News

Război în Ucraina, ziua 460. Atac masiv al rușilor asupra Kievului cu rachete balistice / O persoană a decedat și nouă au fost rănite, în urma unui atac aerian în regiunea Donețk

Război în Ucraina, ziua 460. Evgheni Prijojin, şeful grupării paramilitare Wagner, critică oficialii de la Kremlin şi spune că vor primi o palmă din partea populaţiei.
29.05.2023 | 17:41
Razboi in Ucraina ziua 460 Atac masiv al rusilor asupra Kievului cu rachete balistice  O persoana a decedat si noua au fost ranite in urma unui atac aerian in regiunea Donetk
Prijojin acuză oficialii Kremlinului că au dat ordin să fie minimalizată cuceritea Bahmutului de către Wagner Foto: Hepta
ADVERTISEMENT
29-05-2023
14:34

Regiunea Donețk, bombardată de ruși

O persoană a murit și nouă au fost rănite în urma unui atac aerian asupra regiunii Donețk. Forțele rusești au lansat bombe din aer și au atacat în jurul orei 11.30 orașul Torețk. Anunțul a fost făcut de Procuratura regională.

 

 

Potrivit sursei citate, una dintre bombe ( un model FAB – 250) a lovit  o benzinărie locală, ucigând o persoană de doar 28 de ani și rănind alte opt persoane.

“O a doua bombă a lovit o clădire administrativă locală, rănind încă o persoană.O bancă, o instituție de învățământ și o mașină au fost, de asemenea, avariate în orașul aflat la doar șase kilometri de linia frontului”, au transmis autoritățile locale.

29-05-2023
09:48

Rusia, atac asupra Kievului cu rachete balistice. 11 explozii puternice și o persoană rănită

Pentru a doua oară în această zi, Rusia a lansat un atac masiv asupra Kievului și a mai multor orașe mari din statul vecin. Numai în Capitala Ucrainei s-au auzit, înainte de prânz, 11 explozii puternice.

Kievul a fost lovit inclusiv cu rachete balistice, au anunțat reprezentanții forțele aeriene ucrainene. ”Inamicul a folosit rachete cu o traiectorie balistică, cel mai probabil Iskanders. Există posibilitatea ca rachete S-300 și S-400 să fi fost, de asemenea, folosite”, a declarat purtătorul de cuvânt al forțelor aeriene, Yuri Ihnat, pentru televiziunea ucraineană, relatează The Guardian.

Primarul Kievului, Vitali Kitschko, a anunțat că cel puțin o persoană a fost spitalizată în urma atacului din timpul zilei asupra Capitalei. Totul s-a întâmplat în cartierul Podilskyi, partea de nord a orașului.

29-05-2023
08:02

Lukașenko promite arme nucleare pentru toți cei care aderă la alianța Rusia-Belarus

Liderul de la Minsk, Aleksandr Lukașenko, a spus că orice altă țară care dorește să se alăture unei uniuni Rusia-Belarus ar putea primi arme de distrugere în masă. Sunt ”arme nucleare pentru toată lumea”.

Rusia a anunțat săptămâna trecută un plan de desfășurare a armelor nucleare tactice în Belarus, în prima desfășurare de astfel de focoase de către Kremlin în afara Rusiei de la căderea Uniunii Sovietice în 1991, stârnind îngrijorări în Occident.

Într-un interviu prezentat la televiziunea de stat a Rusiei duminică seara, Lukașenko, cel mai ferm aliat al președintelui Vladimir Putin printre vecinii Rusiei, a spus că trebuie ”înțeles strategic” că Minsk și Moscova au o șansă unică de a se uni.

Nimeni nu este împotriva Kazahstanului și a altor țări care au aceleași relații strânse pe care le avem noi cu Federația Rusă”, a spus Lukașenko, citat de The Guardian.

”Dacă cineva este îngrijorat, atunci este foarte simplu: alăturați-vă Uniunii Belarus și Rusia. Asta e tot: vor exista arme nucleare pentru toată lumea”, a adăugat acesta.

29-05-2023
07:57

Peste 40 de rachete și drone doborâte de apărarea ucraineană

A fost o nouă noapte grea pentru Ucraina. După miezul nopții de duminică spre luni, mai multe explozii puternice s-au auzit în Kiev și în alte mari orașe din statul vecin.

Administrația militară a Ucrainei a declarat că forțele sale de apărare au doborât peste 40 de ținte (drone și rachete) în ceea ce a fost cel de-al 15-lea asalt aerian al Rusiei asupra țării numai în luna mai.

Armata lui Putin a folosit o combinație de drone Shahed de fabricație iraniană și rachete de croazieră, a declarat administrația militară a Kievului. Primarul Vitali Klitschko, a scris pe canalul de Telegram: ”Încă o noapte dificilă pentru capitală”.

Șeful administrației militare a orașului, Serhi Popko, a declarat: ”Prin aceste atacuri constante, inamicul încearcă să mențină populația civilă într-o tensiune psihologică profundă”.

Război în Ucraina, ziua 460. Rusia a atacat din nou Kievul cu drone, duminică dimineaţă, acesta fiind cel de-al 14-lea atac asupra capitalei ucrainene în această lună. Oficialii ucraineni estimează că Rusia a trimis peste 50 de drone de atac spre capitală duminică dimineaţă, dar marea lor majoritate au fost distruse de apărarea antiaeriană, iar victimele și pagubele par a fi minime, potrivit oficialilor orașului.

Război în Ucraina, ziua 460. De ce foloseşte Rusia atât de multe drone

De ce Rusia investește atât de mult efort pentru rezultate atât de limitate? CNN scrie că acestea sunt de fapt “atacuri ieftine” și că rușii au două obiective.

ADVERTISEMENT

În primul rând, dronele Shahed de fabricaţie iraniană sunt o modalitate ieftină de a provoca măcar puțină durere Kievului, care a fost ferit de invazia rusă în cea mai mare parte a anului trecut. Rusia a cumpărat sute de astfel de drone, care costă de aproximativ 20 de ori mai puțin decât rachetele.

Această durere este atât psihologică cât și fizică. Atacurile nocturne trimit mii de oameni în adăposturi și subsoluri. Geamurile sunt sparte, iar molozul cade pe străzi. De la începutul invaziei, sirenele care avertizează raidurilor aeriane asupra Kievului au funcţionat, cumulat, timp de 887 de ore. Cea mai apropiată paralelă istorică ar putea fi utilizarea de către naziști a rachetelor de croazieră V2 „doodlebug” împotriva Londrei la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, potrivit unei analize CNN.

ADVERTISEMENT

Un obiectiv major al părții ruse în trimiterea în valuri de drone Shahed este probabil acela de a uza apărarea antiaeriană a Ucrainei și a o obliga să risipească muniția pe roiuri de drone.

Mai multe rapoarte din ultimele luni, inclusiv scurgerile de date de la Pentagon, au evidențiat lacune critice în apărarea antiaeriană stratificată a Ucrainei, mai ales că sistemul său S-300 din epoca sovietică a fost degradat, iar muniția pentru astfel de sisteme a devenit din ce în ce mai dificil de găsit.

ADVERTISEMENT

Pe de altă parte, televiziunea rusă a anunţat duminică că Vladimir Putin este de așteptat să aibă în această săptămână discuții internaționale personale cu mai mulţi lideri. Totuşi, postul TV nu a dezvăluit cu cine s-ar putea întâlni mai exact șeful statului rus.

Liderul de la Kremlin va conduce, de asemenea, o întâlnire a guvernului și va organiza consultări cu membri permanenți ai Consiliului de Securitate al Rusiei. Serviciul de presă al Kremlinului nu a anunțat încă oficial programul lui Putin pentru această săptămână.

ADVERTISEMENT

Ameninţările lui Prigojin

În acelaşi timp, Evgheni Prigojin, fondatorul grupului Wagner, s-a declarat convins că oficialii de rang înalt de la Kremlin au interzis presei ruse de stat să relateze despre el. Asta după ce la începutul săptămânii trecute Prigojin a declarat victoria la Bahmut, dar televiziunea de stat a ignorat timp de 20 de ore vestea despre căderea orașului și nu a difuzat discursul de victorie al lui Prigojin.

Prigojin a folosit o serie de proverbe rusești pentru a-și bate joc de cei responsabili pentru aparenta sa interdicție. “Ceea ce este interzis este întotdeauna mai dulce. Wagner nu este un săpun alunecos pe care birocrații sunt obișnuiți să-l arunce peste tot; Wagner este un cuțit pe care nu-l poți ascunde”, a spus Prigojin.

“Sunt absolut convins că au interzis. Aceşti birocraţi de la nivel înalt, aceia închişi în turnurile Kremlinului, încearcă să le închidă tuturor gura pentru a nu vorbi despre Wagner”. El a adăugat că această abordare va provoca o reacție din partea poporului rus.

“Pe termen lung – termenul lung este de două sau trei luni – vor primi o palmă de la oameni pentru că încearcă să închidă gura și urechile tuturor”, a mai spus Prigojin.

ADVERTISEMENT