Life

Care este mâncarea preferată a Reginei Marii Britanii? Fostul său bucătar personal a dezvăluit secretul

Fostul bucătar al Reginei Elisabeta a II-a a dezvăluit că mâncarea preferată a suveranei este un produs de tip fast food, în ciuda tendinței sale de a evita astfel de preparate
11.01.2022 | 12:19
Care este mancarea preferata a Reginei Marii Britanii Fostul sau bucatar personal a dezvaluit secretul
Fostul bucătar personal al Reginei Marii Britanii a dezvăluit care este mâncarea ei favorită. Sursa: Hepta.ro
ADVERTISEMENT

Bucătarul profesionist Darren O’Grady a lucrat în bucătăria regală a Palatului Buckingham 15 ani. În tot acest timp, el a pregătit mese pentru Regină, Prințul Harry, Prințul William și Prințesa Diana.

Recent, Darren dezvăluit că, deși Regina Elisabeta evită pe cât posibil fast food-ul, există un anumit fel de mâncare care a cucerit-o cu adevărat.

ADVERTISEMENT

Hamburger-ul fără chiflă, preparatul preferat al Reginei Elisabeta

Asemenea multor oameni pe care îi cunoaștem și Regina Marii Britanii are o slăbiciune pentru hamburgeri. Spre deosebire de aceștia, însă, ea nu ia personal autobuzul pentru a merge la unul dintre lanțurile de fast-food cunoscute.

Bucătarul personal al Reginei a dezvăluit, recent, că acesteia îi plac foarte mult hamburgerii, doar că îi preferă fără chiflă. De asemenea, mâncarea este pregătită după o rețetă creată de la zero de către bucătarii regali.

ADVERTISEMENT

„Mereu la Balmoral ne pregăteam singuri burgerii. Ei împușcau căprioare, iar noi făceam burgeri de căprioară. Îi serveam cu merișoare, dar niciodată cu chiflă.”, a declarat Darren, conform The Sun.

Bucătarul profesionist a mai adăugat că atunci când nu gătea hamburgeri pentru Regina Angliei, el pregătea adesea mâncare cu specific franțuzesc.

ADVERTISEMENT

Un alt secret pe care Darren l-a mărturisit este că, în toți cei 15 ani petrecuți la Palat, nu s-a servit nici măcar o dată pizza. Acest lucru s-a întâmplat din dorința Reginei Elisabeta, căreia îi displace acest preparat.

Regina a anulat pentru al doilea an tradiționalul Crăciun de la Sandringham

În 2021, Regina Elisabeta a II-a a anulat Crăciunul tradițional petrecut la Sandringham. Din cauza variantei Omicron, care a făcut ravagii în Regatul Unit în ultima perioadă, ziua festivă a fost sărbătorită în Castelul Windsor, la fel ca în anul precedent.

ADVERTISEMENT

În mod obișnuit, Regina ar fi trebuit să călătorească la casa privată din Sandringham,  situată la aproximativ 100 de kilometri de Londra, pentru întâlnirea anuală de Crăciun a familiei regale.

Tot anul trecut, Regina Marii Britanii a sărbătorit pentru prima dată Crăciunul fără soțul său. Prințul Philip a murit în primăvara anului trecut, la vârsta de 99 de ani.

Sandringham este casa privată a Reginei, spre deosebire de Palatul Buckingham sau Castelul Windsor și, din cauza spațiului redus, invitațiile la evenimentele de familie sunt limitate.

ADVERTISEMENT