Trupul neînsuflețit al femeii a fost descoperit marți seara, în apropierea uni anexe a gospodăriei tatălui ei. Acesta a început să o caute, îngrijorat că, deși spusese că pleacă în vizită la rude, mașina ei era în același loc.
Femeia, care avea o fetiță în vârstă de patru ani, revenise recent din Germania, unde locuia împreună cu soțul și fiica sa. În România, a stat la tatăl ei, în orașul Ardud.
Tânăra a fost găsită spânzurată de un cablu de curent în apropierea unei anexe, în care erau depozitate cereale și lemne. Familia și polițiștii au găsit miercuri biletul de adio, în care le-a transmis celor dragi un ultim mesaj.
”Vă rog să mă iertați pentru ce am făcut și vă rog să aveți grijă de fetiță”, ar fi scris femeia, conform unor surse judiciare citate de publicația PresaSM.
Potrivit aceleiași surse, tânăra ar fi suferit o depresie puternică. Se pare că apelase la ajutor specializat și era sub tratament. Din nefericire, în cazul ei, se pare că boala a învins.
”Au plecat în Germania deoarece soțul și-a găsit loc de muncă stabil pe TIR acolo. Au venit în țară ea cu soțul după tatăl ei Practic ea a ales să plece în Germania pentru a fi familia împreună. A plecat pe la mijlocul lunii septembrie împreună cu mama și fiica ei.
Soțul ei lucra pe TIR în Germania. Sora cu soțul ei sunt acolo de câțiva ani, acum a dus-o și pe mama ei. Părerea mea e ca a ales sa fie alături de soț pentru a avea o viață de familie. Cu siguranță nu avea probleme de căsnicie.
Cred ca schimbarea asta bruscă i-a creat starea de depresie. Pur și simplu, nu s-a putut adapta acolo. Interesant este și faptul că Andreea, care era foarte activă pe rețele de socializare, nu a mai postat aproape nimic de când a plecat.
Era o fată deschisă, foarte apropiata de fiica ei, comunicativă, receptivă. Nu îi înțeleg gestul”, au declarat apropiați ai familiei pentru Gazeta de Nord-Vest.
Trupul neînsuflețit a femeii a fost depus la Prosectura Spitalului Județean Satu Mare în vederea realizării necropsiei, medicii legiști urmând să stabilească cu exactitate care a fost cauza decesului.
Polițiștii sătmăreni au deschis o anchetă în acest caz, dar pentru că trupul tinerei nu prezenta semne de violență, nu există suspiciuni că ar fi vorba despre altceva decât un suicid.