Sport

Rareş Fortuneanu a început munca la naţionala României de handbal masculin: “Îmi doresc să redobândim stilul de handbal românesc”

22.10.2019 | 10:42
Rares Fortuneanu a inceput munca la nationala Romaniei de handbal masculin Imi doresc sa redobandim stilul de handbal romanesc
ADVERTISEMENT

Suflu nou pe banca tehnică a naţionalei masculine de handbal a României. După mai bine de trei ani în care “tricolorii” au fost conduşi de pe bancă de tehnicieni spanioli, Xavier Pasqual şi Manuel Montoya, Federaţia Română de Handbal a optat pentru un staff sută la sută românesc. Rareş Fortuneanu (40 de ani), care din vară este şi antrenorul principal al formaţiei franceze Saint Raphael, a fost numit selecţioner la finalul săptămânii trecute şi şi-a intrat deja în drepturi cu ocazia stagiului de pregătire de la Cluj-Napoca.

Rareş Fortuneanu, noul selecţioner al naţionalei de handbal masculin: “Este o onoare”

Fortuneanu este ajutat la echipa naţională de “secundul” Adrian Petrea şi de antrenorul cu portarii Alexandru Buligan. “E o onoare să fiu în această postură, o mândrie să-mi reprezint ţara, cred că este cel mai frumos sentiment pe care pot să-l trăiesc, să-mi cânte imnul. E o senzaţie pe care am trăit-o ca jucător, iar acum am ocazia să o trăiesc şi ca selecţioner. Am pus la punct o relaţie bazată pe încredere cu jucătorii, de transparenţă, pentru că acesta este modul meu de a lucra, o relaţie de colaborare între mine şi jucători pentru că este foarte important ce feedback îmi oferă ei din teren. Sper să dureze cât mai mult această colaborare şi să fie cât mai productivă, să aducă cât mai multe rezultate pozitive echipei naţionale”, a declarat Rareş Fortuneanu.

ADVERTISEMENT

Fost conducător de joc la Ştiinţa Bacău şi Dinamo Bucureşti, Rareş Fortuneanu a plecat în Franţa în 2004, unde a evoluat doar pentru Saint Raphael, până în 2014, când a trecut pe bancă, în postura de “secund”. Din vară a fost promovat “principal” la echipa care anul trecut a jucat finala Cupei EHF. Acum, vrea să aducă din nou performanţa şi la echipa naţională a României.

Rareş Fortuneanu a început munca la naţionala României de handbal masculin

Primul obiectiv: calificarea la Campionatul Mondial din 2021

“Îmi doresc să redobândim un stil românesc şi să introduc elemente din handbalul francez, pentru că cele două culturi handbalistice se aseamănă foarte mult. Şi puţine influenţe iberice, pentru că jucătorii cunosc bine sistemele spaniole lucrând cu Xavi Pasqual şi Manuel Montoya. Prezenţa la Campionatul Mondial e un vis al tuturor de mulţi ani, care este departe deocamdată. Am conceput nişte obiective pe termen scurt cu băieţii, dar şi pe termen mediu şi lung. Obiectivul pe termen scurt este o obligativitate, acela de a trece de tuneul de calificare din ianuarie, pentru că avem un palmares în spate, suntem echipa României, avem un blazon de respectat, avem calitate, un grup care îmbină jucătorii cu experienţă cu entuziasmul şi talentul jucătorilor tineri. Nu va fi uşor, chiar dacă adversarii, la prima vedere, par a fi facili”, a menţionat noul selecţioner.

ADVERTISEMENT

Ultima calificare a Naţionalei României la un Campionat Mondial datează din 2011, când “tricolorii” s-au clasat pe locul 19 din 24 de echipe participante. Pentru calificarea la Campionatul Mondial din 2021 din Egipt, România va evolua în grupa preliminară cu Italia, Kosovo şi Georgia. Meciurile vor avea loc în luna ianuarie, în Italia. Prima clasată va ajunge la barajul pentru “Mondialul” care va avea în premieră 32 de echipe.

Rareş Fortuneanu a început munca la naţionala României de handbal masculin
Rareş Fortuneanu a început munca la naţionala României de handbal masculin

“Să nu mai privim în urmă. Trebuie să gândim şi să acţionăm în prezent, să facem ca pauzele privind participările noastre la turneele finale să fie cît mai scurte. Suntem în urmă, avem mult de muncă, dar eu zic că prin determinare şi cu un spirit de luptă ieşit din comun orice meci poate fi câştigat. Spun asta cu toată încrederea pentru că avem calitate, avem determinare, solidaritate, dar toate astea trebuie să se vadă pe teren” – Rareş Fortuneanu

ADVERTISEMENT

“Am jucat cu Rareş la echipa naţională. L-am prins pe când aveam 18 ani. Din punctul meu de vedere este un antrenor ambiţios, aşa cum vrem să fim şi noi la echipa naţională şi eu cred că o să aducă un plus” – Mihai Popescu (Saint Raphael)

“Suntem destul de entuziasmaţi după prima întâlnire cu noul antrenor. Se pare că se leagă lucrurile mult mai bine. Antrenor român, ambiţios, tânăr, vine dintr-un campionat foarte puternic, unde se joacă cel mai bun handbal din lume şi noi nu avem decât de câştigat din acest lucru. Comunicarea e mult mai uşoară şi e un avantaj că a terminat handbalul de curând şi înţelege anumite stări ale noastre faţă de un antrenor mai în vârstă. Astfel chimia se creează mult mai repede” – Viorel Fotache (CSM Bucureşti)

ADVERTISEMENT
  • 4 titluri mondiale, un argint şi 5 medalii de bronz are în palmares naţionala masculină de handbal a României
  • 45 de meciuri a jucat Rareş Fortuneanu pentru echipa naţională a României
ADVERTISEMENT