Răzvan Botezatu a suferit un grav accident rutier. Totul s-a întâmplat sâmbătă dimineața, în Germania. Fostul prezentator s-a speriat foarte tare și se miră că a scăpat cu viață. Cum a fost posibil evenimentul nefast, a detaliat chiar el pe rețelele de socializare.
Răzvan Botezatu a postat pe contul său de Instagram un filmuleț cu mașina lui foarte avariată, în urma accidentului, Fostul moderator se declară recunoscător lui Dumnezeu că a depășit cu bine momentul. ” A fost groaznic”, precizează el.
Accidentul s-a produs mai exact în Frankfurt, pe autostradă. Tânărul se îndrepta către marfa pentru magazinul său de haine second-hand, pe care îl are deschis în Eforie. Deși el se deplasa regulamentar, dintr-odată un alt șofer a intrat în mașina lui.
Impactul a durat câteva secunde, dar a fost atât de puternic, încât Răzvan Botezatu a avut senzația că-i va exploda autovehiculul. Nu s-a întâmplat asta, Răzvan Botezatu alegându-se doar cu scaunul din fața volanului rupt, mașina boțită pe alocuri și o sperietură memorabilă.
”Doamne, am făcut un mega accident aseară. Mulțumesc lui Dumnezeu că sunt bine. La ce sperietură a fost, la ce bușitură a fost, m-a zdruncinat din toate încheieturile… Când s-a oprit mașina, am ieșit să văd dacă mai pot să mai merg. Am stat foarte multe ore, a fost groaznic.
Am venit în Frankfurt pentru că am puțină treabă și trebuie să vorbesc cu cineva pentru că vreau să aduc ceva la magazin. Mergeam frumos pe autostradă ca să ajung la locație, acolo unde mi-am luat cazare. Dintr-o dată, a intrat unul în mine. Au fost câteva secunde în care nu am știut ce se întâmplă.
A tras șoferul de volan, ca să nu intre în mașina din față, a lovit-o pe lateral, ușa mea a rămas blocată, nu mai puteam să o deschid, am ieșit pe partea cealaltă. M-am speriat, am zis să nu explodeze mașina. A fost groaznic, scaunul meu s-a rupt de la impact. Îi mulțumesc lui Dumnezeu că sunt bine.”, a declarat Răzvan Botezatu pe rețelele de socializare.
Fostul prezentator a mai precizat că șoferul care a provocat accidentul rutier grav este un cetățean german și a spus că nu a văzut mașina lui. Acesta purta ochelari. ”Era un neamț care purta ochelari și a zis că efectiv nu ne-a văzut. N-a pus frână, nimic, a intrat în plin în noi. Mașina în care am fost e daună totală”, a mai transmis Răzvan Botezatu.
Răzvan Botezatu a fost bună perioadă prezentator al emisiunii ”Star Matinal”, de pe Antena Stars. De aici a fost concediat, dar nu a dezvăluit până acum motivul. De când s-a lăsat de televiziune, Răzvan Botezatu se ocupă de online și de magazinul său de produse second-hand, din Eforie.