Potrivit pompierilor, incendiul a izbucnit la o școală din Sârbii Măgura, județul Olt. La fața locului au ajuns echipaje de la Stația Scornicești și Detașamentul Slatina, care se luptă cu incendiul care a cuprins 300 de metri pătrați din școală, în special acoperișul.
34 de copii alături de patru cadre didactice s-au autoevacuat atunci când au observat că școala a luat foc. ”La fața locului acționează trei autospeciale cu apă și spumă, o autoscară, o autospecială de primă intervenție și un echipaj SMURD”, a transmis IPJ.
Din fericire nu au existat victime, însă un profesor a suferit un atac de panică. Medicii l-au ajutat pe acesta la fața locului și a refuzat transportul la spital, conform ISU Olt, citat de Olt-Alert.
Ulterior, pompierii au făcut noi precizări referitoare la această situație: ”Construcția este prevăzută cu tavane din lemn, iar pe timpul intervenției mai multe elemente din acoperiș s-au prăbușit în interior, clădirea fiind afectată semnificativ”.
În luna decembrie a anului trecut o școală din Bacău a fost cuprinsă de flăcări. Atunci peste 200 de elevi și profesori au fost evacuați. Incendiul a fost raportat în comuna Mărgineni, unde salvatorii au aflat printr-un apel la 112 că școala din localitate arde.
Pompierii au constatat că incendiul a pornit de la un panou electric care s-a extins la o încăpere folosită ca magazine. La fața locului au ajuns 6 autospeciale de pompieri, potrivit datelor prezentate de salvatori. Cei 200 de elevi au fost evacuați cu ajutorul pompierilor.
“În cursul acestei zile, pompierii băcăuani au fost solicitați să intervină în localitatea Mărgineni, în urma unui apel primit pe 112, care anunța producerea unui incendiu la școala din localitate.
De urgență, la locul indicat s-au deplasat forțe și mijloace din cadrul Detașamentului de pompieri Bacău, respectiv 3 autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială de primă intervenție și comandă, autoplatforma și un echipaj SMURD”, a transmis ISU Bacău, cu mențiunea că 27 de salvatori au participat la această misiune.
“În urma recunoașterii s-a constatat faptul că incendiul s-a produs la un panou electric, extinzându-se la o încăpere cu destinația magazie. În momentul de față incendiul este lichidat. Nu sunt înregistrate victime”, au mai transmis reprezentanții ISU Bacău.