News

Se ieftinesc alimentele, înainte de Crăciun. Lista produselor plafonate crește

Guvernul vrea să ieftinească mai multe produse. Măsura este așteptată să intre în vigoare înainte de sărbătorile de iarnă.
28.10.2023 | 14:42
Se ieftinesc alimentele inainte de Craciun Lista produselor plafonate creste
Prețul la unele alimente de bază vor rămâne plafonate în continuare. Lista ar putea fi extinsă / Foto: Hepta
ADVERTISEMENT

Vești bune pentru români. Anul acesta, produsele alimentare vor fi mai ieftine decât în alți ani. Guvernul României vrea să prelungească perioada de plafonare a prețurilor produselor de bază, iar la cele care se află acum pe listă să mai adauge și altele.

În total, 21 de alimente vor avea prețuri plafonate în lunile de iarnă

În acest moment, pe lista produselor cu prețuri plafonate se află 14 produse alimentare de bază: pâine, lapte, brânză telemea, iaurt din lapte de vacă, făină albă, mălai, ouă, ulei de floarea soarelui, carne de pui, carne de porc, legume proaspete, fructe, cartofi și zahăr.

ADVERTISEMENT

Măsura plafonării adaosului comercial s-a aplicat începând cu data da 1 august 2023, până la 1 noiembrie. Guvernul a decis să prelungească această măsură cu încă trei luni. În plus, lista produselor plafonate crește, astfel încât mai multe alimente de bază vor putea fi cumpărate mai ieftin până la finalul lunii decembrie.

Pe lista alimentelor care vor putea fi achiziționate mai ieftin în perioada sărbătorilor se află: orezul, bulionul de roșii, cozonacul smântâna 12%, margarina, drojdia și carnea tocată. Inițial, pe listă s-a aflat și varza murată, însă guvernanții au decis s-o înlocuiască cu carnea tocată.

ADVERTISEMENT

Măsura, luată pentru a pune frână creșterilor excesive de prețuri

Marcel Ciolacu a anunțat că va introduce o limită de maxim 5% la adaosul comercial pentru produsele de bază, astfel încât prețul să se mențină cât mai scăzut.

„Suplimentar, introducem și o limită de maximum 5% a adaosului comercial pentru ulei, zahăr, făină, mălai, carne de porc, carne de pui și carne de vită care sunt importate vrac și care nu sunt procesate aici, în România”, a explicat Marcel Ciolacu, potrivit Observator.

ADVERTISEMENT

Guvernul se așteaptă la o creștere excesivă a prețurilor la unele alimente, în perioada rece, pe tot lanțul de producție/procesare, import, comerț intracomunitar, distribuție și vânzare cu amănuntul.

Măsura luată este una de combatere a acestei creșteri artificiale a prețului, în contextul unei cereri mai mari.

ADVERTISEMENT

În final, ordonanța adoptată vineri ar putea avea un impact direct asupra populației, prin creșterea puterii de cumpărare.

ADVERTISEMENT
Tags: