News

Război în Ucraina, ziua 556. Zelenski, așteptat la Adunarea Generală ONU / Bombardamente rusești cu victime în Sumî

Război în Ucraina, ziua 556. Forțele rusești au lansat bombardamente puternice în regiunea Sumî, din nord-estul statului vecin.
02.09.2023 | 06:20
Razboi in Ucraina ziua 556 Zelenski asteptat la Adunarea Generala ONU  Bombardamente rusesti cu victime in Sumi
Război în Ucraina, ziua 556. Bombardamente rusești cu victime în Sumî. Sursa foto: hepta.ro
ADVERTISEMENT

Război în Ucraina, ziua 556. Forțele rusești nu atacă doar sudul și estul țării vecine. Vineri seara, invadatorii au lansat bombardamente puternice în regiunea Sumî, situată la graniță.

Război în Ucraina, ziua 556. Bombardamente rusești cu victime în Sumî

Vineri, 1 septembrie, trupele ruse au bombardat cu artilerie orașul Seredyna-Buda din regiunea Sumî, rănind patru civili. ”Se desfășoară o anchetă preliminară privind încălcarea legilor și tratatelor războiului (Partea 1 a articolului 438 din Codul penal al Ucrainei)”, a postat Procuratura Generală de la Kiev pe Telegram .

ADVERTISEMENT

Potrivit datelor anchetei, inamicul a deschis focul de pe teritoriul Rusiei la orele serii. Ca urmare a loviturii artileriei ruse, patru localnici au fost răniți de schije, notează Ukrinform.net.

Focul inamicului din est a mai afectat 16 blocuri, 12 case private, o clădire de infrastructură critică, cinci clădiri și instituții administrative, trei instituții de învățământ, mai multe magazine și vehicule.

ADVERTISEMENT

Inamicul a comis o altă crimă crudă și cinică împotriva populației civile din Sumî”, a scris guvernatorul din zonă, Volodimir Artuk. pe Telegram. Atacul a declanșat o ”evacuare voluntară” în zonă. “Le cer locuitorilor să profite de oportunitate și să se mute într-o zonă mai sigură. Aveți grijă de voi și de cei dragi”, a mai spus oficialul.

Zelenski, așteptat la Adunarea Generală ONU

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski este aşteptat să participe la Adunarea Generală a Naţiunilor Unite în septembrie şi la o reuniune a Consiliul de Securitate pe tema Ucrainei. Anunțul a fost făcut vineri de ambasadorul Albaniei la ONU, Ferit Hoxha, transmite Sky News.

ADVERTISEMENT

În septembrie, Albania deţine preşedinţia prin rotaţie a Consiliul de Securitate al ONU. Liderii statelor lumii urmează să reunească începând din 18 septembrie pentru Adunarea Generală a Naţiunilor Unite.

Reuniunea Consiliul de Securitate al ONU cu privire la Ucraina este programată pentru data de 20 septembrie. Zelenski a apărut prin format videoconferință la întâlnirea liderilor mondiali de anul trecut. Nu este clar dacă va face același lucru de data aceasta sau va apărea personal.

ADVERTISEMENT

SUA va trimite muniție cu dispersie în Ucraina

Pentru prima dată de la debutul războiului, SUA vor trimite în Ucraina controversatele muniții care conțin uraniu sărăcit în Ucraina, potrivit a doi oficiali americani.

Cartușele, care ar putea ajuta la distrugerea tancurilor rusești, fac parte dintr-un nou pachet de ajutor militar pentru Ucraina, care urmează să fie anunțat în săptămâna viitoare. Munițiile pot fi trase din tancurile americane Abrams, care se așteaptă să fie livrate în Ucraina în următoarele săptămâni.

Unul dintre oficiali a spus că pachetul de ajutor militar va avea o valoare cuprinsă între 240 de milioane și 375 de milioane de dolari, în funcție de ceea ce este inclus. Marea Britanie a trimis deja muniție cu uraniu sărăcit în Ucraina la începutul acestui an.

ADVERTISEMENT