Satul din România în care se atinge cerul este unul rupt dintr-un basm. Iar o noapte de cazare în acest loc nu e chiar atât de scumpă, dacă ar fi să facem o comparație cu alte locuri din țară.
Satul despre care vorbim în continuare este cel în care trebuie să ajungi în această iarnă. E destinația ideală pentru cei care vor să evite aglomerația, dar și prețurile mari din stațiunile celebre precum Poiana Brașov.
Există o mulțime de locuri superbe din țara noastră. Iar unele sunt chiar unice și merită văzute chiar și o singură dată. Puține persoane știu însă despre ele. Iar acest sat în care se atinge cerul este și el puțin cunoscut publicului larg.
Este vorba despre comuna Măgura din Brașov. Acesta este satul din România în care se atinge cerul. Dacă ajungi măcar o singură dată aici, vei rămâne uimit de frumusețea locului. Dincolo de peisajul care îți taie răsuflarea, găsești și liniște.
Iar prețurile sunt unele pentru toate buzunarele. Astfel, cu bani puțin poți avea un concediu cât se poate de plăcut într-un loc deosebit. Înainte de toate este bine să știi că în satul Măgura, proprietarii închiriază case întregi.
Acestea sunt mai mult decât suficiente pentru familii, dar și pentru grupuri mai mari. Cât costă să închiriezi o cameră de 100 de metri pătrați pentru o noapte aici? Prețurile pornesc de la 400 de lei. Având în vedere însă spațiul generos, pot încăpea aici lejer minim 4 persoane.
Sunt proprietăți și mai mari în zonă. Cele care depășesc 100 de metri pătrați se închiriază cu prețuri care pornesc de la 1.000 de lei pe noapte. Chiar și așa, e mult mai ieftin dacă ar fi să facem o comparație cu Poiana Brașov.
Satul din România în care se atinge cerul este situat în interiorul arcului carpatic. Îl vei găsi la poalele munților Piatra Craiului și Bucegi și vei avea parte de surprize frumoase. Trebuie menționat faptul că satul Măgura are o populație de aproape 600 de locuitori.
Acesta este și motivul pentru care nu este chiar atât de cunoscut și e încă accesibil la preț. Trebuie să îl vizitezi și tu dacă vrei o vacanță la munte, dar totuși simți nevoia și de puțină liniște.