News

Șapte instituții, informate despre problemele de la Crevedia. Ce nereguli a descoperit ISU

Firma care deținea terenul pe care a avut loc explozia de la Crevedia nu mai avea autorizație de funcționare încă din 2020.
27.08.2023 | 15:32
Sapte institutii informate despre problemele de la Crevedia Ce nereguli a descoperit ISU
Așa arăta locul care a explodat sâmbătă seara, la Crevedia / Sursă: Captură Google Maps / 2021
ADVERTISEMENT

ISU a informat șapte autorități despre neregulile găsite la firma care deținea proprietatea pe care se aflau cisternele care au explodat, sâmbătă seara, la Crevedia.

ISU a găsit pompe GPL neomologate

Un raport al Inspectoratului pentru Situații de Urgență arată că societatea folosea pompe neomologate și că nu erau respectate distanțele legale față de casele vecine și liniile de electricitate.

ADVERTISEMENT

Mai exact, cisternele și liniile de aprovizionare erau la o distanță de 6 metri față de liniile de electricitate, cu patru mai puțin decât distanța minimă legală.

De asemenea, cele mai apropiate case se aflau la doar 2,8 metri, față de 8 metri, cât este prevăzut în lege.

ADVERTISEMENT

Activitatea ar fi fost sistată încă din 2020

Informațiile apar într-un raport ISU din anul 2020, obținut de Digi 24. Documentul arată că, în urma controlului, firma a rămas fără autorizație de securitate la incendiu.

Două luni mai târziu, inspectorii ISU au revenit într-un control, ocazie cu care a fost dispusă suspendarea activității firmei. Neregulile au fost semnalate către șapte instituții, printre care Primăria Crevedia, Consiliul Județean Dâmbovița, Prefectura Dâmbovița, etc.

ADVERTISEMENT

La rândul lor, patronii i-ar fi anunțat pe pompieri că au înștiințat toate autoritățile statului că nu mai desfășoară activități la locația respectivă.

În urmă cu câțiva ani, la locul exploziei funcționa o stație GPL

Imaginile de pe Google Maps arată că până în 2018-2019, la respectiva adresă a funcționat o stație GPL, însă în ultima perioadă, pe respectivul teren mai apar doar câteva cisterne parcate, iar poarta proprietății este închisă. Nu este foarte clar dacă firma mai avea activitate în punctul respectiv.

ADVERTISEMENT

Cert este că firma primarului din Crevedia și-a mărit de 500 de ori cifra de afaceri, în ultimii zece ani. Potrivit datelor publice, firma are deschise mai multe puncte de lucru în țară, iar veniturile pe anul 2022 au depășit o jumătate de miliard de lei.

Ion Doldurea, tatăl patronului firmei, a declarat pentru România TV că la Crevedia nu funcționa o stație GPL și nici nu era un depozit de gaz lichid, așa cum s-a aflat inițial. El spune că în locul respectiv era o simplă parcare, fără ca acolo să se desfășoare vreo activitate economică.

ADVERTISEMENT
Tags: