Fotbal international

Sir Alex Ferguson, externat la mai puțin de o lună după operație: “Este un învingător!”

02.06.2018 | 16:34
Sir Alex Ferguson externat la mai putin de o luna dupa operatie Este un invingator

Sir Alex Ferguson a fost externat sâmbătă, la doar 3 săptămâni după ce a fost operat de urgență, din cauza unei hemoragii cerebrale. Legendarul manager al lui Manchester United, în vârstă de 76 de ani, nu a scăpat definitiv de monitorizarea medicilor, dar aceasta se va face la domiciliu.

Sir Alex Ferguson, externat! În același timp, conform apropiaților lui Sir Alex, citați de publicația The Sun, fostul manager așteaptă startului noului sezon pentru a reveni în tribunele stadionului Old Trafford: “Toată lumea ştie că Sir Alex e un învingător şi aceasta este o bătălie pe care nu avea de gând să o piardă. S-a pus pe picioare şi e fericit că a părăsit spitalul. Este foarte recunoscător întregului staff. Previziunile sunt încurajatoare şi este doar o problemă de timp până se va întoarce pe ‘Teatrul Viselor’. Între timp, va continua recuperarea şi se va bucura să urmărească meciurile de la Cupa Mondială“.

Sir Alex Ferguson a ajuns la spital pe 5 mai, după ce a suferit o hemoragie cerebrală, şi a fost operat de urgenţă.

Sir Alex Ferguson, externat! Palmares impresionant pe ‘Teatrul Viselor’

Sir Alex Ferguson, externat! Nu mai puţin de 38 de trofee a cucerit United cu Ferguson manager, adică peste jumătate din cele 68 de trofee din istoria de 139 de ani a clubului.

13 titluri în Premier League, două Ligi ale Campionilor, Cupa Cupelor, Supercupa Europei, Cupa Intercontinentală, Mondialul cluburilor, cinci Cupe, patru Cupe ale Ligii şi zece Supercupe ale Angliei a câştigat Sir Alex Ferguson cu Manchester United.