News

Șefa unui spital din Rusia a căzut de la etajul 5 după o ceartă cu superiorii pe tema lipsei echipamentelor

27.04.2020 | 15:36
Sefa unui spital din Rusia a cazut de la etajul 5 dupa o cearta cu superiorii pe tema lipsei echipamentelor
ADVERTISEMENT

Șefa unui spital din Rusia a căzut de la etajul 5 după o ceartă cu superiorii pe tema lipsei echipamentelor. Medicul se află în stare gravă în acest moment, iar poliția investighează acest eveniment.

Șefa unui spital din Rusia a căzut de la etajul 5 după o ceartă cu superiorii pe tema lipsei echipamentelor

Șefa unui spital din Rusia a căzut 50 de metri în gol de la fereastra biroului său în timpul unei convorbiri în care i s-a spus că spitalul ei va fi obligat să accepte pacienți cu coronavirus.

ADVERTISEMENT

Yelena Nepomnyashchaya, în vârstă de 47 de ani, s-a opus deciziei ca unitatea medicală pe care o conduce să se transforme în spital Covid-19.

Managerul unității medicale a pus acest lucru pe seama unei ”lipse acute” de echipamente de protecție personală pentru medici și asistente.

ADVERTISEMENT

În momentul în care s-a produs nefericitul eveniment, medicul din orașul Krasnoiarsk se afla a într-o convorbire cu ministrul regional al sănătății, Boris Nemik.

Regiunea Krasnoiarsk, lovită grav de pandemie

O primă reacție pe tema acestei tragedii a avut adjunctul șefului guvernului regiunii Krasnoiarsk, Alexei Podkoritov. Acesta spune că motivul căderii doctoriței ar fi putut avea explicații de ordin personal.

ADVERTISEMENT

”S-ar fi putut întâmpla atât de multe lucruri. S-ar putea să fie pentru că era primăvară, stresul general, ceva din familia ei.

Este greu de spus ce s-ar fi putut întâmpla. Nu s-a întâmplat nimic extraordinar în timpul convorbirii, doar o convorbire de rutină cu rapoarte ale medicilor”, a speculat acesta, conform New York Post. Oamenii legii cercetează acum circumstanțele producerii incidentului.

ADVERTISEMENT

Zona Krasnoiarsk din Rusia este printre cele mai afectate 20 de teritorii ale țării. Până acum s-au înregistrat 527 de cazuri de infectare și cinci decese. O sursă din cadrul forțelor de ordine a declarat pentru Novaya Gazeta că ancheta este încă în desfășurare, dar datele preliminare nu arată că s-ar fi comis vreo infracțiune.

Mamă a doi copii, medicul Yelena Nepomnyashchaya luptă acum pentru viața ei, fiind internată la terapie intensivă.

ADVERTISEMENT