Fotbal intern

Câţi bani a economisit Rednic de când e la Dinamo. Cum a ajutat bugetul clubului

27.12.2018 | 21:30
Cati bani a economisit Rednic de cand e la Dinamo Cum a ajutat bugetul clubului

Mircea Rednic a revoluționat lotul lui Dinamo, din momentul în care a preluat banca tehnică a trupei din Ștefan cel Mare. Cu foarte multe schimbări operate într-o perioadă scurtă de timp, Rednic a reușit să facă o economie destul de mare în bugetul „câinilor”.

FANATIK a scris că unul dintre jucătorii aflați pe lista neagră la Dinamo, Tomislav Gomelt, a cerut să rămână la club și este dispus să își renegocieze înțelegerea. Croatul a vorbit cu conducerea și le-a zis că ar dori să accepte un salariu mai mic decât cel pe care îl avea la Dinamo și care valora aproape 13.000 de euro pe lună. Reducerea salariului lui Gomelt nu este singura „economie” pe care a făcut-o Mircea Rednic, în cele aproape trei luni de când se află la Dinamo. „Puriul” a economisit peste 50.000 de euro din salariile celor cărora le-a reziliat înțelegerea.

Ce bani a economisit Rednic la Dinamo de pe urma jucătorilor la care a renunțat

Șapte jucători au plecat  deja de la Dinamo în mandatul lui Rednic. Cele mai mari salarii le aveau atacantul Danijel Subotic și Teddy Mezague, două dintre primele „victime” ale lui Rednic. Ei încasau la Dinamo salarii de 10.000 de euro lunar, demne de lupta pentru titlu. Veteranul Jaime Penedo, cel care a părăsit Dinamo după înfrângerea cu CFR Cluj, încasa 9.000 de euro, în timp ce conaționalul său, Armando Cooper, primea 8.000 de euro. Aceeași sumă o încasa de la Dinamo și Gicu Grozav. Internaționalul român a plecat din Ștefan cel Mare după dezastrul din Cupa României, împotriva celor de la Csikszereda. Tot după meciul cu formația din Miercurea Ciuc a plecat din Ștefan cel Mare și Kino Delorge, cel care avea 6.000 de euro lunar. Ultimul jucător care a părăsit Dinamo a fost Andrei Tîrcoveanu, care avea însă o leafă lunară modestă.

Mircea Rednic a tăiat în carne vie. Cât a economisit din salariile lui Dinamo
Gicu Grozav, unul dintre jucătorii la care a renunțat Mircea Rednic

Așadar, dacă adunăm toate salariile celor plecați, Mircea Rednic a păstrat în visteria clubului o sumă lunară de peste 53.000 de euro. La schimb, fotbaliștii pe care i-a adus Rednic și care au debutat în tricoul „câinilor” nu depășesc bariera impusă de 4.000 de euro. Astfel este cazul lui Mattia Montini, Simon Zenke sau Rachid Ait-Atmane. În ceea ce privește fotbaliștii care nu au apucat să evolueze pentru Dinamo din cauza accidentărilor, precum Gregory Tade sau Nacer Aliji, aceștia nu au primit niciun ban din partea clubului.

Salariile jucătorilor plecați de la Dinamo:
Danijel Subotic – 10.000 euro
Teddy Mezague – 10.000 euro
Jaime Penedo – 9.000 euro
Gicu Grozav – 8.000 euro
Armando Cooper – 8.000 euro
Kino Delorge – 6.000 euro
Andrei Tîrcoveanu – 500 euro

„Există un jucător la Dinamo care joacă, nu joacă, câștigă sau nu echipa, el ia 155.000 de euro pe an. Îl avem în lot, nu joacă niciodată, doar se antrenează. Iar când intră să joace, nu arată nimic! Prima dată eu am crezut că e o glumă, vă spun sincer, dar apoi m-am documentat și am aflat că nu e… Ca și marele Teddy, care lua 3.000 de euro în Belgia și aici i s-a dat de trei ori mai mult

– Mircea Rednic, după partida Dinamo – CFR, scor 0-3