Isteria coronavirusului ține elevii în clase. “Școala Altfel”, blocată de virus! Părinții ripostează: “Ce ne facem dacă vine COVID-19 la şcoală?” Reportaj FANATIK

Coronavirusul ucide și creează panică. Aproape toate țările iau măsuri severe, pentru a preveni înmulțirea numărului de cazuri, dar antidotul „perfect” se ascunde cu migală sau dacă e să ne luăm după scepticii de serviciu, nici nu există. Prelungirea acestei crize, cu ramificații în toate straturile societății, ne pune însă în fața unei alte întrebări: Cum putem înfrunta epidemia de spaimă? Virusul a devenit nu doar organic, ci mai ales social, iar măsurile propuse sau dictate de autorități nasc polemici. E greu să „discuți” cu multe „instituții”, pentru că apare, deja la unison, replica „doar domnul director vorbește”… Vorba lui Adrian Păunescu, „rețele de căi au căzut”…

Grav este că boala naște alte boli, iar una dintre ele este încarcerarea copiilor într-un univers tot mai strâmt, pe sistemul temerii de drobul de sare. Dar și aici, lucrurile sunt discutabile. Practic, Ministerul Sănătății a încorsetat Ministerul Educației, obligându-l să suprime TEMPORAR programul Școala Altfel, care, după părerea multor părinți, este esențial în dezvoltarea interioară a copiilor, prin asumarea unor valori în mod practic, depășind nivelul de impunere scolastică. În comunicatul emis de Ministerul Educației Naționale către Inspectoratul Școlar al Municipiului București, se recomandă:„ Limitarea la maximum/ suspendarea oricăror manifestări colective școlare sau extrașcolare (simpozioane, conferințe, excursii, vizite de studiu, la nivel local sau național). Recomandăm ca activitățile planificate în cadrul Săptămânii Școala Altfel să se desfășoare în sediul/incinta unităților de învățământ, evitând, în acest fel, riscul apariției unor noi cazuri de îmbolnăviri”.

Școala Altfel a rămas… la școală! Dar ce ne facem când Coronavid-19 intră pe sub ușă?

Până acum, în cadrul programului Școala Altfel, vlăstarele noaste plecau în excursii, învățau să socializeze în diverse spații publice, străine multora dintre copii până în acele momente, participau la ateliere de creație și vizitau muzee sau alte locații cu semnificație istorică, națională. Își poleiau ochii cu înfățișarea imperială, taciturnă, a acestor edificii, în loc să afle despre ele exclusiv din manuale discutabile. Orizontul se deschidea și se dăduse liber la trăire, în dauna constrângerii impuse de scrierile anumitor autori sau de tematica impusă de specializarea fiecărei instituții de învățământ în parte, dacă ne referim la licee. Ba chiar și „oamenii mari” aveau de beneficiat de pe urma acestui program, pentru că, spre exemplu, programele muzeale dedicate generației tinere impuneau varietate și originalitate. Cum reacționează, însă, românii în fața acestei situații? Am discutat, în acest sens, cu reprezentanți ai instituțiilor, cu părinți, cu copii și cu profesori… Ca de obicei, viața e plină de surprize…

„Dacă există un pericol real, ar trebui făcut un triaj permanent în instituțiile de învățământ”

Ana Maria Cononovici este redactor la postul Radio România Internațional și mamă a trei copii. Alfabetul din domnia sa a dat naștere la trei „lucrări”, din generații diferite, de la care inclusiv dumneaei are ce învăța, chiar și acum. Întrebată care este părerea referitoare la propunerea ca săptămâna „Școala Altfel” să se desfășoare în incinta unităților școlare și nu la muzee, teatre, etc, ne-a răspuns: „Mi se pare că seamănă cu unul dintre acele „disclaimere”, delimitările la care unii organizatori apelează în Occident, ca nu cumva să fie acuzaţi de ceva… Mai pe românește, ca să nu poată fi daţi în judecată! Dacă există un pericol real, ar trebui făcut un triaj permanent în instituțiile de învățământ, nu să ne limităm la restricționarea ieșirilor din școli. În fine, Săptămâna Şcoala Altfel era o ocazie ca elevii să socializeze învăţând, participând împreună, la evenimente deosebite. Poate pentru unii era ocazia să meargă la teatru pur şi simplu, dacă părinţii prea ocupaţi uitau să îi ducă… Oricum, una este să mergi cu mama și cu tata la un muzeu, alta să te duci cu colegii”.

