Fotbal international

Salariu fabulos pentru Hagi ca să ducă Legia Varşovia în Liga Campionilor

23.04.2018 | 23:25
Salariu fabulos pentru Hagi ca sa duca Legia Varsovia in Liga Campionilor

33Legia Varșovia se află într-o luptă strânsă pentru titlul de campioană în Polonia, dar se gândește la viitor și i-a oferit un salariu fabulos lui Gheorghe Hagi pentru a veni la echipă din sezonul viitor.

Conform site-ului sport.ro, oficialii clubului polonez sunt dispuși să-i ofere actualului tehnician de la FC Viitorul un salariu anual de două milioane de euro în speranța că Hagi îi va duce în Champions League.

Hagi a confirmat interesul formației Legia Varșovia

Gică Hagi a recunoscut că există interes din partea formației Legia Varșovia şi a dezvăluit ce l-ar putea convinge să plece de la Viitorul Constanţa la vară. “Dacă voi semna cu Legia? Orice echipă care participă în Europa are şansa să obţină semnătura mea. E interesant, încă nu ştiu”, a declarat Hagi, patronul şi antrenorul echipei FC Viitorul Constanţa, conform  sport.onet.pl. 

Pe lista campioanei en-titre din Polonia se mai află un antrenor român, Edward Iordănescu, care de curând a fost demis de la Astra Giurgiu. Fiul fostului selecționer al României a fost sfătuit de tehnicianul echipei CFR Cluj, Dan Petrescu, să accepte oferta celor de la Legia Varșovia.

Legia Varşovia este campioana ultimilor doi ani din campionatul Poloniei şi are 12 titluri în palmares. Posibilitatea ca Gheorghe Hagi să plece de la FC Viitorul Constanţa la finalul sezonului 2017-2018 este foarte mare. “Regele” a susţinut de mai multe ori în ultima perioadă că îşi doreşte să plece din Liga 1 Betano şi că ar accepta o ofertă din străinătate.

În vârstă de 53 de ani, Gheorghe Hagi a pregătit reprezentativa României în perioada septembrie 2001 – decembrie 2001, dar şi echipe precum Bursaspor, Galatasaray, Poli Timişoara şi Steaua Bucureşti. Din septembrie 2014 se află pe banca tehnică a Viitorului.