News

Silvestru Șoșoacă a scăpat de ordinul de protecție. Soțul Dianei Șoșoacă nu vrea să mai știe nimic de ea

Soțul Dianei Șoșoacă a scăpat de ordinul de protecție impus după ce senatoarea de Iași l-a acuzat de abuz fizic și psihic.
05.04.2024 | 18:24
Silvestru Sosoaca a scapat de ordinul de protectie Sotul Dianei Sosoaca nu vrea sa mai stie nimic de ea
Ordinul de protecție contra lui Silvestru Șoșoacă a fost revocat Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea
ADVERTISEMENT

Instanța a revocat vineri ordinul de protecție provizoriu impus marți de polițiștii Secției 6, admițând cererea depusă de Dumitru Silvestru Șoșoacă.

Silvestru Șoșoacă a scăpat de ordinul de protecție

Instanța a admis astfel cererea depusă de Dumitru Silvestru Șoșoacă prin care a cerut revocarea ordinului de protecție solicitat de soția sa, Diana Șoșoacă.

ADVERTISEMENT

”Revocă ordinul de protecţie provizoriu nr. 3319526/02.04.2024 emis de către D.G.P.M.B. – Secţia 6 de Poliţie”, se arată în decizia instanței de  vineri, 5 aprilie.

Costurile celor doi avocați vor fi suportate de Ministerul Justiției, în contextul revocării ordinului, a mai decis instanța de judecată.

ADVERTISEMENT

Până să ajungă decizia instanței la Poliție, soțul Dianei Șoșoacă, care purta o brățară electronică de monitorizare, fusese ridicat de polițiști, pentru încălcarea ordinului de protecție.

”La data de 5 aprilie 2024, a fost emisă o alertă de proximitate cu privire la faptul că bărbatul a încălcat măsura dispusă prin ordinul de protecție provizoriu, emis anterior.

ADVERTISEMENT

Polițiștii Secției 6 s-au deplasat la fața locului, bărbatul în cauză fiind depistat și condus la secția de poliție, în vederea întocmirii unui dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de încălcarea oricărei măsuri dispuse prin ordinul de protecție.

Ulterior, polițiștii au fost informați cu privire la revocarea ordinului de protecție, context în care sistemul de monitorizare urmează a fi demontat”, a precizat Poliția Română.

ADVERTISEMENT

Soțul Dianei Șoșoacă nu vrea să mai știe nimic de ea

”Nu mă interesează nici dacă trăiește, nici dacă moare”, le-a spus jurnaliștilor Silvestru Șoșoacă la ieșirea din secția de poliție. Acesta a  explicat că a încercat să găsească o rută pentru a ocoli locuința în care se afla senatoarea.

”Am încercat să merg către nordul Capitalei, trec pe lângă locuința Dianei și am evitat cele două străzi. Se pare că era foarte aproape. Mi se pare absurd să pui 200 de metri.

Dosarul penal se deschide la primul bip, bip. Ieri eram la universitate, azi eram la Cișmigiu. Era dată deja rezoluția pentru îndepărtarea brățării, dar nu era făcută procedura la poliție”, a explicat Silvestru Șoșoacă.

Bărbatul a mai precizat că s-a întâlnit pe holurile din cadrul secției de poliție cu soția sa. ”M-am întâlnit cu Diana acum câteva secunde. Nu vorbim. De o lună și ceva nu vorbesc cu ea.

Numele doamnei senator e scris la naiba, e scris în certificatul meu de naștere. Ea nu face decât să îl facă de râs. Dacă aș ști că e o femeie care nu se face de rușine, i-aș lăsa numele.

SOS s-a prăbușit. Și-a dat seama fiecare simpatizant că nu e condus de cine trebuie”, a mai spus Silvestru Șoșoacă.

ADVERTISEMENT