News

Salariul minim european, introdus până la finalul anului. ”Vrem un mecanism de creștere anuală predictibilă”, anunță PSD

Salariul minim european va fi introdus în România până la finalul anului. PSD promite că remunerația minimă va ajunge la 500 de euro net până la 1 ianuarie 2025
03.04.2024 | 10:22
Salariul minim european introdus pana la finalul anului Vrem un mecanism de crestere anuala predictibila anunta PSD
Salariul minim european, introdus până la sfârșitul anului Sursa foto: socialistsanddemocrats.eu
ADVERTISEMENT

Măsura este impusă pentru toate statele membre ale Uniunii Europene și trebuie implementată cel târziu până la 15 noiembrie, iar social-democrații anunță că susțin implementarea acestei măsuri.

Salariul minim european, introdus până la finalul anului

Introducerea salariului minim european ”înseamnă bani mai mulți pentru angajații români, ceea ce se va traduce într-o creștere a puterii de cumpărare și a nivelului de trai”, se arată într-un comunicat de presă transmis de PSD.

ADVERTISEMENT

Premierul a anunțat că, de la 1 iulie 2024, salariul minim brut din România va crește de la 3.300 de lei la 3.700 de lei, adică de la 2.079 lei net la 2.217 lei net.

”Creșterea salariului minim la 3.700 de lei, anunțată de premierul Marcel Ciolacu pentru data de 1 iulie 2024, va ridica veniturile salariale la nivelul corespunzător pentru introducerea mecanismului de majorare automată a salariilor, conform prevederilor din Directiva europeană.

ADVERTISEMENT

PSD consideră că orice efect pozitiv din economie trebuie să se reflecte și în veniturile salariale ale cetățenilor”, se mai arată în comunicatul social-democraților.

În programul de guvernare, următoare țintă asumată este ca până la 1 ianuarie 2025 niciun salariat cu normă întreagă să nu câștige mai puțin de 500 de euro net lunar.

ADVERTISEMENT

Directiva UE nu impune un salariu minim identic în toată Uniunea Europeană, dar indică statelor membre să stabilească salariul minim la nivelul a cel puțin jumătate din salariul mediu pe anul precedent.

Social-democrații au anunțat formarea unei echipe de experți ”care lucrează la definirea unui mecanism automat care să asigure creșterea salariului minim în România în fiecare an, într-o manieră predictibilă.

ADVERTISEMENT

Până la finalul anului, grupul de lucru din cadrul PSD,  în colaborare cu ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, va elabora o propunere legislativă”.

Acest material este susținut de PSD

ADVERTISEMENT