Efectul depopulării satelor din țară se simte tot mai des. Sunt multe astfel de zone, care în trecut erau pline de oameni, iar în prezent mai sunt locuite doar de câteva persoane. Într-un cătun din regiunea Transilvaniei, de exemplu, există o situație similară.
În județul Alba, în comuna Bistra, este un sat parcă uitat de lume. Este vorba despre Novăcești, care în prezent mai este populat doar de 7 oameni. În viitorul apropiat, aceștia se tem că zona va deveni pustie, deoarece au frică de animalele care le mai dau târcoale prin curți și îi pot ataca oricând.
Cei șapte localnici care au mai rămas în satul Novăcești sunt cu vârste de peste 40 de ani și chiar foarte în vârstă. Își duc traiul de pe azi pe mâine, sursa lor de venit fiind animalele pe care le cresc. Nu le este ușor, dar își dau seama că nu au încotro.
Tinerii care mai erau în Novăcești au plecat la oraș, spune un sătean pe nume Vasile Bocșa. El vede cum zona începe să devină pustie, dar se străduiește, totuși, să fie în continuare un om gospodar.
Vasile Bocșa spune că nu are mult de câștigat de pe urma animalelor pe care le crește. A subliniat că acestea au rămas la același preț, de ani buni, în vreme ce toate s-au scumpit exagerat și continuă în același ritm.
Un număr de 20 de vaci, de 20 de oi, 10 capre și mai mulți porci sunt animalele pe care Vasile Bocșa le deține. Recunoaște că nu s-ar descurca cu toate dacă nu i-ar sări în ajutor soția și, uneori, rudele sale.
”Eu sunt cel mai tânăr om din sat. Cred că oi ajunge cel mai bătrân dacă o să țină tot așa timpul (…) Nevasta mea, cu ea, in familie (se ajută, n.r). Fratii, cand pot sa vina, cu vecinii pe aici, cum putem.
Am 7 garduri de umblat la ele si e distanta mare, de doua ori pe zi. Ne mananca salbaticiunile in scurta vreme. Am fost o vreme invadati de porci (…) Toți oamenii s-au dus la serviciu și nu mai țin animale”, a declarat bărbatul pentru Alba Carolina TV.
Vasile Bocșa mai deține și 5 hectare de pământ, pe care nu vrea să le lase de izbeliște, așa că muncește continuu. Se descurcă cum poate, cu uneltele pe care le are la îndemână, fiindcă tractoare nu poate folosi, din cauză că accesul în sat este destul de dificil. Îl mai sprijină vecinii și le este recunoscător.