News

Restaurantele din interiorul hotelurilor, deschise după 1 iunie? Ministrul Economiei vine cu lămuriri

28.05.2020 | 11:29
Restaurantele din interiorul hotelurilor deschise dupa 1 iunie Ministrul Economiei vine cu lamuriri
ADVERTISEMENT

Restaurantele din interiorul hotelurilor din România ar putea fi redeschise după 1 iunie. Acest lucru a fost afirmat de Ministrul Economiei, Virgil Popescu.

Restaurantele din interiorul hotelurilor, deschise după 1 iunie? Ministrul Economiei vine cu lămuriri

De la 1 iunie, România intră în a doua etapă a măsurilor de relaxare socială. În interiorul acesteia vom asista la redeschiderea teraselor, un eveniment de bun augur pentru turismul intern.

ADVERTISEMENT

Ministrul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, Virgil Popescu, confirmă faptul că de la 1 iunie se vor deschide terasele. Acesta spune că vineri va fi publicat un ordin comun cu Ministerul Sănătății pentru măsurile pe care proprietarii acestor spații trebuie să le implementeze.

Ministrul Popescu a mai anunțat faptul că sezonul turistic pe litoral se va deschide în 15 iunie, asta în condițiile în care panta descendentă a cazurilor de coronavirus se va menține.

ADVERTISEMENT

”Dacă vorbim de deschiderea turismului la data de 15 iunie, pot spune că ne gândim serios să dăm drumul la sezonul turistic în 15 iunie pe litoral, pentru că vorbim de o panta descrescătoare a cazurilor de coronavirus. Începând cu 1 iunie vom deschide terasele.

Până mâine (n.r. vineri) vom publica un ordin comun cu Ministerul Sănătății privind regulile pentru proprietarii teraselor, să putem savura o cafea, o bere, în siguranță.”, a spus Virgil Popescu la Digi24.

ADVERTISEMENT

Restaurantele hotelurilor, deschise după 1 iunie?

Despre restaurantele propriu-zise, autoritățile au specificat în dese rânduri că acestea se pot redeschide doar de la 15 iunie. În ceea ce privește strict aceste zone, dar din interiorul hotelurilor, ministrul Economiei spune că ele s-ar putea redeschide chiar de la 1 iunie.

”Deschiderea sezonului presupune deschiderea efectivă a hotelurilor, care presupune reguli pentru hotelieri, pentru siguranța turiștilor și, dacă va fi nevoie să deschidem și restaurantele hotelurilor, o vom face cu anumite reguli, ca să nu stârnim o creștere a îmbolnăvirilor.

ADVERTISEMENT

Vom găsi cele mai bune soluții. Sunt optimist și cred că va urma o curbă descrescătoare ca să putem permite să relaxăm și mai mult măsurile de siguranță”, a declarat Virgil Popescu pentru sursa citată.

ADVERTISEMENT