News

Fostul ministru al Educației, Mircea Miclea, dezminte interviul de la România TV, în care l-ar fi făcut idiot pe șeful statului

23.08.2020 | 20:53
Fostul ministru al Educatiei Mircea Miclea dezminte interviul de la Romania TV in care lar fi facut idiot pe seful statului
ADVERTISEMENT

Fostul ministru al Educației, Mircea Miclea, susține că nu a acordat niciun interviu prin care să-l fi jignit pe șeful statului.

Știrea inițială preluată de toată presa din România după ce RTV a publicat interviul este despre cum fostul ministru al Educației ar fi afirmat că președintele Iohannis ”e un dobitoc”, cu referire la afirmația șefului statului legată de riscul apariției unei ”generații  pierdute” de elevi din cauza epidemiei de coronavirus.

ADVERTISEMENT

De altfel, același post tv a susținut că Mircea Miclea ar fi criticat cu duritate măsurile pe care le pregătește Guvernul pentru  redeschiderea școlilor, despre care spune că nu au fost testate la timp și a acuzat autoritățile că pasează responsabilitatea sănătății elevilor asupra părinților.

Fostul ministru, Mircea Miclea: nu am dat niciodată un interviu în exclusivitate la România TV

După ce știrea despre cum șeful statului este jignit de către fostul ministru al Educației, Mircea Miclea a oferit un interviu pentru edu.ro, unde a lămurit chestiunea problematică.

ADVERTISEMENT

„ Să fie foarte clar: nu am dat niciodată un interviu în exclusivitate la România TV, deci nici aceste declarații nu le-am dat la România TV. ‘Interviul’ este o însăilare de înregistrări on the record și off the record pe care probabil le-au găsit pe internet și care au fost scoase din context. Regret că s-a ajuns la o astfel de interpretare.”, a declarat pentru edu.ro fostul ministru al Educației Mircea Miclea.

Întrebat dacă îl consideră idiot pe Klaus Iohannis sau îi atribuie altfel de apelative care să-l atace pe șeful statului, fostul ministru neagă vehement aceste lucruri, însă consideră, totuși, că nu este mulțumit de ceea ce vede în sistemul de învățământ.

ADVERTISEMENT

„ Nu consider acest lucru. Dar trebuie să subliniez că, din păcate, proiectul prezidențial România educată nu a produs niciun efect, că guvernul susținut de Iohannis a alocat cel mai redus buget pentru educație din ultimii 20 de ani, iar acest lucru m-a dezamăgit profund.

Se vede dacă educația este o prioritate în vremuri de criză, nu de bunăstare, atunci ne dăm seama ce este o prioritate. Iar prin ce s-a făcut s-a arătat că nu este deloc o prioritate.

ADVERTISEMENT

De altfel, și ce s-a întâmplat acum, în aceste luni, ne-a arătat același lucru: s-a amânat lăsarea deciziilor cu privire la redeschiderea școlilor la nivel local, nu s-a făcut niciun fel de experimentare, niciun fel de învățământ remedial pe parcursul verii, nici nu s-a decis începerea școlii mai devreme pentru a avea o rezervă de timp, în eventualitatea unei agravări a situației în timpul iernii.”, a precizat Mircea Miclea.

În interviul redat de România TV, fostul ministru al Educației ar fi folosit cuvinte jignitoare la adresa lui Klaus Iohannis. Redam mai jos șirul de jigniri folosit în știrea inițială.

E un tâmpit. E un dobitoc! Vai de viaţa lui! Nu e nicio generaţie pierdută. E defetism de doi bani. O modalitate prin care te deresponsabilizezi şi spui că gata, e pierdută. Nu mai are rost să faci nimic? Cum adică? Nu poţi recupera câteva luni? E aberant! Nu există nicio generaţie pierdută! Totul se poate remedia pentru că e vorba de câteva luni”, a spus Miclea.

Fostul ministru al Educației în guvernul Tăriceanu a reproșat autorităților că nu au redeschis parțial școlile după încetarea stării de urgență, îndeosebi în zonele rurale din județele cu un număr redus de infectări. Acest lucru ar fi permis testarea locală a unor măsuri de siguranță pentru elevi astfel încât Ministerul Educației să știe exact ce are de făcut odată cu începerea noului an școlar.

Atacul dur al acestuia la președintele Iohannis este legat de o afirmație făcută de acesta din urmă la ultima intervenție publică avută.

Școala trebuie totuși să înceapă, pentru că este inadmisibil să avem o generație pierdută. Deja, în mediile de specialitate se vorbește despre a preveni generația pandemiei. Copiii trebuie să meargă la școală, trebuie să învețe, să se întâlnească cu alți copii de vârsta lor. Pentru a face posibil acest lucru, este nevoie de regulamente, de proceduri speciale și la acestea lucrează Ministerul Educației și Ministerul Sănătății”, a spus Iohannis în conferința de presă susținută pe 19 august.

ADVERTISEMENT