Digi24.ro

O femeie bolnavă de cancer a decis să se mute împreună cu familia în „zona albastră” din Costa Rica, iar viața ei s-a schimbat complet

Școli fără hârtie igienică și decalaje în programul copiilor

Din punct de vedere sociologic, este interesant faptul că, după întâlnirile directe, majoritatea părinților au abandonat o concluzie generală, în această privință și acum caută alte soluții, pentru probleme… vechi și mereu noi. „Noi tocmai decisesem să propunem activităţi interesante, majoritatea desfășurate în afara şcolii, iar acum totul va trebui regândit. Mai există un dezavantaj. De exemplu, la clasa a V-a, copiii învaţă după –amiază şi părinţii votaseră ca activităţile din săptămâna Şcoala Altfel să se desfăşoare dimineaţa. Acum, evident, vor avea loc după prânz, pentru că şi cei mici, care învaţă dimineaţa, au planificată tot atunci…celebra săptămână”, ne-a mărturisit prima noastră interlocutoare.

Se impune, însă și întrebarea dacă, spre deosebire de cadrul extern, școala este un mediu sigur în privința siguranței copiilor, în cazul răspândirii unei epidemii, cum este cazul coronavirusului. Asta, în situația în care, anul 2019 a fost emblematic în privința epidemilor… Ne-a răspuns tot colega noastră… de breaslă:„ În România, școlile se laudă că au toalete şi nu WC-uri… în fundul curţii. Însă, trebuie spus că nu toate şcolile sunt dotate cu hârtie igienică, pentru ca nu cumva copiii să înfunde chiuvetele! Cel puţin acesta este argumentul unor directori! Nu ştiu unde s-a ajuns cu educaţia, dar în situaţia în care nu ne spălăm pe mâini și în care „ne ucide” …epidemia de păduchi, ca în primăvara trecută, eu nu vreau să mă gândesc ce ne facem dacă Coronavid 19…vine la şcoală, pus pe fapte mari?”

O paralelă cu sistemul de învățământ britanic

În fine, am aflat că băiatul cel mare al doamnei Cononovici (veți vedea, singurul părinte care a avut curajul să nu-și ascundă identitatea, pentru că subiectul nostru i-a speriat pe mulți…) studiază în Marea Britanie. O comparație între sistemele de învățământ dintre două țări în care trăiesc oameni cu mentalități diferite este întotdeauna tentantă. „În străinătate, studiile sunt mult mai aplicate şi este incomparabil „mai” firesc să mergi în afara clasei, fie ea şi amfiteatrul facultății, pentru a descoperi cum se aplică în viața reală ceea ce studiezi. De când locuiește în UK, fiul meu nu a fost confruntat cu suspendări de niciun fel, nici măcar când atunci când vântul a atins viteze de peste 70 km pe oră. Poate că s-ar impune suspendări doar în cazuri de amenințări teroriste”, a încheiat dumneaei.

Vizita într-o fabrică de ciocolată ar stârni (și) curiozitatea adulților

Abia terminasem prima discuție legată de problema cauzată în școli de epidemia devenită „la modă” și am dat nas în nas cu un tată de fetiță. Îl vom numi „domnul X”, pentru că, deși a avut amabilitatea să ne răspundă, a fost reticient în a-și „declina” numele. Cu toate acestea, „X” s-a declarat, de asemenea, împotriva suspendării temporare a programului și a avut o părere asemănătoare cu aceea a antevorbitoarei sale:„ Copiilor le place foarte mult Săptămâna Şcoala Altfel. La noi, şcoala se face într-o manieră cam plictisitoare, aşa că un moment în care să ai ocazia să vorbeşti despre un scriitor, într-o casă memorială sau la Muzeul Literaturii, îți poate chimba perspectiva asupra lecturii. La fel, să mergi la teatru, la un spectacol realizat după vreo piesă existentă în programa școlară. Sau la film… Ori să vizitezi o fabrică de pâine sau de ciocolată, lucru care sunt convins că ar trezi curiozitatea nu doar copiilor, ci și multora dintre adulți. Copiii află că există meserii noi și există o bogăţie de informaţii pe care, altfel, mulți dintre ei nu le primesc”. Cumva, am încheiat dialogul cu o senzație de… firesc. Firescul este o necesitate. Este starea opusă revelației.

Digisport.ro

A venit reacția soțului, după ce o jurnalistă celebră s-ar fi sărutat cu alt bărbat în fața a 20.000 de oameni

„Mircea, fă-te că lucrezi”?

Aproape la fel de econom cu identitatea a fost și domnul Gabriel C., de profesie inginer. Am aflat, însă, dincolo de toată discreția cu care am fost întâmpinați, că este părintele a doi copii, un băiețel în vârstă de 14 ani și o fată care tocmai și-a sărbătorit majoratul, ambii fiind elevi de liceu. Culmea, până la întâlnirea cu FANATIK, domnul inginer nu cunoștea exact datele problemei. „Până acum nu azisem despre acest „ordin”, și, dacă este adevărat, atunci e o greșeală. Consider că a trăi într-o colectivitate, precum școala sau liceul, reprezintă un risc egal sau chiar mai mare decât cel întâlnit în cazul vizitării unui muzeu sau în participarea la un spectacol. Așa, poate că n-ar mai trebui să mergem nici măcar în parcuri, nu-i așa? La liceul unde învață fata mea, s-a propus anularea banchetului de sfârșit de an școlar, care era programat pentru luna mai, pe motivul riscului de infectare cu deja celebrul Coronavirus. Sincer, cred că e o prostie!.. Mai ales că, în luna mai, temperaturile vor depăși 20-25 de grade și se pare că acest COVID-19 nu se poate răspândi în asemenea situații. Reafirm că mersul la cursuri ar putea reprezenta un risc mai mare pentru elevi, dar, totodată, o isterie de genul „să nu mai facem nimic, pentru că ne îmbolnăvim” este incomparabil mai dăunătoare, decât dacă am urma cursul normal al vieții, respectând, cu bun simț, regulile de protecție și în special, igiena. Consider că riscul de a contracta gripa sau hepatita este mult mai mare, iar consecințele sunt mai grave. După părerea mea, totul este inflamat artificial, ca să pară că… ne ferim, că dăm și noi importanță crizei. Un fel de „Mircea, fă-te că lucrezi”, ca la Revoluție! Orice exagerare este nocivă și oricum, riscurile sunt minime, astfel că e mai bine să ne ferim de isterii. Sunt mai periculoase decât COVID-ul!”, este de părere noul nostru interlocutor. Poate, aceste păreri sunt asemănătoare. Însă necesitatea glasurilor părinților, a celor care dau viață, este nu doar de natură cosmică, dar mai ales imediată.

Dar, hazadrul n-are limite. Reporterul, în grabă spre mașina de scris care astăzi se numește „laptop”, dă nas în nas cu o altă mămică. Mama unei fete. În treacăt, s-a auzit o voce scurtă, care s-a transformat în strigăt:„ Coronavirusul? O manipulare la nivel mondial!!!”…

„Ne-au dus la o fabrică de pâine, ba chiar și la meci!”

Undeva, după gardul Liceului Teoretic „Eugen Lovinescu”, sunt câțiva puști care fumează. Când ne-am îndreptat spre grupul vesel, unul dintre ei a palmat, brusc și cu ochii idolatru, o cutie de bere. Ok, nu asta e problema, nimeni n-a fost fără de păcat, mai ales în perioada juneței. Mai grav este că, la auzul unei întrebări, rebeliunea cvasi-generală se transformă în tăcere pură, blindată de priviri șubrede. Ce ți-e și cu „metamorfoza” asta, mai ales când îți imaginezi că tinerii funcționează după regulile altei alchimii decât cea a vârstnicilor, care nu se lasă fotografiați sau mai rău, încearcă să bată recordul la sprint, în momentul în care cineva le solicită o părere, despre un subiect care ne afectează pe toți…. „Nu vorbim, dom’le, vreți să ne dea afară din școală?”… Aflu că, pe vremuri, aici a existat un scandal monstru, care a făcut ca numele liceului să apară, în culori triste, pe internet. Și așa se propagă „legea tăcerii”, la nivelul cel mai tânăr – și care ar trebui să rămână cel mai curat – al societății. O fată mă aleargă însă și-mi șuieră din spate: „Mie îmi plăcea la Școala Altfel! Ne-au dus la o fabrică de pâine, ba chiar și la meci!”. Apoi, și-a continuat drumul, în fugă, bucuroasă pentru scurta ei sinceritate, dar, în același timp, speriată pentru că, știți dumneavoastră, „a dat din casă”. Harta materiei repetă hărțile Pământului și ale mărilor, cu aceleași paradoxuri și cu aceleași frământări.

