News

Românii cu datorii pot cere anularea dobânzilor și penalităților. Măsura luată de Ministerul Finanțelor

08.01.2021 | 15:33
Romanii cu datorii pot cere anularea dobanzilor si penalitatilor Masura luata de Ministerul Finantelor
ADVERTISEMENT

Ministerul Finanțelor Publice vine cu vești bune pentru cetățenii cu probleme financiare. Românii care aveau datorii la buget în 31 martie 2020 pot cere anularea dobânzilor şi a penalităților de întârziere aferente obligațiilor fiscale principale până la 31 martie 2021, inclusiv.

Cei care doresc să beneficieze de amnistierea fiscală trebuie să achite integral obligaţiile fiscale principale restante la data de 31 martie 2020 până la data depunerii cererii pentru anulare, să achite integral obligaţiile fiscale principale şi accesorii restante exceptate de la amnistia fiscală şi să depună toate declaraţiile fiscale obligatorii completate corect şi conform cu realitatea.

ADVERTISEMENT

Această măsură a prelungirii facilităților fiscale vine după ce, înainte de Revelion, mai mulți români cu datorii mai vechi la stat s-au trezit cu conturile poprite.

Românii cu datorii pot cere anularea dobânzilor și penalităților. Măsura luată de Ministerul Finanțelor

”Contribuabilii care aveau datorii la buget în 31 martie 2020 pot cere anularea dobânzilor şi a penalităţilor de întârziere aferente obligaţiilor fiscale principale până la 31 martie 2021, inclusiv, termen care a fost prelungit prin OUG nr. 226/2020.

ADVERTISEMENT

Debitorii care doresc să beneficieze de amnistierea fiscală prevăzută de OUG nr. 69/2020 trebuie să achite integral obligaţiile fiscale principale restante la data de 31 martie 2020 până la data depunerii cererii pentru anulare, să achite integral obligaţiile fiscale principale şi accesorii restante exceptate de la amnistia fiscală şi să depună toate declaraţiile fiscale obligatorii completate corect şi conform cu realitatea”, a informat Ministerul Finanţelor.

Totodată, o altă facilitate fiscală menţinută de Ministerul Finanţelor până la 31 martie 2021, inclusiv, este eşalonarea simplificată, acordată pentru sume de peste 500 de lei, în cazul persoanelor fizice, respectiv 5.000 de lei, în cazul persoanelor juridice, dispusă prin OUG nr. 181/2020.

ADVERTISEMENT

Cetățenii care doresc să beneficieze de această facilitate fiscală trebuie să solicite acest lucru până la 31 martie 2021, să fi depus toate declaraţiile fiscale obligatorii completate corect şi conform cu realitatea, să-şi fi plătit toate obligaţiile bugetare restante la data declarării stării de urgenţă, să nu se afle în procedura insolvenţei sau în dizolvare sau să i se fi stabilit răspunderea potrivit legislaţiei privind insolvenţa şi/sau răspunderea solidară.

Mii de români s-au trezit cu conturile poprite chiar înainte de Revelion

Măsura Ministerului Finanțelor de a prelungi aceste facilități fiscale vine după ce, înainte de Revelion, mai mulți români cu datorii mai vechi la stat s-au trezit cu conturile poprite.

ADVERTISEMENT

Potrivit Libertatea, facilitatea care suspenda executările silite și popririle pe conturi, adoptată în primăvară, a expirat în data de 25 decembrie, astfel că mulți dintre cei care aveau datorii la stat au primit după Crăciun mesaje de la bănci privind reinstituirea acestora. Sursa citată precizează că ar fi peste 100.000 de asemenea cazuri.

ADVERTISEMENT
Tags: