News

România, lovită de noi fenomene severe. ANM a emis cod galben pentru mai multe județe

În următoarele două zile, România va fi lovită de noi fenomene severe, fapt pentru care ANM a emis o alertă cod galben pentru mai multe județe.
12.12.2023 | 10:56
Romania lovita de noi fenomene severe ANM a emis cod galben pentru mai multe judete
Cod galben de precipitații abundente emis de ANM. Ce se va întâmpla cu stratul de zăpadă. Sursa foto: hepta.ro
ADVERTISEMENT

După câteva zile mai liniștite, România va fi lovită de noi fenomene meteo severe. Marți, Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o alertă cod galben de precipitații abundente. Zonele lovite de fenomenele severe.

Cod galben de precipitații abundente emis de ANM. Ce se va întâmpla cu stratul de zăpadă

Specialiștii de la Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) au emis, marţi, o atenţionare cod galben de ploi moderate cantitativ, valabilă până joi dimineaţa. Alerta vizează 13 judeţe din centrul, vestul și nord-vestul țării.

ADVERTISEMENT

Potrivit ANM, în intervalul 13 decembrie, ora 2:00 – 14 decembrie, ora 10:00, în Banat, Crişana, Maramureş, vestul şi nordul Transilvaniei, precum şi în Carpaţii Occidentali, nordul Carpaţilor Orientali şi vestul Carpaţilor Meridionali va ploua şi se vor acumula cantităţi de apă de 25 – 40 l/mp şi izolat de peste 50 l/mp.

În zonele înalte de munte, încălzirea și ploile vor duce la topirea stratului de zăpadă. Doar la altitudini foarte mari, de peste 1.500 de metri, în nordul Carpaţilor Orientali, trecător vor fi precipitaţii mixte (ploaie, lapoviță și ninsoare).

ADVERTISEMENT

Județele care se vor afla sub incidența acestui cod galben ANM sunt: Suceava, Mureş (parţial), Bistriţa-Năsăud, Maramureş, Satu Mare, Bihor, Sălaj, Cluj, Alba (parţial), Hunedoara, Arad, Timiş şi Caraş-Severin.

Cum va fi vremea în București

Prima zăpadă căzută în urmă cu câteva zile în zona Capitalei va fi repede dată uitării. Vremea în București se va încălzi accentuat în următoarele ore, iar locul ninsorilor va fi luat de ploi.

ADVERTISEMENT

Conform prognozei speciale a ANM, în Bucureşti, în perioada 13-14 decembrie, valorile de temperatură se vor situa peste mediile multianuale. Temperatura maximă va fi de 7 – 9 grade. Cerul va fi temporar noros şi vor fi posibile ploi slabe, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura minimă va fi cuprinsă între -3 şi 0 grade, miercuri dimineaţa, respectiv între un grad şi 3 grade, joi dimineaţa.

Tot marți, Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a refăcut prognoza pentru o lună. Din păcate, cei care visau la un Crăciun alb sunt dezamăgiți de cele anunțate de meteorologi.

ADVERTISEMENT

În România, în intervalul 18 decembrie – 25 decembrie, temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă în toate regiunile. Astfel, precipitațiile așteptate vor fi în general sub formă lichidă. Șanse de zăpadă vor fi doar la munte.

ADVERTISEMENT