În luna mai a anului trecut, angajații guvernelor de stat și locale din Germania au obţinut o creștere graduală a salariului care să compenseze inflația.
Într-un nou contract colectiv de muncă semnat cu guvernul federal, aproximativ 2,5 milioane de angajați ai guvernelor de stat și locale beneficiază de o creştere salarială brută cu 5,5%, adică cel puţin 340 de euro/lună (200 euro net), începând cu martie 2024.
Creşterea se aplică tuturor categoriilor de salariați din sectorul public și prevede o creștere de cel puţin 200 de euro/lună, indiferent de niveul de salarizare. În schimb, în funcţie de grupa tarifară, creșterea lunară poate ajunge până la 600 de euro/lună.
În urma unor negocieri dure între puternicul Sindicat Verdi şi guvernul de la Berlin, angajaţii au mai primit însă sume suplimentare de bani, pe lângă salariu, şi lunile trecute. Astfel, imediat după semnarea acordului angajații au primit compensații pentru inflație, respectiv câte o primă unică în valoare de 1.240 euro.
Acest bonus a fost plătit o dată cu salariul aferent lunii iunie a anului 2023. Din iulie 2023 până în februarie 2024 au urmat încă 220 de euro în fiecare lună, însumând un venit suplimentar total de 3.000 de euro.
Iată un exemplu de de cum cresc salariile în Germania, începând cu această lună. În prezent, salariul lunar brut pentru angajații din grupa salarială 5, nivelul 1 – care include electricieni, de exemplu – este de 2.576,29 euro.
Într-o primă etapă, această sumă va fi majorată cu 200 de euro la 2.776,29 de euro. Într-o etapă ulterioară, această sumă va fi majorată cu 5,5 la sută, ceea ce corespunde unei sume finale de 2.928,99 euro. Aceasta înseamnă că angajații din grupa de salariu 5, nivelul 1, vor primi o creștere salarială lunară de 352,70 euro.
Iată şi alte exemple de creştere a salariilor diferitelor categorii de angajaţi din sectorul public german: Grupa 11, Nivelul 2 (de exemplu, şefi de echipă) – creştere salarială de 429,93 euro; Grupa 8, nivelul 5 (de exemplu, educatori) – creştere salarială de 404,5 euro; Grupa 4, nivelul 1 (de exemplu, asistenți sociali) – creştere de 346,11 euro; Grupa 2, Nivelul 3 (de exemplu, funcţionari de birou) – creştere de 347,78 euro.
De contractul colectiv beneficiază și stagiarii, studenții angajaţi. De la 1 martie 2024 salariile acesta au crescut cu o sumă de minim 150 de euro.