News

Românii s-au vaccinat masiv împotriva Covid în ultimele 24 de ore. 83.504 și-au făcut prima doză

Ultimele zile au adus cifre record în privința numărului românilor care s-au vaccinat împotriva Covid-19.
24.10.2021 | 19:23
Romanii sau vaccinat masiv impotriva Covid in ultimele 24 de ore 83504 siau facut prima doza
ADVERTISEMENT

Teama de infecția cu Covid-19, cifrele alarmante publicate de autorități, dar și restricțiile anunțate de luni pentru cei nevaccinați au determinat zeci de mii de români să se imunizeze în ultimele zile.

De exemplu, cifrele raportate pentru sâmbătă, 23 octombrie, au fost mai mult decât considerabile, pentru că peste 127.000 de români s-au vaccinat în respectivul interval, dintre care peste 91.000 cu prima doză.

ADVERTISEMENT

Totalul zilei: 110.539 persoane vaccinate

Potrivit raportărilor făcute de Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) și de către Institutul Național de Sănătate Publică (INSP-CNSCBT), situația din ziua de 24 octombrie a.c., ora 17.00, este următoarea: 110.539 de persoane vaccinate, dintre care 83.504 cu prima doză, 7.466 cu a doua doză și 19.569 cu cea de-a treia doză.

În total, până la acest moment, în România s-au administrat 11.850.881 de doze, din care 6.417.484 au fost prima doză, 5.920.032 au reprezentat a doua doză și 706.622 o a treia doză.

ADVERTISEMENT

Doar 49 de reacții adverse în ultimele 24 de ore

Totalul reacțiilor adverse pentru vaccinările din ultimele 24 de ore a fost de 49, ridicând totalul de reacții adverse, pentru toate vaccinările efectuate în pandemie, la 18.071  (frecvență de 1,52 la 1000 de doze administrate).

Conform datelor oficiale, 135 reacții adverse sunt încă în curs de investigare. Reacțiile adverse pot fi de două feluri, local și general.

ADVERTISEMENT

Programul centrelor de vaccinare se încheie la ora 20.00, motiv pentru care numărul vaccinărilor realizate în intervalul orar 17.00 – 20.00 va fi reflectat în raportarea din ziua următoare.

Doza a treia se administrează din 28 septembrie 2021

Prin introducerea în RENV a dozelor efectuate în afara României pentru persoanele care au o doză administrată în România (conform OUG 68/2021), numărul total al beneficiarilor vaccinați cu prima doză suferă modificări (scăderi), deoarece aceștia devin persoane vaccinate cu schema completă.

ADVERTISEMENT

Potrivit datelor oficiale, vaccinul Moderna se administrează din data de 4 februarie 2021, vaccinul AstraZeneca se administrează din data de 15 februarie 2021, iar vaccinul Johnson&Johnson se administrează din data de 4 mai 2021 și este în doză unică.

De menționat ar fi și faptul că doza a treia se administrează din data de 28 septembrie 2021.

ADVERTISEMENT