News

Șeful Jandarmeriei, chemat la Parchet după protestul AUR. Ce vor sa afle procurorii

Şeful Jandarmeriei a fost chemat la audieri de procurori, după protestul de la Guvern, pentru a oferi detalii despe dispozitivul de jandarmi, potrivit unor surse citate de Antena 3.
25.12.2021 | 21:15
Seful Jandarmeriei chemat la Parchet dupa protestul AUR Ce vor sa afle procurorii
ADVERTISEMENT

Potrivit acelorași surse, procurorii vor să stabilească dacă au existat probleme în modul în care a fost organizat dispozitivul de jandarmi care ar fi trebuit să păzească cea mai importantă instituție din România.

Șeful Jandarmeriei chemat la Parchet după protestul AUR. Ce vor sa afle procurorii

Marţi, la protest, manifestanţii au reuşit în numai 10 secunde să treacă de poartă şi să năvălească în curtea Legislativului. Şeful Jandarmeriei Bucureşti declara atunci la Antena 3 că problema a fost ruperea unui zăvor.

ADVERTISEMENT

În urma protestului au fost reținuți doi bărbaţi.

Unul dintre bărbaţii care a ajuns în spatele gratiilor este agent vamal în Galaţi, are 50 ani, iar poliţiştii au găsit asupra lui o mască de gaze militară, un briceag, mai multe seringi sigilate, precum și o stație de emisie-recepție.

El este bănuit că a pulverizat vopsea pe patru mașini la protestul de la Parlament. El a fost reținut marți seara.

ADVERTISEMENT

Al doilea participant la protestul AUR de marți care a fost reținut este un bărbat în vârstă de 23 de ani, identificat  după ce autoritățile au analizat imaginile filmate.

Protestatarii reținuți sunt cercetați sub control judiciar.

MAI a transmis și că 72 de persoane au fost amendate cu aproape 175.000 de lei în urma manifestației.

ADVERTISEMENT

Potrivit comunicatului de presă, 14 persoane, din cadrul a 6 organizații, autointitulate civice, respectiv din cadrul unui grup parlamentar, s-au erijat în organizatori ai manifestării publice neautorizate, fapt pentru care au fost aplicate acestora 14 sancțiuni contravenționale, în valoare de 140.000 de lei.

În cursul zilei de miercuri au fost date încă 45 de amenzi după protestul organizat la Parlament. Valoarea acestora este de circa 25.000 de lei.

ADVERTISEMENT

Mai mult, au mai fost identificate peste 200 de persoane care au participat și au încălcat legea.

“În continuarea măsurilor luate în data de 21 decembrie, în contextul manifestaţiei de protest de la Palatul Parlamentului, suplimentar, au mai fost identificate 211 persoane, fiind aplicate alte 45 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 24.500 de lei, în conformitate cu prevederile Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările şi completările ulterioare”, a informat Jandarmeria Capitalei.

În ziua protestului, ministrul de interne Lucian Bode a făcut o declaratie potrivit căreia consideră regretabil ceea ce s-a întamplat la Parlament și a precizat că a dat ordin forțelor de ordine să acționeze cu calmitate.

Totodată, el considera că Jandarmeria putea interveni mai bine. Lucian Bode a promis verificări și aplicarea unor sancțiuni.

ADVERTISEMENT