Fotbal international

Real Madrid şi Barcelona, război pentru Alli! Englezul a refuzat un salariu de un milion de euro pe săptămînă!

UPDATE, ora 18:28 / FC Barcelona intră în cursa pentru semnătura lui Dele Alli, anunţă Mirror. Războiul marilor rivale din Spania a făcut ca şi preţul internaţionalului englez să crească....
08.01.2017 | 18:52
Real Madrid si Barcelona razboi pentru Alli Englezul a refuzat un salariu de un milion de euro pe saptamina
ADVERTISEMENT

UPDATE, ora 18:28 / FC Barcelona intră în cursa pentru semnătura lui Dele Alli, anunţă Mirror. Războiul marilor rivale din Spania a făcut ca şi preţul internaţionalului englez să crească. Se vorbeşte deja de peste 80 de milioane de euro, bani care ar urma să fie încasaţi de Tottenham în vară. Jucătorul şi-ar alege echipa la care vrea să joace.

Dele Alli a refuzat de curînd o ofertă fabuloasă din China. Starul lui Spurs ar fi încasat aproximativ un milion de euro pe săptămînă în cazul în care ar fi fost de acord să meargă în Asia.

ADVERTISEMENT

Real Madrid are planuri mari după ce va scăpa de interdicţia la transferuri, care i-a fost redusă de TAS, şi va expira după perioada din această iarnă. The Guardian anunţă că prima ţintă a madrilenilor este Dele Alli, fotbalistul lui Tottenham, internaţional englez, în vîrstă de 20 de ani.

Negocierile pentru Alli ar urma să decurgă destul de uşor, scrie sursa citată, în condiţiile în care oficialii celor două cluburi au un parteneriat în materie de transferuri, pornit după ce Real Madrid i-a achiziţionat pe Luka Modric şi Gareth Bale, fotbalişti care au dat un randament excelent pentru “los blancos”.

ADVERTISEMENT

The Guardian spune că suma pe care s-ar fi înţeles cele două cluburi ar fi de 60 de milioane de euro, iar mutarea ar urma să se oficializeze în vara lui 2017. Englezii mai scriu că, în afara lui Alli, Real Madrid l-ar mai vrea şi pe Paulo Dybala, de la Juventus, mutare pentru care argentinianul şi-ar fi dat deja acordul.

Dele Alli a jucat 18 meciuri pentru Tottenham în acest sezon de Premier League şi a marcat de opt ori. Are 15 selecţii şi două goluri pentru prima reprezentativă a Angliei. Spurs a plătit 6,5 milioane de euro pentru a-l lua de la MK Dons, în februarie 2015.

ADVERTISEMENT

Paulo Dybala, 23 de ani, are trei goluri şi trei pase decisive în cele 10 meciuri jucate pentru Juventus în acest sezon. A fost adus de Juve de la Palermo, în vara lui 2015, pentru 32 de milioane de euro.