Alexandru, din clasa a IX-a:„ Creativitatea în școală? Poate prin mai multe Săptămâni Altfel!”

La Colegiul Național de Informatică „Tudor Vianu”, l-am întâlnit pe Alexandru, elev în clasa a IX-a. Spre deosebire de „confrații” săi mai mari, care fumează și pitesc beri, Alexandru are curaj, deși se fâstâcește rapid:„ Nu știu exact ce e cu epidemia asta, dar mi-au spus ceva, părinții. De obicei, în perioada Școala Altfel, mergeam în excursii, la mall, la patinoar și uneori ieșeam din București. Vizitam diverse obiective. Vedeam Școala Altfel mai mult ca pe o distracție. Era o săptămână…. mai altfel! Mi-aș fi dorit să vizităm muzee, decât să stăm în clasă. Să călătorim și apoi să povestim ce am văzut. Îmi amintesc de excursia de la Sinaia de anul trecut. Am urcat pe munte și a fost ceva diferit față de felul în care mergeam cu părinții. Ba chiar am fost și la un meci de fotbal. Nu ne-au dus profesorii, am plecat noi…”  Alexandru e un rebel simpatic. Și emoționat. Așa că, am „marșat”, întrebându-l cum crede, la vârsta lui, că se poate dezvolta creativitatea, într-o sală de clasă. A răspuns rapid:„ Creativitatea? Prin mai multe Săptămâni Altfel!”.

„Profa” Maria Munteanu nu știa că românii au devenit fricoși!

Deontologia ne-a îndemnat să „săpăm” în adâncimea spiritului românesc, mereu surprinzător, inclusiv după păreri diferite, ba chiar contrarii, față de cele ale celor intervievați, mai sus. Am avut, însă, surpriza surprinzătoare ca nimeni, absolut nimeni, să susțină contrariul și anume că Săptămâna Școala Altfel ar trebui sistată, cel puțin pentru moment. „A interzice” nu este un verb deloc… democratic, cu atât mai puțin o invitație către experiență, spre trăire. Nu acuzăm, Doamne ferește, nici autoritățile statului, pentru că una dintre menirile acestora este verbul „a preveni”. Important este, totuși, „cum” și în funcție de context. În cazul maladiilor sunt importante frecvența și cauzele acestora, mai puțin avalanșa mediatică. Avem, însă, un popor predestinat să nască existențe concrete, nu să fie ținut sub cheie. Aceasta este impresia pe care ți-o creează o… Zi Altfel, în care dimineața te îmbraci în jeanși rupți, ca să fii „pe limba” copiilor și imediat, înșfaci un sacou, pentru a discuta cu părinții lor și cu autoritățile. Cu „profii” din noua generație a fost, practic, imposibil să vorbim. În schimb, doamna Maria Munteanu, profesoară de limba și literatura română, cu o experiență de peste 50 de ani, n-a stat pe gânduri: „Toată această poveste este o făcătură a unora care vor să facă din noua generație o turmă care să stea cuminte. Nu știam că românii au devenit fricoși, iar asta, nefondat! Una e să previi un fenomen și alta e lenea… Poate că sunt oameni care, pur și simplu, nu mai au chef să-i ducă pe copii în locurile care definesc această nație. Ar trebui să fie schimbați miniștrii! La Învățământ, de exemplu, ne trebuie neapărat unul destupat la minte. Culmea, mă uit în literatura populară și găsesc o mulțime de exemple care dovedesc că românii sunt destupați la minte. În orice situație se pot lua măsuri, dar situația aceasta o întrece pe aceea cu drobul de sare, din povestea lui Creangă… În loc să ia asemenea măsuri, autoritățile ar face mai bine să învețe cum să-i țină pe copii la școală, în loc ca aceștia să dea orice ca să fugă de acolo!”.

