News

Reacția primarului după ce tavanul unei școli s-a prăbușit peste copii. Ar fi de vină porumbeii

Primarul comunei Loamneș, acolo unde s-a prăbușit tavanul școlii peste copii, dă vina pe porumbei și pe vânt pentru tragedia în urma căreia au fost răniți patru copii.
08.02.2024 | 18:51
Reactia primarului dupa ce tavanul unei scoli sa prabusit peste copii Ar fi de vina porumbeii
Reacția primarului după ce tavanul unei școli s-a prăbușit peste copii. Ar fi de vină porumbeii
ADVERTISEMENT

Așadar, primarul Maria Greavu e de părere că incidentul a fost provocat de natură și nu are nimic să-și reproșeze. Porumbeii și-ar fi făcut cuib în pod, în timp ce ”curentul” a făcut ca ușile și geamurile deschise să provoace prăbușirea tavanului școlii din Alămor, din județul Sibiu.

Reacția primarului după ce tavanul unei școli s-a prăbușit peste copii

”Singura explicaţie e vântul şi curentul care s-a produs prin deschiderea geamurilor şi a uşii. Şi într-adevăr, în streaşină, ne-am uitat acum foarte atenţi, şi într-o parte şi în cealaltă în dreptul acestei săli de clasă, e o găurică acolo în streaşină.

ADVERTISEMENT

Şi probabil, prin acele două găuri, şi pe o parte şi pe cealaltă, s-a făcut un curent, uşile deschise, geamurile deschise şi în acelaşi timp am văzut că erau foarte multe excremente de porumbei.

Aici a bătut foarte tare vântul. Eu şi astăzi, dacă stau afară, nu pot să vorbesc cu nimeni la telefon. Cred că vântul a fost la un moment dat peste 80 de kilometri la oră”, explicat, sigură pe explicații, Maria Greavu. Această ipoteză a porumbeilor este susținută inclusiv de directorul școlii, Gheorghe Banciu.

ADVERTISEMENT

”Uitați-vă acolo, sus. Se văd, pe acolo intră și s-a acumulat o cantitate destul de mare de material pe care îl elimină și ei și asta a fost una din cauze, pentru care s-a întâmplat nenorocirea asta. Au fost lopeți întregi luate, că prin acele orificii pe care le vedeți… acces au avut la intrarea în pod, deci vă dați seama”, a explicat Gheorghe Banciu.

Ministrul Ligia Deca cere o anchetă care să arate cine e de vină pentru incident

Primarul spune că în sala de clasă s-a auzit un zgomot puternic din tavan, cu 30 de minute înainte ca acesta să se prăbușească. Ar fi cauzat probleme și copiii care trânteau deseori ușa și geamurile și ”făceau curent”. ”Au zis că înainte cu o jumătate de oră, o oră, au auzit ceva, un pic de zgomot, şi după aceea copiii au ieşit în pauză. Cred că şi copiii au trântit uşa, pentru că este o clasă cu care am avut o grămadă de probleme. Mai trânteau uşa, geamurile”, a completat primarul, conform Agerpres.

ADVERTISEMENT

Potrivit anchetatorilor, tavanul fals al sălii de clasă a fost montat în 2006, astfel că termenul de garanție a expirat după doar doi ani. De remarcat că Școala Gimnazială Alămor nu a fost expertizată niciodată ca fiind sau nu cu risc seismic. În aceeași situație se află 28.000 de corpuri de clădire din România, dintr-un total de 33.000.

Patru elevi cu vârstele între 11 și 15 au fost răniți după ce tavanul a căzut peste ei în clasă. Din fericire nu au fost răniți grav, astfel că trei dintre ei au fost deja externați. Referitor la acest incident, ministrul educației Ligia Deca a anunțat că o investigație va determina cine se face vinovat, pentru a răspunde în fața legii.

ADVERTISEMENT

”Este absolut regretabil că elevii au fost puşi din nou în situaţia în care să fie în pericol pentru că infrastructura şcolară este perimată. În urma incidentului de la şcoala gimnazială Loamneş, structura Alămor, din judeţul Sibiu, din informaţiile noastre, patru elevi au fost răniţi uşor, sunt numai răni superficiale – din informaţiile pe care eu le-am avut până acum.

Copiii au fost evaluaţi de către cadrele medicale, înţeleg că sunt bine. Incidentul a avut loc într-un corp de clădire din anul 1936 din punct de vedere al datei de construcţie, care a fost reabilitat acum aproximativ două decenii.

Şcoala este acum inclusă într-un proiect de reabilitare şi sunt absolut convinsă că investiţia va viza în primul rând punerea în siguranţă, pentru a avea gradul maxim de siguranţă pentru copii şi pentru cadrele didactice care îşi desfăşoară activitatea acolo”, declara Ligia Deca la câteva ore după incident.

ADVERTISEMENT