News

Reguli noi pentru școli. Reprezentanţii elevilor, părinţilor şi profesorilor: “Sunt frumos scrise pe hârtie, însă, în realitate, lucrurile stau diferit.” Update

Noile reguli pentru școli, valabile de luni, aprobate prin ordinul comun al miniștrilor Educației și Sănătății.
02.10.2021 | 18:00
Reguli noi pentru scoli Reprezentantii elevilor parintilor si profesorilor Sunt frumos scrise pe hartie insa in realitate lucrurile stau diferit Update
ADVERTISEMENT
02-10-2021
14:42

Reprezentanţii elevilor, părinţilor şi profesorilor: „Noul Ordin comun nu ține cont de avalanșa de infectări ale elevilor și angajaților din învățământ”

Consiliul Național al Elevilor, Federația Națională a Asociațiilor de Părinți – Învățământ Preuniversitar, Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET” își arată nemulțumirea din cauza faptului că școlile rămân deschise în zeci de localități din țară unde incidență sare de pragul de 6 infectări la mie.

Reprezentanții acestor sindicate sunt îngrijorați că unitățile de învățământ rămân deschise fără a fi dotate cu teste non-invazive pentru elevi și pentru cadre didactice.

„Ne aflăm, din nou, în fața unei situații cu care ne tot confruntăm de doi ani: cadrul legal există, regulile sunt frumos scrise pe hârtie, însă, în realitate, lucrurile stau complet diferit”, a precizat Silviu Morcan, președintele Consiliului Național al Elevilor, conform Libertatea.

Reprezentanţii elevilor, părinţilor şi profesorilor solicită, într-un comunicat de presă, autorităților centrale să comunice public situația omologării testelor non-invazive și să prezinte de urgență situația dotării școlilor cu astfel de materiale.

Totodată se cere și situația personalului medical existent în unitățile de învățământ, dispus să administreze și teste rapide antigen pentru elevi și angajați

„Puneți la dispoziție resursa medicală și financiară necesară, nu doar reglementați! Puneți la dispoziție testele necesare, nu doar pe hârtie. Creați un cadru favorabil care să aibă-n egala măsură garanția sănătăți copiilor noștri, nu doar garanția educațională.

La ce ajută dacă nu suntem sănătoși? Am făcut un apel disperat pentru o testare în masă, nu ați subscris. Cum vă veți uita în ochii acelor familii care vor fi puse în situații disperate?”, a declarat Iulian Cristache, președintele Federației Naționale a Asociațiilor de Părinți – Învățământ Preuniversitar.

„Noul Ordin comun nu ține cont de avalanșa de infectări ale elevilor și angajaților din învățământ, ci propune o procedură anevoioasă de avizare a modului în care se pot desfășura orele de curs.

Consecințele unui proces de avizare care implică 3 sau 4 instituții se reflectă în creșterea îmbolnăvirilor.

Este extrem de important ca toți elevii și angajații din școli să fie în siguranță din punct de vedere sanitar”, a declarat Simion Hancescu, președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ.

Noul ordin comun ministerul Educației – ministerul Sănătății privind regulile de funcționare a școlilor a fost finalizat și trimis către Monitorul Oficial.

Acesta prevede că o școală sau grădiniță se închide și trece la învățământ online când jumătate dintre clase sau grupe au activitatea suspendată din cauza unor cazuri confirmate de COVID-19.

ADVERTISEMENT

Noile reguli pentru școli. Cursurile se suspendă la o școală dacă 50% dintre clase au activitatea întreruptă din cauza Covid-19

Noul ordin va intra în vigoare de luni, 4 octombrie.

„A fost semnat ordinul comun Educatie – Sanatate pentru aprobarea măsurilor de organizare a activității în cadrul unităților/instituțiilor de învățământ in condiții de siguranta epidemiologica pentru prevenirea imbolnavirilor cu virusul SARS-CoV-2 și s-a trimis la Monitorul Oficial spre publicare pana la ora 21.00. Apreciez colaborarea cu Ministerul Sanatatii, INSP si CNSU,” a declarat ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, conform hotnews.

Noul document prezintă două scenarii. Primul face referire la participarea zilnică cu prezență fizică a tuturor antepreșcolarilor, preşcolarilor şi elevilor în unităţile de învăţământ, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie

ADVERTISEMENT

Acest lucru se aplică indiferent de rata de incidență cumulată, cu respectarea tuturor normelor de prevenire a răspândirii infecțiilor cu SARS-CoV-2, până la suspendarea cursurilor cu prezență fizică, pe baza cazurilor confirmate în grupă/clasă/unitate de învățământ/conexă

Scenariul doi participarea zilnică, în sistem online a elevilor:

  • cu aplicarea dispozițiilor art. 6, în funcție de cazurile confirmate de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2  într-o clasă/grupă/unitate de învățământ/conexă, respectiv suspendarea cursurilor cu prezență fizică la nivelul grupei/clasei/unității de învățământ/conexe
ADVERTISEMENT

Situațiile în care este suspendată activitatea fizică

  • Suspendarea cursurilor cu prezență fizică în unitățile de învățământ preuniversitar/conexe se dispune, în condițiile art. 2 și art. 3, pentru o perioada de 14 zile la apariţia unui caz confirmat de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2 într-o grupă de învățământ antepreșcolar/preșcolar sau clasă de învățământ primar, gimnazial, liceal, profesional şi postliceal.
  • La apariţia cazurilor de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2 în rândul cadrelor didactice, didactice auxiliare sau nedidactice, acestea au obligaţia de a anunţa conducerea unităţii de învăţământ care va informa DSP/DSPMB. DSP/DSPMB, în urma anchetei epidemiologice, va stabili care sunt contacții direcți ai acestora și va decide împreună cu conducerea unității de învățământ dacă se impune suspendarea activităților didactice la nivelul grupei/clasei sau unității de învățământ, înainte de îndeplinirea condițiilor de la alin (2). Măsura suspendării la nivelul unității de învățământ este dispusă prin hotărârea CJSU/CMBSU, la propunerea conducerii unității de învățământ/instituției conexe, cu avizul ISJ/ISMB și al DSP/DSPMB
  • La data suspendării cursurilor pentru 50% din totalul grupelor/claselor, se suspendă activitatea cu prezența fizică la nivelul întregii unități de învățământ, pentru o perioada de 14 zile. Măsura suspendării la nivelul unității de învățământ este dispusă prin hotărârea CJSU/CMBSU, la propunerea conducerii unității de învățământ/instituției conexe, cu avizul ISJ/ISMB și al DSP/DSPMB.
  • Cursurile pentru grupa/clasa suspendată se pot relua cu prezență fizică începand cu a 8-a zi de la data confirmării cazului pozitiv, pentru elevii care prezintă rezultatul certificat negativ al testului antigen rapid sau RT-PCR realizat în ultimele 24 de ore. Elevii care nu prezintă rezultatul certificat negativ al unui test antigen rapid sau RT-PCR, reiau cursurile cu prezență fizică dupa 14 zile de la suspendarea acestora.
  • Prin excepție de la prevederile alin (1), elevii claselor VII- XII/XIII, vaccinati împotriva virusului SARS-CoV-2, pentru care au trecut cel puțin 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare precum și elevii care au fost confirmati pozitiv pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 în ultimele 180 de zile dar pentru care au trecut mai mult de 14 zile de la data testului pozitiv, pot continua cursurile cu prezența fizică.
  • DSP/DSPMB va efectua ancheta epidemiologică, va stabili contacții direcți ai cazurilor confirmate și va decide impreuna cu conducerea unității de învățământ, dacă se impune carantinarea celor care nu fac parte din clasa la care s-au suspendat cursurile, inclusiv a personalului didactic/nedidactic/auxiliar.

Noile reguli pentru școli sunt aprobate prin ordinul comun al miniștrilor Educației și Sănătății și vor intra în vigoare de luni, 4 octombrie.

ADVERTISEMENT