reacţionez şi am plecat. Apoi, am stat şi m-am gândit ce trebuia să fac într-o astfel de situaţie: să mă întorc, să iert… Dar nu, cum să mă împac? De ce? Am rezolvat traumele care erau de rezolvat. Nu îmi trebuie aşa ceva în viaţa mea, de ce aş avea nevoie de aşa ceva în viaţa mea? A fost dur, fix ca în telenovele a fost”, a spus vedeta de la Antena 1 în podcastul lui Jorge.

ADVERTISEMENT

De altfel, când vine vorba de experiența amoroase, Ramona Olaru nu prea are cu de ce să fie fericită. Ea a trecut printr-un divorț neașteptat.„Îmi găsisem și un iubit. Înainte mă numeam Plăișanu Nicoleta Ramona. L-am întrebat dacă e de acord să păstrez numele fostului meu”, a completat Ramona Olaru.

Ramona Olaru nu a vrut să se căsătorească pentru bani

Ramona Olaru, asistenta matinalilor de la Antena 1, este o apariție. Frumoasă, înaltă, cu zâmbetul mai mereu pe buze. Și, desigur, atitudinea este este remarcată imediat. Iar bărbații o văd, uneori, ca pe un adevărat trofeu. ȘI, recunoaște vedeta, au fost chiar și milionari care au curtat-o.

ADVERTISEMENT

„Sunt multe lucruri pe care oamenii nu le ştiu din viaţa mea. Am vrut să mă căsătoresc pentru bani, dar nu pot! Nu pot, mie trebuie să îmi fie drag de omul ăla, să îmi doresc să fiu cu el, să îl ating. Altfel nu! Acum câţiva ani m-am gândit că poate ar trebui să fac pasul ăsta să nu mai muncesc pentru bani toată viaţa, dar nu am putut.

Am avut o discuţie, mi-a zis că îmi oferă tot, doar să fim împreună, să ne căsătorim. Şi am stat şi m-am uitat la el de sus până jos şi nu am putut. Era milionar”, a mai povestit Ramona Olaru.

ADVERTISEMENT

În altă ordine de idei, povestește vedeta Antena 1, este foarte pretențioasă când vine vorba de bărbați. Iar ultimul ei iubit, cel care a ajutat-o să își revină după despărțirea de Cătălin Cazacu, a primit papucii în mod neașteptat.

Mai exact, spune Ramona Olaru pentru sursa citată, că bărbatul cu care era a îndrăznit să întârzie. Ramona Olaru i-a cerut bărbatului să se vadă după ce termina matinalul de la Antenă, în jur de 12.30, dar n-a mai dat de el. Abia pe la 14.30 a sunat-o și acela a fost punctul în care i-a și dat papucii.

ADVERTISEMENT
Tags:
Arbitră de 24 de ani, protagonista unui „sex tape” alături de un observator...
Arbitră de 24 de ani, protagonista unui „sex tape” alături de un observator UEFA de 61 de ani! » Înregistrarea interzisă minorilor, distribuită pe rețele
Schema Nordis. Prima reacție a Cameliei Potec după ce a fost acuzată că...
Schema Nordis. Prima reacție a Cameliei Potec după ce a fost acuzată că făcea reclamă colosului imobiliar: „Confirm că am investit acolo”. Exclusiv
Mara Bănică: ”Eu, cu sapa, nu dau”. Prietenii lui Costin Mărculescu reacționează dur...
Mara Bănică: ”Eu, cu sapa, nu dau”. Prietenii lui Costin Mărculescu reacționează dur după imaginile dezolante de la mormânt. Exclusiv
Comoara energetică a Balcanilor stârnește interesul Rusiei și SUA. Unde sunt îngropate peste...
Comoara energetică a Balcanilor stârnește interesul Rusiei și SUA. Unde sunt îngropate peste două miliarde de euro
Schema prin care Luminița l-a păcălit Gigi Becali într-o excursie în străinătate. Discreta...
Schema prin care Luminița l-a păcălit Gigi Becali într-o excursie în străinătate. Discreta soție a milionarului a făcut asta!
Primele imagini de la evenimentul în care Michael Schumacher a apărut public, după...
Primele imagini de la evenimentul în care Michael Schumacher a apărut public, după accidentul din 2013 / Foto
Ronald Gavril, cadou de milionar făcut Anamariei Prodan! Zeci de mii de dolari...
Ronald Gavril, cadou de milionar făcut Anamariei Prodan! Zeci de mii de dolari cheltuiți pentru a-și răsfăța iubita. Foto
Drama fostului iubit al Andrei Măruță. La un pas să fie ucis de...
Drama fostului iubit al Andrei Măruță. La un pas să fie ucis de concubinul mamei: ”Ne călca în picioare, iar în mine arunca cu cuțitul”
Deputata PSD care a murit la 55 de ani a lăsat o moștenire...
Deputata PSD care a murit la 55 de ani a lăsat o moștenire impresionantă. Ce sume se aflau în conturile Mayei Teodoroiu, care a avut funcții înalte în stat
Gâlceava autorităților după ce un teren s-a surpat și a înghițit două mașini....
Gâlceava autorităților după ce un teren s-a surpat și a înghițit două mașini. PS6 aruncă vina către primăria lui Nicușor Dan. Update
Vineri, 11 octombrie. Românii care trebuie să-și verifice cardurile
Vineri, 11 octombrie. Românii care trebuie să-și verifice cardurile
Lacrimi şi durere pentru Maestrul Florin Piersic...
Lacrimi şi durere pentru Maestrul Florin Piersic...
Se dau PENSIILE mai DEVREME pe CARD! ANUNȚUL Casei de Pensii
Se dau PENSIILE mai DEVREME pe CARD! ANUNȚUL Casei de Pensii
De ce s-ar fi despărțit Monica Bîrlădeanu și Bobby Păunescu. Totul a ieșit...
De ce s-ar fi despărțit Monica Bîrlădeanu și Bobby Păunescu. Totul a ieșit la iveală acum
„Urâm România!”. Ce pedeapsa a primit sportiva maghiară care a înjurat un arbitru...
„Urâm România!”. Ce pedeapsa a primit sportiva maghiară care a înjurat un arbitru român și care a spus că urăște România
Horoscop joi, 10 octombrie. Berbecii pun piciorul în prag, tentații pentru Capricorni, Săgetătorii...
Horoscop joi, 10 octombrie. Berbecii pun piciorul în prag, tentații pentru Capricorni, Săgetătorii fac compromisuri