George Cosac crede în șansele Simonei Halep la Tribunalul de Arbitraj Sportiv. Cosac aduce în discuție responsabilitatea fostului antrenor al Simonei, Patrick Mouratoglou, susținând că recunoașterea vinovăției de către acesta înainte de prima decizie a româncei în cazul de dopaj ar fi avut un impact semnificativ
“Este extrem de optimistă, este normal să fie aşa şi noi suntem foarte încrezători. Sunt convins că va avea parte de un proces care îi va scurta din perioada de suspendare. Aşteptarea asta ne-a distrus practic emoţional pe toţi. Am ferma convingere că va fi redusă foarte mult perioada de suspendare.
Trebuia să spună de la început, cred că cu totul altul ar fi fost şi primul verdict dacă el şi-ar fi asumat această responsabilitate, să zică de la început modul în care s-au petrecut lucrurile. Din punctul meu de vedere, da, a făcut-o târziu.
Pentru noi, Simona reprezintă un bun naţional, că el şi-a permis să ţină ascunsă această declaraţie sau ce ştia, e problema lui, pe noi ne afectează foarte tare ca naţie. Ea era un vector de imagine extrem de important pentru România. Este o luptătoare, o ambiţioasă şi nu cedează foarte uşor”, a declarat George Cosac.
În viziunea lui Cosac, Mouratoglou ar fi trebuit să își asume vina mai devreme, iar aceasta ar fi influențat decizia luată de International Tennis Integrity Agency (ITIA) în privința lui Halep. Simona Halep a fost suspendată 4 ani pentru consumul de substanțe interzise.
“Simona Halep își va juca ultima carte la TAS, care a stabilit ca între 7 și 9 februarie 2024 să fie studiat apelul făcut de jucătoarea română. Trei zile și o sentință care reprezintă un joc de totul sau nimic pentru viața sportivă a Simonei Halep.
Sportiva ar putea rămâne cu o suspendare de patru ani sau ar putea avea o pedeapsă mai ușoară. Dacă va rămâne cu suspendarea de patru ani, Simona Halep va avea 35 de ani atunci când pedeapsa pe care încearcă să o evite ar fi ridicată”, au scris spaniolii de la Mundo Deportivo.
Decizia TAS va fi așteptată cu interes nu doar de comunitatea tenisului românesc, ci și de fani și susținători din întreaga lume. În timp ce suspansul planează asupra viitorului Simonei Halep în tenis, George Cosac rămâne optimist cu privire la un deznodământ pozitiv în bătălia pentru reducerea suspendării sportivei.
Într-un discurs recent, Patrick Mouratoglou a confirmat faptul că substanțele găsite în corpul Simonei Halep au provenit din vitaminele pe care staff-ul său i le-a administrat. Declarația lui Mouratoglou a venit, însă, prea târziu pentru Simona, care se luptă pentru dreptate la TAS.