Sport

Sepsi Sf. Gheorghe – FCSB 2-5, în etapa 10 din SuperLiga. Roș-albaștrii s-au distanțat în clasament

FCSB a câștigat categoric cu Sepsi, scor 5-2 în etapa cu numărul 10 din SuperLiga. Vicecampioana României și-a consolidat poziția în fotoliul de lider.
24.09.2023 | 22:54
Sepsi Sf Gheorghe  FCSB 25 in etapa 10 din SuperLiga Rosalbastrii sau distantat in clasament
FCSB a câștigat categoric derby-ul cu Sepsi din etapa a 10-a. Foto: sport.pictures.eu.
ADVERTISEMENT
24-09-2023
16:30

Sepsi - FCSB 2-5 (Safranko 50, Alimi 62 / Șut 7, Olaru 11, Coman 58, Oct. Popescu 69, Djokovic pen. 75)

Vezi toate fazele importante aici.

FINAL DE MECI. FCSB a câștigat clar derby-ul cu Sepsi, scor 5-2 în etapa a 10-a din SuperLiga. Formația lui Elias Charalambous și-a consolidat poziția în fotoliul de lider. 

Clasament Liga 1

Min. 75: GOOOL FCSB! Damjan Djokovic înscrie din lovitură de pedeapsă. Niczuly a ghicit colțul, însă balonul a scuturat plasa. 

Min. 73: Florin Ștefan îl pune jos în careu pe Băluță, iar „centralul” Cătălin Popa acordă penalty. 

Min. 69: GOOL FCSB! Octavian Popescu depășește cu un dribling de efect apărarea adversă și înscrie cu un șut puternic sub bară. 

Min. 64: Băluță a fost aproape să înscrie, însă șutul fotbalistului de 30 de ani trece puțin pe lângă țintă. 

Min. 62: GOOOL Sepsi! Alimi pleacă de la Ngezana și îl învinge pe Târnovanu. 

Min. 58: GOOOL FCSB! Darius Olaru îl găsește excelent pe Florinel Coman cu o pasă în careu. „Șeptarul” roș-albaștrilor preia mingea și îl învinge pe Niczuly. 

Min. 50: GOOL Sepsi! Covăsnenii înscriu pe contraatac. Varga centrează excelent în fața porții, iar Safranko intră cu tot cu minge în poartă. 

Min. 46: Vicecampioana României a efectuat trei mutări la pauză. Damjan Djokovic a intrat în locul lui Ovidiu Popescu, în timp ce Compagno a fost înlocuit cu Băluță. Totodată, David Miculescu îi lasă locul în teren lui Octavian Popescu. 

Min. 45: Coman a șutat spre poartă de la distanță direct din lovitură liberă. Niczuly a scăpat mingea din mână, însă Ngezana nu a ajuns la timp. 

Min. 33: Olaru i-a pasat excelent lui Andrea Compagno, însă șutul atacantului se duce peste poartă. 

Min. 28: Roland Varga a avut ocazia să reducă din diferență. Lovitura de cap a atacantului a lovit bara. 

Min. 16: Ciobotariu centrează din partea dreaptă, iar Târnovanu deviază în corner. 

Min. 15: Roland Varga șutează direct din lovitură liberă pe poartă, însă Târnovanu reține ușor. 

Min. 11: GOOOL FCSB! Darius Olaru a marcat al 6-lea gol în acest sezon pentru FCSB. Mijlocașul roș-albaștrilor a preluat mingea cu piciorul drept și a înscris fabulos cu stângul de la distanță.

Min. 7: GOOOL FCSB! Oaspeții au recuperat o minge la centrul terenului. Adrian Șut a trecut în viteză de mai mulți jucători și a înscris cu o execuție superbă. 

Min. 6: Pantea a centrat excelent în careu, iar Kecskes a fost aproape să trimită mingea în propria poartă. 

Min. 1: Partida a început!

Sepsi: Niczuly – D. Ciobotariu, Kecskes, Ninaj, Fl. Ștefan – C. Matei, Alimi, Francisco Junior – Oroian, Safranko, R. Varga. Rezerve: D. Moldovan – I. Gheorghe, Damașcan, Bălașa, Renta, Aganovic, Kallaku, Rondon, Debeljuh. Antrenor: Liviu Ciobotariu 

FCSB: Șt. Târnovanu – Pantea, Ngezana, Lixandru, Radunovic – Ov. Popescu, Ad. Șut, Olaru – Miculescu, Compagno, Fl. Coman 
Rezerve: A. Vlad – V. Crețu, Panțîru, Haruț, Oct. Popescu, Cr. Ganea, Al. Băluță, Radaslavescu, Djokovic. Antrenor: Elias Charalambous

Meciul Sepsi Sf. Gheorghe – FCSB are loc duminică, 24 septembrie, cu începere de la ora 21:00, în cadrul etapei a 10-a din SuperLiga. Este o partidă grea pentru lider, deoarece covăsnenii reprezintă un obstacol dificil mai ales pe teren propriu și sunt în general o echipă foarte bine organizată.

Unde se joacă meciul Sepsi Sf. Gheorghe – FCSB

Întâlnirea Sepsi Sf. Gheorghe – FCSB se dispută duminică, 24 septembrie, de la ora 21:00, pe stadionul care poartă denumirea clubului din localitatea covăsneană, în etapa a 10-a din SuperLiga. Este un meci foarte interesant și care, firește, nu trebuie să mire pe nimeni, se va juca sold-out. Cerera de bilete a fost foarte mare, mult peste capacitatea tribunelor.

ADVERTISEMENT

Evident, nu vor lipsi dintre spectatori și fanii echipe bucureștene. Va veni un grup între 50-100 de suporteri din Capitală, dar numărul suporterilor echipei patronate Gigi Becali va fi mai mare, pentru că există destui susținători și în țară, inclusiv în Covasna și județele alăturate.

Cine transmite la TV partida Sepsi Sf. Gheorghe – FCSB

Partida Sepsi Sf. Gheorghe – FCSB se joacă duminică, 24 septembrie, de la ora 21:00, pe stadionul Sepsi din capitala Covasnei, în etapa a 10-a din SuperLiga și este televizată în direct pe programele Digi Sport 1, Orange Sport 1 și Prima Sport 1. O mai puteți viziona intrând pe site-ul FANATIK.RO, în format LIVE VIDEO.

ADVERTISEMENT

La Sfântu Gheorghe sindromul verii târzii a lovit la fel ca în toată țara, duminică, 24 septembrie, fiind o vreme splendidă, cu soare permanent, fără pericol de ploaie. Maxima zilei ajunge la cota de 31 de grade, dar seara va scădea destul de bine, cam cu zece grade cel puțin. Surprinde alegerea arbitrului pentru acest meci important, Cătălin Popa din Pitești.

Ce jucători lipsesc din confruntarea Sepsi Sf. Gheorghe – FCSB

Liviu Ciobotariu are un singur jucător absent la acest meci, dar unul cu imensă pondere în jocul echipei. Este vorba de MVP-ul lui Sepsi, Marius Ștefănescu, care este suspendat pentru cumul de cartonașe galbene. În rest va fi folosită formula standard, în locul lui Ștefănescu urmând a evolua croatul Aganovic.

ADVERTISEMENT

Și FCSB nu poate trimite pe teren echipa obișnuită, deoarece fundașul central Dawa a fost eliminat în meciul restanță de la Sibiu, terminat la egalitate și în locul său va fi folosit Haruț lângă Ngezana. Vlad Chiricheș se află în perioada de recuperare iar ultimul nou venit, Cristi Ganea este pe banca de rezerve.

Cote la pariuri la jocul Sepsi Sf. Gheorghe – FCSB

Casele de pariuri consideră meciul Sepsi Sf. Gheorghe – FCSB ca fiind unul de un echilibru absolut. Din acest motiv ambele echipe au primit aceeași cotă la victorie, 2,75. Și este evident că similitudinea se regăsește inclusiv la șansă dublă, cotă 1,45 dar la gol marcat există o diferență, FCSB având 1,35 și Sepsi, 1,40.

ADVERTISEMENT

La capitolul meciuri directe Sepsi are o singură victorie acasă cu FCSB, un 4-2 în 2018, are cinci meciuri terminate la egalitate și în alte cinci rânduri victoria a revenit bucureștenilor, în câteva rânduri inclusiv la diferențe sennificative de scor, de trei sau chiar patru goluri.

 

 

 

 

ADVERTISEMENT
Tags: