Un bărbat din comuna Sâmburești, Olt și-a bătut cu bestialitate mama, până i-a adus sfârșitul. Fiul femeii a lovit-o cu pumnii și alte obiecte, încât anchetatorii au rămas șocați la vederea cadavrului.
Bătrâna avea vârsta de 91 de ani, iar corpul său nu a putut rezista la durerea la care a fost supusă. S-a stins imediat, dar crima a fost descoperită abia la câteva zile după ce femeia și-a dat duhul.
„În cursul zilei de 16.01.2024, lucrătorii de poliţie din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale, sub coordonarea unui procuror criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, au efectuat cercetarea la faţa locului şi activităţi investigative, urmare unui apel către Secţia de Poliţie Rurală nr.11 Verguleasa, cu privire la faptul că, în ziua de 16.01.2024, la locuinţa numitei V.I., de 91 de ani, din comuna Sâmbureşti, sat Ioniceşti, str. Vârtop, nr. 84, jud. Olt, a fost găsit cadavrul acesteia, prezentând urme de violenţă fizică corporală”, au transmis autoritățile într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt.
Chiar dacă au trecut zile bune de când bătrâna a fost ucisă, anchetatorii au reușit să pună cap la cap detaliile care indică cum a murit aceasta. Serviciul Județean de Medicină Legală Olt confirmă că decesul femeii a avut loc după bătaia soră cu moartea primită chiar de la fiul ei.
„În urma investigaţiilor efectuate s-a stabilit că, în timp ce inculpatul V.I., se afla la domiciliul mamei sale, V. I., situată în comuna Sâmbureşti, sat Ioniceşti, str. Vîrtop nr. 84, jud. Olt, unde locuia şi acesta, a exercitat acţiuni de violenţă fizică asupra mamei sale, în vârstă de 91 de ani.”, au confirmat procurorii.
Bătaia primită de bătrână este greu de descris. Se pare că făptașul a lovit-o pe aceasta și cu mai multe obiecte, provocându-i dureri groaznice.
„Prin lovire cu şi de corpuri contondente, cel puţin unul dintre acestea alungit, târâre şi compresiune între planuri dure, provocându-i un politraumatism cu multiple echimoze, excoriații, hemoragie leptomeninge, fractură piramidă nazală, fractură stern şi fracturi costale bilaterale, care au condus la moartea violentă a victimei, urmare şocului traumatic şi hemoragic suferit, între leziunile de violenţă şi moartea victimei existând legătură de cauzalitate directă şi necondiționată, conform concluziilor preliminare emise de SJML Olt”, au relatat procurorii.
Autorul crimei a fost prins și a recunoscut fapta pe care a comis-o. Bărbatul a descris cum a lovit-o pe mama sa cu palmele în zona cefei și a obrazului, apoi şi cu pumnii la nivelul coastelor.
În urma probelor strânse de anchetatori, Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt a dispus ca individul să fie reținut. Acuzația clară care i-a fost atribuită este pentru comiterea infracțiunii de omor. De asemenea, procurorii vor solicita judecătorilor arestarea preventivă a făptașului pentru 30 de zile.