Andra (10 ani), după o vizită la Muzeul Literaturii: „Am înțeles absolut tot și mă gândesc că și adulții vor înțelege la fel de bine”

Muzeul Național al Literaturii Române a lansat o serie de programe pentru copii. De câțiva ani, „puștimea” s-a trezit față în față cu o mulțime de provocări, sub formă de jocuri și discuții. La partea „practică” a atelierului, cei mici au lucrat în diverse tehnici, în funcție de vârsta acestora: crearea unei povești inspirate de obiectele de muzeu și ilustrată sub formă de bandă desenată (de către copiii cu vârste de 6-8 ani) sau realizarea de pictopoezii, în stilul lui Gellu Naum, după poemul „Nigredo” (pentru cei în vârstă de 8-12 ani). Principiul fundamental era stimularea oricăror tipuri de inteligență, prin abordări care să-i atragă pe toți copiii. Dar, grăitoare sunt testimonialele (cărțile de impresii) lăsate de cei mici, iar aici comentariile sunt tardive:„ Foarte atractiv, captivant. Neașteptat de frumos!”, „Este muzeul din București la care am intrat de cele mai multe ori și la care abia aștept să revin” (un elev de la Școala nr.31, prezent la Atelierul de istoria scrisului), „O bucurie, îți trebuie o săptămână să vizitezi acest muzeu” (Ioana, în vârstă de 9 ani), „Eu mă numesc Mihăiță și mi-a plăcut cufărul” (n.r cutia de corespondență a lui Octavian Goga), „Mă numesc Peiciuc Ana–Maria. Mie mi-au plăcut tabletele. (n.r tablete digitale interactive, cu informații despre scriitori sau cu actori în rolul unor artiști ai scrisului), Acest muzeu este o artă”, „A fost super frumos. Chiar dacă am mai fost o dată aici. Sper să mai revenim cu clasa” (semnează Cernat Maia) și… „Mă numesc Andra și am 10 ani. Ceea ce m-a uimit este că am înțeles absolut tot și mă gândesc că și adulții vor înțelege la fel de bine”.

Dor de copiii care își pun întrebări

Ana Oros, muzeograf la MNLR, explică în ce anume „stă” miezul acestei bucurii a copiilor, care își depășesc limitele: „Cei mai mici prieteni, viitorii noștri cititori trăiesc la atelierele noastre întâlnirea cu o altă lume. Muzeul te provoacă să fii atent, să cauți, să te întrebi, să te bucuri, să trăiești emoții. Strategiile noastre constau într-o atitudine pasionată și un comportament ludic, care pot deveni modalitățile de transmitere a cunoștințelor, atât adulților, dar, mai ales, copiilor. La atelierele literare oferim vizite interactive și astfel, copiii au ocazia nu doar să vadă un manuscris, ci să experimenteze sau să pună întrebări. Ne dorim ca muzeul să fie locul unde copiii pun întrebări și mai ales își pun întrebări. Activitățile joacă un rol esențial în conturarea experienței și a amintirilor. Nu este suficient să privești și să asculți. Experiența la muzeu include și învățare practică. De exemplu, experimentăm tipuri de alfabete sau învățăm cum se scrie un text, observând cu lupa manuscrisele, efortul creator al marilor clasici sau al scriitorilor români. Ne dorim o cunoaștere afectivă, a alegerii libere, lipsită de constrângere”.

Apoi, am aflat că atelierele la care au participat cei mai mulți elevi au fost „Istoria scrisului și cum se scrie un text” și „Mihai Eminescu, în imagini și în manuscrise”. După Eminescu, nu mai e nimic de spus. Poate doar faptul că Muzeul Literaturii și alte asemenea giuvaieruri culturale sunt obligate să-și închidă, deocamdată, porțile, pentru cetele de școlari.

Poate doar Karl Marx a avut intuiția cinică a despărțirilor. El susținea că ne despărțim de societatea veche, râzând. Acum, pâlpâim a amărăciune… contextuală. Și sperăm ca Școala Altfel să nu se viruseze definitiv.