News

S-a aflat sursa exploziei de la Crevedia. Greșeala flagrantă făcută de un angajat, care a declanșat iadul

Ancheta legată de explozia puternică de la Crevedia este în plină desfășurare. Au apărut și primele ipoteze ale cauzei deflagrației.
27.08.2023 | 16:02
Sa aflat sursa exploziei de la Crevedia Greseala flagranta facuta de un angajat care a declansat iadul
Prima explozie de la Crevedia ar fi fost cauzată de un gest inconștient al unui muncitor / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
ADVERTISEMENT

Exploziile de la Crevedia, în urma cărora două persoane și-au pierdut viața și alte 56 au fost grav rănite, au pornit de la o eroare gravă de siguranță a muncii făcută de un muncitor care lucra la fosta stație GPL, la care s-a produs accidentul.

Surse: cauza exploziei ar fi o țigară aprinsă

Potrivit primelor informații din anchetă, explozia s-ar fi produs în momentul în care un muncitor , care încerca să extragă GPL dintr-o cisternă, și-a aprins o țigară.

ADVERTISEMENT

Cel mai probabil o scânteie a aprins gazul care se degajase accidental în atmosferă, iar de acolo, flacăra s-a extins până la substanța aflată în interiorul cisternei.

Acest lucru a dus la o primă explozie, care a avut loc sâmbătă seara, anunță Știrile Pro TV. Cele două persoane care au decedat ca urmare a exploziei erau soț și soție.

ADVERTISEMENT

Două victime, soț și soție, au decedat

Bărbatul a murit chiar în timpul exploziei, însă nu ca urmare a arsurilor ci pentru că a făcut infarct. Înainte să moară, el a asistat la scene dramatice, în care soția lui era arsă de vie.

Duminică, femeia s-a stins și ea, la spital. Starea ei devenise critică, după ce suferise arsuri grave, pe 95% din suprafața corpului.

ADVERTISEMENT

A doua explozie de la Crevedia a făcut și mai multe victime, în special în rândul salvatorilor veniți la fața locului. Aceștia au fost loviți din plin de suflul deflagrației, suferind arsuri serioase.

Acțiunea pompierilor a limitat amploarea dezastrului

Din fericire, pompierii stabiliseră deja un perimetru de siguranță, iar acest lucru a dus la limitarea numărului de victime. În caz contrar, tragedia de la Crevedia s-ar fi putut transforma într-un adevărat carnagiu.

ADVERTISEMENT

Martorii celei de-a doua explozii au povestit că au fost aruncați zeci de metri în spate, de suflul puternic al acesteia.

„Faptul că s-a intervenit atât de rapid, s-a creat un perimetru și s-au evitat pericolele, a fost posibil să fie evitate pierderi de vieți omenești într-un număr mult mai mare”, a declarat Cătălin Predoiu, ministru de Interne, la câteva ore după teribila explozie de la Crevedia.

ADVERTISEMENT
Tags: