Regula U21 îi dă mari bătăi de cap la Dusan Uhrin! Ce soluţii are antrenorul lui Dinamo pentru a rezolva problema în campionat

SPECIAL FANATIK
Marian Popovici   
în Dinamo
27/11/2019, 00:59
Regula U21 îi dă mari bătăi de cap la Dusan Uhrin! Ce soluţii are antrenorul lui Dinamo pentru a rezolva problema în campionat SPECIAL FANATIK
Regula U-21 îi dă mari bătăi de cap la Dusan Uhrin! Ce soluţii are antrenorul lui Dinamo pentru a rezolva problema în campionat FOTO: Bucurie dinamovista cu Robert Moldoveanu si Ioan Filip in meciul de fotbal dintre Foresta Suceava si Dinamo Bucurestii, din cadrul Cupei Romaniei, desfasurat pe Stadionul Areni din Suceava

Dinamo este pe locul 9 în clasamentul din Casa Pariurilor Liga 1 și obiectivul de a atinge play-off-ul pare din ce în ce mai greu de îndeplinit. Roș-albii au remizat la Clinceni, 2-2, în ultima etapă și sunt în continuare la 5 puncte de ultimul loc de play-off. Dusan Uhrin are și problema jucătorilor U21, având puține soluții pe acel post. 

Regula U21 îi dă mari bătăi de cap la Dusan Uhrin! Ciobotariu, Moldoveanu şi Grigore, singurele soluţii

În acest moment, jucătorii eligibili U21 de la Dinamo sunt Denis Ciobotariu, Ricardo Grigore, Robert Moldoveanu și Mihai Neicuțescu. Însă, Dusan Uhrin nu stă la acest capitol așa cum și-ar dori: Mihai Neicuțescu este ieșit din circuit până la anul după ce a fost operat pentru o ruptură de tendon. Astfel, cehul îi are la dispoziție pe Ciobotariu, Grigore și Moldoveanu, iar doi dintre ei trebuie să înceapă meciul în primul “11”.

Denis Ciobotariu este titularul postului de fundaş dreapta la Dinamo, fiind integralist în toate meciurile din etapa a IV-a şi până acum. Mai mult, “Ciobi” a jucat toate minutele de la meciul tur cu Poli Iaşi (scor 0-2) şi, bonus, a marcat golul lui Dinamo în derby-ul cu FCSB, încheiat 1-1. Ciobotariu va fi în continuare omul pe care Uhrin se va baza în partea dreaptă a apărării, mai ales că are avantajul de a fi eligibil pentru regula U21.

Regula U-21 îi dă mari bătăi de cap la Dusan Uhrin! Ce soluţii are antrenorul lui Dinamo pentru a rezolva problema în campionat
Regula U21 îi dă mari bătăi de cap la Dusan Uhrin! Ce soluţii are antrenorul lui Dinamo pentru a rezolva problema în campionat FOTO: Dusan Uhrin in meciul de fotbal dintre Dinamo Bucuresti si CFR Cluj, contand pentru Liga 1 Casa Pariurilor, desfasurat pe Stadionul Dinamo din Bucuresti,

Robert Moldoveanu, randament scăzut în ultimele etape

Problema apare la al doilea jucător U21 pe care Uhrin trebuie să îl trimită în teren. Robert Moldoveanu este alesul cehului, însă evoluţiile tânărului atacant nu au fost cele la nivelul aşteptat. După meciul bun făcut împotriva Craiovei, Moldoveanu nu a mai avut un randament foarte bun, fiind înlocuit la pauză în ultima etapă cu Daniel Popa.

Ricardo Grigore este un caz ciudat la Dinamo. Apărătorul nu este unul dintre preferaţii lui Uhrin, care nu l-a mai folosit din etapa a 7-a din Casa Pariurilor Liga 1. Grigore a jucat 1 minut cu Hermannstadt şi de atunci a fost rezervă neutilizată în următoarele 10 meciuri din campionat.

Regula U-21 îi dă mari bătăi de cap la Dusan Uhrin! Ce soluţii are antrenorul lui Dinamo pentru a rezolva problema în campionat
Regula U21 îi dă mari bătăi de cap la Dusan Uhrin! Ce soluţii are antrenorul lui Dinamo pentru a rezolva problema în campionat FOTO: Ricardo Grigore se bucura dupa un gol marcat in meciul de fotbal dintre Foresta Suceava si Dinamo Bucurestii, din cadrul Cupei Romaniei, desfasurat pe Stadionul Areni din Suceava,

Ricardo Grigore, tras pe linie moartă de antrenor: “M-a afectat foarte mult că nu am prins echipa”

Ultima prezenţă a lui Grigore pe teren a fost în meciul de Cupa României cu Foresta Suceava, în care a reuşit să deschidă scorul. Confruntarea s-a încheiat 4-0 şi fotbalistul s-a arătat foarte nemulţumit la finalul acelui meci că este folosit prea puţin:

“Aveam nevoie de gol. Eram cu moralul la pământ, nu am mai prins echipa de două luni de zile și asta m-a afectat foarte mult. Vreau să prind mai multe minute pe viitor și să demonstrez că merit să joc”, a spus Grigore după meciul cu Foresta.

Deocamdată, Ricardo Grigore este varianta de rezervă a lui Dusan Uhrin, în caz că unul dintre Ciobotariu sau Moldoveanu se accidentează şi este nevoie de un alt jucător eligibil U21 care să înceapă ca titular. În lotul lărgit al lui Dinamo mai sunt câţiva tineri fotbalişti, unii dintre ei având deja câteva meciuri în tricoul echipei mari: Ştefan Fara, Roberto Strechie, Andreas Mihaiu, Andrei Bani sau Claudiu Stan.

“Este normal ca Grigore să fie supărat. Avem 31 de jucători și este greu să prinzi “primul 11″. Știu că este grea așteptarea să îți vină rândul să joci. Suntem Dinamo, nu putem să ne concentrăm doar pe unul sau doi jucători. Trebuie să jucăm bine și este dificil. Mereu trebuie să câștigăm și îmi doresc de fiecare dată să pun în teren nu neapărat cei mai buni jucători, dar cei mai în formă”, Dusan Uhrin

  • 3 jucători eligibili U21 are Dusan Uhrin la dispoziţie în acest moment
  • 10 etape fără niciun minut disputat are Ricardo Grigore în Casa Pariurilor Liga 1
Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Am înțeles