Life

Serialul care a rupt topurile Netflix va mai avea încă un sezon. Fanii din România se vor bucura

Serialul care a rupt topurile Netflix, reînnoit pentru un nou sezon. Este o veste bună pentru fanii din România, dar și din alte țări.
24.11.2023 | 21:30
Serialul care a rupt topurile Netflix va mai avea inca un sezon Fanii din Romania se vor bucura
Un serial îndrăgit revine pe Netflix cu un nou sezon. Sursa foto: Hepta
ADVERTISEMENT

Serialul care a rupt topurile Netflix, de fiecare dată, va mai avea încă un sezon, iar anunțul este oficial. Fanii din România, dar și din alte țări, se vor bucura de noi episoade.

Serialul care a rupt topurile Netflix revine cu un nou sezon. Surpriză pentru fani

Black Mirror (Oglinda Neagră), serialul care a revenit cu cel de-al șaselea sezon anul acesta, nu a ajuns la final. Potrivit Deadline, serialul antologic SF, thriller și de satiră a fost reînnoit oficial pentru sezonul șapte.

ADVERTISEMENT

Serialul creat de Charlie Brooker a revenit pe Netflix anul acesta, după o pauză de patru ani. Fanii l-au așteptat cu nerăbdare și a ajuns în Top 10 pe platforma de streaming în 92 de țări.

Inițial, Netflix Franța a anunțat vestea din greșeală, prin intermediul unei postări care a fost ștearsă, între timp. Au mai fost anunțate și alte seriale ale căror noi sezoane vor apărea în perioada următoare pe Netflix, cum ar fi Emily in Paris (sezonul 4) sau Young Royals (sezonul 3).

ADVERTISEMENT

“Am uitat de două anunțuri și nu de două anunțuri oarecare. Love, Death & Robots S4 și Black Mirror S7, în curând, de asemenea!”, se arată în postarea de pe X (Twitter).

Deocamdată, nu au fost dezvăluite informații cu privire la distribuția pentru noul sezon. Producția va începe în cursul acestui an, după cum arată prima sursă menționată.

ADVERTISEMENT

Din distribuția sezonului șase au făcut parte actori cunoscuți, printre care Salma Hayek, Aaron Paul și Josh Hartnett. În sezonul cinci, apărut în 2019, au jucat Andrew Scott, Anthony Mackie, Miley Cyrus, Topher Grace și Yahya Abdul-Mateen II.

Serialul Black Mirror a apărut prima dată în 2011, pe Channel 4, în Marea Britanie. În 2016, producția a fost cumpărată de Netflix. Acesta analizează societatea modernă și consecințele anumitor tehnologii.

ADVERTISEMENT

Episoadele sunt independente, cu subiecte diferite. De obicei, acțiunea are loc într-o realitate alternativă sau într-un viitor apropiat distopic, cu ton întunecat și satiric. Există și episoade mai experimentale, mai ușoare.

Pe IMDb, serialul are o notă de 8,7 din 10, fiind foarte apreciat de fani. De asemenea, pe Rotten Tomatoes are un scor de 83%. Producția a primit, de-a lungul timpului, recenzii pozitive și din partea criticilor, dar și nominalizări. În total, serialul a câștigat șase premii Emmy.

ADVERTISEMENT