„Salonul refuzaților” ar putea da viitorul președinte. Ce-ați zice de o finală Drulă-Târziu? Resorturile scandalurilor din USR și AUR

Pentru cei care nu au răbdare să citească mai mult, rezum aici concluziile, urmând ca argumentele să vină după: este posibil ca viitorul președinte al României să fie dat de una dintre cele două formațiuni, AUR sau USR sau orice va apărea în locul lor, și nu de PNL sau PSD. Astfel, cu datele de acum, o finală prezidențială Drulă-Târziu nu e exclusă.

Cele două partide mari nu au vreun prezidențiabil, cu doi ani înainte de alegeri, iar guvernarea și luptele din interiorul coaliției le vor eroda și mai mult capitalul electoral. În plus, reacția la restricțiile din pandemie – uneori aberante, cel mai adesea aplicate în contratimp – vor mai conta cel puțin un an, astfel că o parte din electorat nu ar vota niciodată cu cei care au fost la guvernare în această perioadă.

În plus, deși avem un guvern legal învestit, el nu are legitimitate în ochii nimănui. Cu excepția celor care nu pricep nimic, nimeni n-a votat amalgamul de politici de stânga și de dreapta, populiste și ochlocratice, cu care ne delectează Cabinetul Ciucă. Cîțu și PNL au promis liberalism, Ciolacu și PSD au promis socialism, guvernul „stânga-mprejur” ne livrează o „shaorma cu de toate” de pe urma căreia pierdem toți. Iar placa „guvernului de criză” e prea zgâriată: valul pandemic era trecut, în decembrie, criza energetică n-a fost nerezolvată (și nici nu poate fi, prin „uniune națională”), iar războiul din Ucraina e încă rece.

Există câteva realități de care trebuie să ținem seama pentru a înțelege semnificațiile zilei de luni. Așa că, pe rând:

Digi24.ro

Cine a ucis-o pe Karen în 1966? Misterul a fost elucidat abia acum, iar descoperirea a provocat stupoare

1. Doar AUR crește, restul partidelor scad. Cifrele din sondaje – cât de credibile mai pot să fie acestea în România, cu toată lipsa de profesionalism dovedită la exit-poll-uri și suspiciunile că aceste case de sondaje ar fi doar institute „de casă” pentru partide – arată un AUR în creștere pregnantă (indiferent care sunt cifrele reale, contează tendința) și un USR în scădere. La PNL, scădere pregnantă, PSD o ia și el în jos.

2. Președintele nu va conta în ecuația electorală. Klaus Iohannis e la ultimul mandat, iar apariția pe lista de posibili șefi ai NATO arată că s-a resemnat și cu faptul că nu va putea face niciun joc (politic sau de altă natură) pentru a influența în vreun fel alegerea succesorului. Oricum, niciunui președinte anterior nu i-a reușit așa ceva.

3. Vom avea un vot negativ la prezidențiale, ca de obicei. Dar situația va fi complicată de faptul că, după 20 de ani, cursa pentru Cotroceni e concomitentă cu parlamentarele și în același an cu localele.

4. Situația economică și socială se va înrăutăți: inflația produsă de scumpirea ideologică și „geopolitică” a energiei ne va afecta tot mai mult, creșterile de venituri pentru a echilibra inflația vor mări discrepanțele dintre privilegiați („specialii” și cei cu reprezentare sindicală puternică, adică bugetarii) și ceilalți, iar starea economică proastă va produce conflicte sociale reale, la care se vor adăuga nemulțumirile produse de schimbările tehnologice (tele-munca nu va mai fi ceva excepțional, de exemplu) și de importul masiv de forță de muncă din Asia, pe fondul unui exod tot mai pronunțat al românilor din țară. Iar această situație va favoriza discursul „salvaționist”, „mesianismul politic”, radicalismul și anti-liberalismul.

Digisport.ro

A cheltuit 150.000 de euro pe operații estetice pentru a arăta ”ca o papușă”, dar a ajuns ”un extraterestru”! Ce a ieșit

5. Relația cu UE îi va deosebi pe candidați. Contextul internațional va continua să fie complicat, indiferent ce se va întâmpla în conflictul Ucraina-Rusia, mai ales că prezidențialele de la noi vor fi concomitente și cu cele americane, unde este previzibilă o nouă înfruntare ideologică radicală. Opțiunea pentru NATO va fi obligatorie pentru orice candidat, mai ales în condițiile în care SUA și Marea Britanie dezvoltă tot mai multe formate de colaborare pentru a rezolva ecuația din Asia-Pacific, sub presiunea pretențiilor de hegemonie ale regimului comunist de la Beijing, ceea ce va face din Europa cel mult a doua prioritate. Nu la fel va fi însă și cu opțiunea pentru UE, iar aceasta s-ar putea să fie tema ce va limpezi apele între cei doi finaliști ai prezidențialelor.

Orice, dar nu ridicol!

Românii sunt capabili să voteze orice fel de candidat, indiferent de păcatele sale morale sau penale, dar niciodată nu vor vota un ridicol sau un perdant (loser). Când un candidat ajunge să fie ridiculizat, a pierdut. Nu carisma – inexistentă (a) – lui Klaus Iohannis l-a făcut pe Ponta să piardă, ci glumele grosiere precum „Puie Monta” sau „Klaus, scapă-ne de Mikey Mouse”. La fel pe Viorica Dăncilă, cu gafele sale virale.

De-asta nume precum Mircea Geoană (amintiți- vă episodul cu Google Images, unde dacă scriai „prostănac” apărea poza actualului secretar general al NATO, deși eticheta îi fusese pusă de Iliescu), Gabriela Firea („dezvăluirile” despre sârmă atârnă greu, apetența pentru kitsch la fel) sau Florin Cîțu („echipa câștigătoare” ce pierde guvernarea plătește, politic) nu se pot lua în calcul.

La fel, dar din alte motive, Ludovic Orban – a încerca să „pescuiești” la electoratul „conservator” sau „naționalist”, unde AUR ia deja masiv de la PSD, e și stupid, și descalificant în ochii celorlalți. Iar Orban n-a reușit nici să rupă de la PNL câți parlamentari promisese. Și e și „loser”, a pierdut partidul în fața lui Cîțu.

Emil Boc, deși ar avea profil de prezidențiabil, va căra de gât piatra de moară a ezitării din 2010, când în loc să dea afară bugetarii inutili și să facă reforma statului, a tăiat salariile (nu și pensiile, în ciuda acestui fals perpetuat de atunci încoace, cu excepția celor „speciale”). Iar Bolojan nu pare să vrea, având în vedere că, în ciuda popularității și imaginii bune, nu face pasul spre Capitală. Or Cotroceniul e pe malul drept al Dâmboviței, nu al Crișului, oricât de frumos i-ar fi amenajat faleza în Oradea.

Ar rămâne Marcel Ciolacu, dar n-are carismă (nici sfătoșenia vicleană a lui Iliescu, nici bățoșenia de mătușă moralistă a lui Constantinescu, nici spontaneitatea replicii și darul formulărilor memorabile ale lui Băsescu, nici măcar renumele de „neamț serios” al lui Iohannis). Cu dicția – și lexicul – unui elev bunicel de clasele primare, mai și gafează mult (probabil doar lipsa de expunere l-a făcut să nu fie Dăncilă 2), deci va fi ușor de ridiculizat. Apoi, va fi și erodat de guvernare sau, dacă se hotărăște să iasă, va deconta acest gest precum Crin Antonescu ruperea primului USL. Sigur, nu în fața propriului electorat, dar votanții PSD nu mai sunt suficienți pentru a face pe cineva președinte.

Iar marea problemă este că, în timpul destul de scurt ce rămâne până la prezidențialele din 2024 (cam doi ani până la anunțarea candidatului), partidele nu au la dispoziție nicio funcție „sigură” în care să „crească” un candidat. Primăria Capitalei e „ocupată”, funcția de premier e acum sinucidere politică, posturi europene „high profile” nu prea sunt în curs de ocupare. Dar la Nicușor Dan, Nicolae Ciucă și Laura Codruța Kovesi merită să zăbovim puțin.

Manevra Nicușor Dan

Coalizarea îndărătul unui candidat „independent” ar putea fi una dintre soluții. Dar aici vine problema compatibilității și a dorinței și acordului celui vizat de a candida la președinție. Nicușor Dan ar fi compatibil – deși greu – cu un USR cu Drulă în frunte și cu PNL, dar nu cu PSD sau AUR.

La fel Kovesi, deși ea ar putea fi susținută – la limită – de un AUR care se dezbară de anumite personaje, însă nu va putea fi înhămată la o căruță anti-UE (măcar în maniera maghiaro-polono-ceho-slovacă), or despre aceată opțiune spuneam că ar putea fi definitorie în 2024.

Iar un general la Cotroceni, altfel decât pentru a fi decorat, ar fi greu de acceptat pentru majoritatea, afară de o situație de – Doamne ferește! – război, caz în care, însă, s-ar prelungi mandatul lui Iohannis. În plus, ar fi o problemă de orgoliu pentru PSD să susțină un extern, după ce două decenii Palatul Cotroceni le-a fost teritoriu interzis.

Un cabinet „șters”

Dintre miniștri, de la PNL ies din discuție Bode (din nenumărate motive legate de poliția pe care n-o controlează și de pandemie), Predoiu (ratarea de la Primăria Capitalei din 2016 – locul 3 și bâlbâiala cu SIIJ), Virgil Popescu (facturi), Dan Vîlceanu (trecutul PSD și prietenia cu Cîțu), părintele Boloș și Cîmpeanu (a enervat și pe unii și pe alții cu restricțiile), iar Cadariu e necunoscut și Aurescu tehnocrat promovat inițial de PSD.

Mai ies din discuție și Grindeanu (2017, premierul agățat de funție), deși va avea ceva bani de lucruri concrete, precum autostrăzi, Câciu (va fi nevoit să crească impozitele), Rafila – deși stă bine în sondaje, oricât va relaxa populist restricțiile, tot nu va mulțumi pe toată lumea – pe Spătaru și Chesnoiu nu-i știu nici pesediștii, iar lui Budăi deja îi clatină scaunul Gabriela Firea și cei din PNL. Ar rămâne Romașcanu – care ar trebui să și vrea – și Dîncu.

Firea are deocamdată un minister-fantomă (care n-are nici site) și e perdanta de la Capitală, dar ar putea capitaliza electoral dacă scandalul Rotundu ia amploarea cazului Bodnariu-Barnevernet. Că-și dorește să intre în „liga mare” o dovedește poziționarea față de solicitarea AUR de a bloca „demența educației sexuale în școli” și a avortului. „Voi milita pentru drepturile femeilor, ele să decidă și să dispună de propria lor viață, de propriul lor corp. (…) Sunt pentru libertatea de a alege a fiecărei persoane în parte”, a spus Firea, adăugând, pentru a nu-și strica imaginea de credincioasă, îndemnul ca femeile să ceară „și un sfat de la părintele duhovnic”. Această poziție moderată e de natură s-o despartă de nucleul dur al conservatorilor și reacționarilor din AUR.

Dîncu, aproape, dar departe

Ministrul Apărării merită tratat mai pe larg. Chiar dacă a fost recent subiectul unei glume despre biblioteca falsă pusă ca fundal, Dîncu știe carte, are experiență politică în cam toate funcțiile posibile, de la postura de (euro)parlamentar la cea de consilier sau ministru. Și, în plus, pare să fi priceput că e nevoie să scape de aroganța șmecherită de beizadea comunistă, cu care se contaminase de la Adrian Năstase, dar care nu „pușca” defel cu vorba bolovănoasă de sub Rodna și Bârgău. Mai are și avantajul prieteniilor cu toți șefii de prin instituțiile de forță, cărora le-a fost profesor, la sociologie sau la „academiile cu epoleți”, cunoscute mai ales pentru plagiaturi.

Ne place sau nu, e un prezidențiabil. Sigur, nu-i va fi ușor să scape de „tinichelele” privitoare la ANI-MV, acuzațiile – din partea fostului prieten Dragnea – de prietenie cu Florian Coldea, imaginea proastă în ochii unora din PSD a „Grupului de la Cluj” și multe altele, mai ales opoziția organizațiilor din sudul țării. Dar e genul de personaj pe care AUR l-ar putea susține, în anumite condiții.

Mai ales că s-a ferit să acuze partidul lui Simion de extremism când i s-a cerut explicit să spună dacă PSD va marșa la ideea de a izola AUR. „Nu înțelegem foarte bine care este orientarea acestui partid” și „este un lucru prematur, inca nu-i cunoastem bine pe oamenii din acest partid”. Mai mult, pare singurul din PSD conștient că AUR ia din electoratul partidului și de riscurile viitoare. „AUR e noua forță politică, va fi semnificativă în viitor. (…) Sociologic, făcând profile legat de electoratul AUR, acesta vine din din zona PSD. (…) E clar că și PSD a pierdut în aceste alegeri o parte spre această mișcare”.

Mandatul la Apărare îi va conferi și dovada experienței în domeniul securității, iar față de Nicolae Ciucă are avantajul de a fi civil; și e puțin probabil să-și fi plagiat doctoratul (ceea ce nu exclude posibile scandaluri privitoare la lucrări pe care le-a coordonat).

Deocamdată nu există sondaje recente pe încrederea în personalități în care Vasile Dîncu să fi fost măsurat. Ultimul disponibil îl dădea la 10%, la același nivel cu „prăbușitul” fost premier Florin Cîțu, adică foarte jos. Și, în plus, Dîncu nu a fost niciodată rodat electoral la alegeri uninominale. Iar o eventuală candidatură la primărie, eventual la Cluj sau București, care să-l antreneze pentru înfruntările unu la unu, ar fi cel mai probabil un eșec.

Și mai e o problemă: nu critică suficient UE și a fost europarlamentar; și nici prea „suveranist” nu s-a arătat a fi. Greu de susținut, deci, de nucleul dur al AUR.

„Drulăul”, momeala pentru electoratul liberal

USR avea o situație și mai complicată: nici Barna (care n-a reușit să „prindă finala” în 2019) și nici Cioloș (care n-a candidat niciodată uninominal) nu sunt „prezidențiabili”. Mai ales după ce partidul a refuzat intrarea la guvernare după căderea Cabinetului Dăncilă și a fugit din executiv în 2021 (chiar dacă „ajutați” de unii din PNL).

Cătălin Drulă, interimarul USR, a strâns ceva simpatie dintr-o parte a electoratului la greva de la metrou, când și-a căpătat și porecla de „Drulău”, una care-i folosește. Doar că a început prost, marți, anunțând că va scoate USR în stradă când pandemia va permite. Mai mult, deși l-a atacat pe Iohannis, pe care-l acuză că „a trădat agenda reformistă” și spune că zilele coaliției PNL-PSD sunt numărate, vorbește despre guvernarea din 2024, nu din 2022. Adică amână.

Altminteri, din tot ce se găsește la vârful USR, Drulă nu cară după sine ghiulele precum banii europeni prăduiți, ca Barna, lipsa de voturi, ca Cioloș, problemele de morală, ca Stelian Ion sau atitudinea de etern puber îmbufnat, ca Vlad Voiculescu. Însă nu totul este roz la acest tânăr politician. În chiar ziua în care și-a ținut primul discurs ca șef de partid, Valeriu Nicolae, cunoscut pentru dezvăluirile sale cu privire la integritatea politicienilor, a scris următoarele: „Drulă este un om foarte bogat dintr-o familie extrem de bogată și cu legături foarte solide cu sistemul”.

Familia bogată și legată solid de „sistem” se referă la o companie de IT a unui fost ofițer al Securității lui Ceaușescu și fost general SIE, Teodor Ileș, în care tatăl său lucrează și care a câștigat tot felul de contracte cu instituții de stat. Asociere despre care, deocamdată, noul lider USR nu a dat niciun fel de informații. Însă în vederea candidaturii la prezidențiale, într-o Românie în care „șantajabilitatea”, prezența „scheletelor în dulap”, pare a fi principala calitate pentru a avansa, astfel de asocieri nu sunt dăunătoare, dimpotrivă.

Dar intenția de a capta voturile celor cu simpatii liberale (o parte din electoratul „ideologic” al PNL) este limpede: „Suntem azi singurul partid democratic de opoziție și singurul cu o agendă adevărat liberală din România”, a spus Drulă în primul său discurs. Și, oricât ar părea de ciudat, mai ales că l-a atacat dur în momentul spargerii guvernului PNL-USR-UDMR, dacă Florin Cîțu rămâne președinte de partid, s-ar putea să-l susțină pentru Cotroceni pe Drulă.

Simion a înțeles că nu e Târziu să lase pe altul

După problemele cu VOX și comunicatul despre Holocaust, dar mai ales anunțarea ca posibil președinte de onoare și candidat pentru postul de premier a lui Călin Georgescu, admirator al legionarilor și al lui Antonescu, George Simion pare să-și schimbe radical discursul și să se delimiteze de excese. În aceeași zi în care a avut o reacție de „ angajament fizic” în Parlament, agravând impresia de adept al violenței în politică, dar pentru care pe seară, la emisiunea lui Gâdea, și-a pus cenușă în cap, punând excesele pe seama tinereții.

Dar astfel de conversii nu ar trebui să-i mire pe cei care știu că „iliberalul” Viktor Orban a fost bursier Soros. Cum ziceam la început, deși a profitat de propaganda susținută de Kremlin contra restricțiilor sanitare din pandemie, rusofobia românească, motivată din belșug de istorie, AUR nu-și va permite un discurs anit-NATO/SUA, mai ales în condițiile în care, în 2024, este posibilă o revenire a lui Donald Trump în prim-plan, la prezidențialele americane, și renașterea temei „războiului ideologic”. Așa cum numeroasa diaspora românească din UE, de la care AUR adună tot mai multe voturi, nu va permite un discurs de tip Ro-Exit. Dar va face loc discursului suveranist, alimentat de slaba comunicare a Bruxelles-ului și de incompetența și slăbiciunea politicienilor ce conduc Uniunea.

Și, cum Simion pare a face un pas în spate, Călin Georgescu tocmai a fost repudiat pentru simpatii fasciste (de Simion) și incompetență (de Târziu), Diana Șoșoacă iese din discuție din cauza exceselor, iar Sorin Lavric nu pare să-și dorească o poziție de prim-plan, rămâne Claudiu Târziu.

Așa că rolurile celor doi copreședinți ai AUR s-ar putea inversa, după ce George Simion a fost figura dominantă până acum. Claudiu Târziu e ceva mai în vârstă, cu o prezență fizică ce amintește de Adrian Năstase, dar agreabilă pentru publicul din urbanul mic și rural trecut de prima tinerețe, fiind bărbatul serios și bisericos pe care și l-ar dori de ginere toate femeile cu fete de măritat, cele care o apreciau pe vremuri pe Mihaela Geoană pentru că se îmbrăca frumos.

Mai mult, Târziu are priză la un electorat extrem de divers, de când era jurnalist la Formula As, care a fost reactivat în pandemie. Un electorat sensibil la „spiritualitate” – dar nu neapărat bisericos, ci doar sensibil la tematică, așa că s-ar putea să nu conteze comunicatul BOR contra naționalismului și filetismului. Public educat în patriotismul de paradă de tip Sergiu Nicolaescu-Cenaclul Flacăra-Adrian Păunescu, adică insensibil la așa-zisa delimitare a președintelui Academiei, Ion-Aurel Pop. Care-i poate aprecia pe legionari ca „sfinți ai închisorilor” și detesta de „progresiști” și „sexo-marxiști” fără a respinge național-comunismul lui Ceaușescu și acceptând narațiunea despre „patriotismul” Securității, în ciuda faptului că a ucis români și în anii 80, și la Revoluție.

Târziu, de fapt, spune că e „de dreapta”, „conservator” și „anti-etatist”. Așa că nu i-ar fi greu să producă un discurs „al împăcării contrariilor”. Care să spună, în mare, că nu critică nici democrația, nici UE, ci doar excesele „stângii” și „sexo-marxismului”. Iar „schelete în dulap” și afaceri dubioase nu pare să aibă, afară de poziționările ideologice. Care, însă, merită menționat, sunt radicale, dacă ne gândim la revenirea, permanentă, la ideea de „sacrificiu” în politică.

Pentru cei care au fost atenți la radicalizarea produsă de pandemie, la felul în care anti-comuniști radicali odinioară frecventează acum „relee” media ale celui mai pur și dur ceaușism, e limpede de ce un candidat AUR ar strânge mai multe voturi decât unul al PSD. Ca să nu mai vorbim de electoratul anti-sistem ce a votat, cândva, USR, și care acum votează AUR, dar nu ar pune nicicând ștampila pe partidul inventat de Iliescu.

În loc de concluzie

Poziționările ideologice contradictorii vor fi trecute cu vederea de electorat, de nevoie. Pentru că, reiau ideea, votul va fi negativ. Electoratul ar putea fi adus în situația de a gândi așa: decât un „sexo-marxist” precum candidatul celorlalți, care acceptă căsătoriile gay, mai bine acesta, deși sunt lucruri care nu-mi plac la el; decât un „fascist” precum candidatul Y, care vrea politica bâtei, mai bine acesta, deși am îndoieli.

Partidele „mari” nu-și permit un asemenea radicalism. USR și AUR, însă, n-au nimic de pierdut – prezidențialele concomitente cu parlamentarele fac ca un candidat la Cotroceni să ajute. Dar ar avea totul de câștigat. Și, se pare, cele două formațiuni au înțeles momentul și se repoziționează aruncând totul în luptă pentru prezidențiale. Sper să mă înșel, dar privind nucleele lor electorale, probabil că nu.