News

Rezultate admitere liceu 2022. Media incredibilă pe care o are cel mai bun elev rămas nerepartizat

Rezultatele la admitere liceu 2022 au sosit joi, 14 iulie. Ce se întâmplă, însă, dacă te afli în scenariul nefericit în care nu ai fost repartizat la nicio unitate de învățământ?
14.07.2022 | 08:00
Rezultate admitere liceu 2022 Media incredibila pe care o are cel mai bun elev ramas nerepartizat
Ce se întâmplă dacă nu ai fost repartizat la un liceu în cadrul primei etape de admitere din 2022. Sursa foto: fotomontaj Fanatik.
ADVERTISEMENT
14-07-2022
09:07

Situația elevilor nerepartizați după prima sesiune de admitere

În urma primei sesiuni de repartizare computerizată, un număr de 6.852 elevi absolvenți de clasa a VIII-a nu au prins loc în niciun liceu.

Există chiar 15 elevi care au medii de admitere de peste 9 care nu au prins loc la niciuna dintre opțiunile pe care le-au ales.

În ”vârful clasamentului” se găsește un elev de la Liceul Teoretic Creștin ”Pro Deo”, din Cluj-Napoca. Acesta a avut media de admitere 9,57, însă a rămas pe dinafară.

Urmează elevi cu medii de 9,39, 9,32 sau 9,20. Nouă dintre cei 15 elevi cu medii peste 9 rămași fără repartiție sunt din București.

Odată ce au fost publicate rezultatele la admitere liceu în 2022, fiecare dintre elevii de clasa a VIII-a află care îi va fi parcursul pentru următorii patru ani de studiu. Totuși, ce se întâmplă dacă nu ai fost repartizat în cadrul procedurii de admitere, care tocmai ce s-a încheiat?

Ce se întâmplă dacă nu ai fost repartizat la un liceu

Cu toate că nimeni nu își dorește să rateze repartizarea la un liceu în cadrul procesului de admitere, astfel de situații neplăcute pot apărea oricând. De multe ori, ratarea repartizării are o cauză despre care elevii sunt avertizați în mod repetat. Cu toate acestea, însă, unii aleg să ignore sfaturile pe care le primesc și nu completează cât mai mult fișa de admitere.

ADVERTISEMENT

Așa cum am scris deja în trecut, rezultatele admiterii la liceu în 2022 sunt strâns legate și de numărul de opțiuni pe care le completezi. Ghidul oficial, părinții și profesorii te vor îndruma întotdeauna să completezi cât mai multe variante. Asta deoarece neprevăzutul poate să apară întotdeauna, chiar dacă ai medii mari și crezi că poți ajunge la un liceu de top.

În 2020, nouă absolvenți de liceu cu medii de peste 9 au rămas pe dinafară la admitere. Asta pentru că au completat prea puține opțiuni, bazându-se pe faptul că au medii mari. Un elev din Giurgiu a ratat admiterea cu media 9,56!

ADVERTISEMENT

În cazul în care nu ai fost repartizat în prima sesiune de admitere la liceu, mai ai o șansă. Va trebui să te înscrii din nou, în cea de-a doua etapă de repartizări, al cărei calendar este disponibil în rândurile de mai jos.

Rezultatele admiterii la liceu 2022 în România

Rezultatele pentru admiterea la liceu în 2022 vor fi comunicate elevilor în cursul dimineții de joi, 14 iulie. Procesul de repartizare a elevilor în licee este unul întru totul automatizat, realizat prin intermediul unei aplicații. Aceasta ia în ordine elevii în funcție de media de admitere. Îi repartizează pe toți, în funcție de prima opțiune aleasă de aceștia.

ADVERTISEMENT

În cazul în care prima opțiune nu mai este disponibilă, elevilor le vor fi luate în calcul următoarele opțiuni, până se ajunge la prima unde mai sunt locuri disponibile. Tocmai de aceea trebuie completate cât mai multe opțiuni, pentru a evita situații precum cea descrisă mai sus.

Calendarul pentru a doua sesiune de admitere la liceu

În cazul în care rezultatele la admitere liceu 2022 ți-au fost potrivnice, mai ai o șansă destul de curând. Pentru că există în fiecare an mii de absolvenți de clasa a VIII-a care rămân ”pe dinafară” în urma primei sesiuni de admitere, ministerul pregătește și o a doua sesiune. Iată cum arată și calendarul acesteia:

ADVERTISEMENT

Pe 25 iulie, sunt afișate la centrele de admitere situațiile referitoare la locurile rămase libere.

Pe 26 iulie, candidații se înscriu la probele de aptitudini sau la cele pentru verificarea cunoștințelor de limbă modernă sau maternă.

Între 27 și 28 iulie au loc probele anterior amintite.

Între 28 și 29 iulie vor fi afișate rezultatele la probele de aptitudini și la probele de verificare a cunoștințelor de limbă maternă sau modernă.

Între 1 și 3 august sunt primite cererile de înscriere de la candidații care nu au obținut un loc la liceu la momentul primei etape de repartizare computerizată. Vorbim aici despre candidați respinși la probele de aptitudini sau de verificare a cunoștințelor de limbă, despre elevii care nu au fost repartizați, deși au participat la prima sesiune. Sunt luați în calcul aici și elevii care candidează pe locuri speciale pentru rromi sau pentru cei care candidează pe locurile alocate elevilor cu CES.

Între 4 și 5 august are loc repartizarea candidaților. Aceasta are loc conform unei proceduri pe care o stabilesc comisiile de admitere de la nivel județean sau de la nivelul Bucureștiului.

În data de 6 august sunt transmise către Centrul național de admitere rezultatele finale ale repartizării, fiind încheiate astfel și operațiunile specifice în aplicația computerizată.

ADVERTISEMENT