LIVE Actualizat 20-07-2023
18:21

Război în Ucraina, ziua 512. Germania îl contrazice pe Zelenski în chestiunea cerealelor / Mercenarii Wagner se antrenează lângă granița cu Polonia

Război în Ucraina, ziua 512. SUA a anunțat un nou ajutor militar pentru armata ucraineană, în valoare de 1,3 miliarde de dolari.
20.07.2023 | 21:11
Razboi in Ucraina ziua 512 Germania il contrazice pe Zelenski in chestiunea cerealelor  Mercenarii Wagner se antreneaza langa granita cu Polonia
Război în Ucraina, ziua 512. SUA, un nou ajutor militar pentru armata ucraineană. Sursa foto: hepta.ro
ADVERTISEMENT
20-07-2023
18:21

Germania îl contrazice pe Zelenski în chestiunea cerealelor

Luni, 17 iulie, Rusia a anunțat oficial că renunță la pactul privind tranzitul cerealelor ucrainene din porturile de la Marea Neagră. Imediat, de la Kiev, Volodimir Zelenski a spus că exporturile trebuie să continue, în ciuda decizie Moscovei.

Joi, de la Berlin, Guvernul Germaniei a contrazis oficial poziția preşedintelui Ucrainei. Robert Habeck, vicecancelar al Germaniei şi ministru al Economiei, a spus că trebuie continuate negocierile cu Rusia pentru reactivarea Acordului exporturilor de cereale.

”Nu pot fi puse în pericol, în mod intenţionat, vieţi omeneşti și nu pot fi trimise nave spre dezastru. Sigur că trebuie continuate discuţiile cu Rusia pentru prelungirea Acordului exporturilor de cereale”, a spus Habeck.

20-07-2023
13:01

Washington Post susţine că Ucraina a început să folosească bombe americane interzise

Ziarul american Washington Post scrie că Ucraina a început să folosească bombele cu dispersie pe care le-a primit recent din SUA. Aceste bombe cu dispersie sunt interzise în peste 100 de țări, dar Rusia le folosește în Ucraina de la începutul invaziei, din februarie 2022. 

ONU a anunțat că Rusia a folosit astfel de bombe în zonele populate din Ucraina de cel puțin 24 de ori de la începutul ostilităților.

Colonelul ucrainean Oleksandr Bakulin a declarat pentru BBC la începutul acestei săptămâni că armele sunt necesare pentru „a provoca daune maxime infanteriei inamice”. Un oficial ucrainean a declarat ulterior pentru Washington Post că bombe cu dispersie au fost deja trase asupra pozițiilor fortificate ale Rusiei.

20-07-2023
10:40

Wagner și forțele speciale belaruse fac exerciții militare de-a lungul graniței poloneze

Mercenarii Wagner vor ajuta la pregătirea forțelor speciale din Belarus pe un teren de antrenament militar de lângă granița cu Polonia, stat membru NATO, a anunțat joi Ministerul Apărării din Belarus.

Într-un videoclip postat miercuri, șeful Wagner, Evggheni Prigojin, și-a întâmpinat luptătorii în Belarus. El le-a spus că nu va participa deocamdată la războiul ucrainean, dar le-a ordonat să se întărească pentru reîntoarcerea în Africa.

„Forțele armate din Belarus continuă antrenamentele comune cu luptătorii Wagner”, a transmis Ministerul Apărării din Belarus. „Unitățile de forțe de operațiuni speciale, împreună cu reprezentanții companiei private Wagner vor îndeplini sarcini de antrenament de luptă la poligonul de la Brest, în cursul săptămânii”, se mai arată într-un comunicat.

Polonia a anunțat la începutul lunii iulie că va trimite 500 de ofițeri de poliție la granița cu Belarus pentru a face față numărului tot mai mare de migranți, precum și eventualelor amenințări, după ce mercenarii Wagner au fost mutați în Belarus. Joi, oficialii polonezi au declarat că monitorizează îndeaproape situația de la graniță.

20-07-2023
09:25

Rușii îi acuză pe ucraineni că au ucis o adolescentă în Crimeea

O adolescentă și-a pierdut viața într-un atac al unei drone ucrainene în Crimeea, a declarat Serghei Aksionov, guvernatorul peninsulei, instalat în funcţie de autorităţile de la Moscova.

Rusia a acuzat Ucraina de atac, adăugând că patru clădiri administrative au fost avariate. Aksionov a adăugat că atacul a avut loc în partea de nord-vest a Crimeei. “Din păcate, avem victime. O adolescentă și-a pierdut viața”, a spus Aksionov. “Empatizez sincer și profund cu familia și prietenii ei. Familia va primi tot ajutorul necesar”, a mai dat el asigurări.

Ucraina nu a răspuns încă acuzațiilor rusești.

20-07-2023
07:37

Rusia a atacat din nou sudul Ucrainei

Rusia a atacat pentru a treia noapte consecutiv orașul-port Odesa, din sudul Ucrainei, au declarat autoritățile locale. Cel puțin două persoane au fost rănite în atacuri, a anunțat pe Telegram Oleh Kiper, șeful administrației militare a regiunii.

Cel puțin opt avioane rusești Tu-22M3 „zburau în direcția Mării Negre”, a anunțat Forțele Aeriene Ucrainene în această dimineață. „Nu ignoraţi raidul aerian!” a fost mesajul postat pe Telegram în această dimineață. Forțele aeriene au avertizat că rachetele de croazieră rusești au fost „lansate în direcția regiunii Odesa”. O echipă CNN aflată la sol a asistat la o explozie mare și a auzit sunetul altor explozii.

Război în Ucraina, ziua 512. Într-o perioadă în care contraofensiva pare a stagna, SUA anunță un nou ajutor militar pentru ucraineni. Ce include acest nou pachet al Pentagonului.

Război în Ucraina, ziua 512. SUA, un nou ajutor militar pentru armata ucraineană

Armata Ucrainei primește vești bune de peste ocean. Miercuri seara, Washington-ul a anunțat acordarea unui nou pachet de ajutor militar pentru ucraineni care se ridică la 1,3 miliarde de dolari, potrivit Sky News.

ADVERTISEMENT

Conform sursei citate, pachetul include capacități de apărare aeriană și muniții. Vorbim mai exact de mai multe sisteme de rachete de apărare antiaeriană, rachete antitanc, muniţii de artilerie, materiale de deminare şi drone explozive, explică Pentagonul, într-un comunicat.

Acest ajutor ”subliniază angajamentul continuu al SUA de a răspunde necesităţilor presante ale Ucrainei în ceea ce priveşte furnizarea de mijloace esenţiale pe termen scurt”.

ADVERTISEMENT

O reacție după anunțul SUA a venit de la Kiev. ”Acest ajutor va salva vieți ucrainene și ne va aduce mai aproape de victoria noastră comună”, a scris președintele Volodimr Zelenski pe Twitter. ”Apreciem sprijinul neabătut al poporului american prieten”, a adăugat el.

Vladimir Putin anunță cum poate reveni Rusia în acordul privind cerealele

Între timp, în Marea Neagră situația este extrem de tensionată. Miercuri, Ministerul rus al Apărării a amenințat că va considera toate navele care navighează la Marea Neagră către porturi din Ucraina (începând de joi) drept eventuali transportatori de încărcătură militară. În plus, statele ale căror steaguri vor flutura pe aceste nave vor fi considerate implicate în război.

ADVERTISEMENT

De la Kremlin, Vladimir Putin a spus că Rusia este pregătită să revină în acordul privind exporturile de cereale ucrainene. Condiția e ca cererile sale să fie îndeplinite “în totalitate”.

”Vom examina posibilitatea de a reveni la acord, dar cu o condiţie: dacă toate principiile de participare a Rusiei la acest acord vor fi luate în calcul şi realizate fără excepţie şi în totalitatea lor”, a declarat Putin în cursul unei reuniuni guvernamentale.

ADVERTISEMENT

Pe 17 iulie, Rusia a decis să nu prelungească acordul care permitea exporturile de cereale ucrainene. Pentru a reveni la armistițiu, Moscova cere ca bănci şi instituţii financiare ruseşti să fie reconectate la sistemul bancar internaţional SWIFT. Acestea au fost private de la această conectare după începerea invaziei în Ucraina, în februarie 2022.

ADVERTISEMENT
Leonard Doroftei a povestit prin ce a trecut în Canada: „Aveam zile în...
Leonard Doroftei a povestit prin ce a trecut în Canada: „Aveam zile în care nu puteam să mănânc. Plecau târâș!”
„E o moarte fără sens”. Un soldat rus își îndeamnă camarazii să nu...
„E o moarte fără sens”. Un soldat rus își îndeamnă camarazii să nu lupte pe front. „Peste 20 de ani, nimeni nu-și va aminti de tine”
Umilit de statul român, marele Ilie Năstase a rămas cu aceeași pensie de...
Umilit de statul român, marele Ilie Năstase a rămas cu aceeași pensie de nimic și după recalculare: "Sunt singurul general cu un asemenea venit"
Doliu uriaș! Marea artistă A MURIT la doar 29 de ani, iar la...
Doliu uriaș! Marea artistă A MURIT la doar 29 de ani, iar la nici o zi și mama ei S-A STINS din viață: ”A fost o inspirație...”
PUTIN a DECIS URGENT! ARMATA este PREGĂTITĂ. UNDĂ DE ȘOC la nivel MONDIAL
PUTIN a DECIS URGENT! ARMATA este PREGĂTITĂ. UNDĂ DE ȘOC la nivel MONDIAL
Tragedie în Familia Regală a României. Dumnezeu sa-l odihnească! Un om fermecator, generos...
Tragedie în Familia Regală a României. Dumnezeu sa-l odihnească! Un om fermecator, generos si ...
Desfundarea chiuvetei, metode pe care sigur nu le-ai încercat. Ce spun experții
Desfundarea chiuvetei, metode pe care sigur nu le-ai încercat. Ce spun experții
Anii își spun cuvântul și în cazul Silviei Chifiriuc. Cum a ajuns să...
Anii își spun cuvântul și în cazul Silviei Chifiriuc. Cum a ajuns să arată soția lui Petre Roman, la 52 de ani. Nu seamănă deloc cu diva de la televizor
„Există lege de pe vremea lui Cuza, dar nimeni nu știe în România!”...
„Există lege de pe vremea lui Cuza, dar nimeni nu știe în România!” Daune de 10.000 de euro pentru un copil din Cluj accidentat la grădiniță
Fuziunea care ar putea crea un nou gigant bancar în Europa
Fuziunea care ar putea crea un nou gigant bancar în Europa
Ion Ţiriac i-a anunţat divorţul, iar Ilie Năstase a lansat acuzaţii incredibile: Aş...
Ion Ţiriac i-a anunţat divorţul, iar Ilie Năstase a lansat acuzaţii incredibile: Aş face plângere la poliţie!
Un vlogger american, surprins de cum arată un oraș din România: „Sunt uluit...
Un vlogger american, surprins de cum arată un oraș din România: „Sunt uluit ce frumos e, părți ale orașului arată ca o operă de artă”