Chiar dacă are 80 de ani, Sofia Vicoveanca adoră să călătorească.
Cunoscuta interpretă de muzică populară a decis să plece împreună cu fiul său într-o vacanță în Kenya.
A postat și o serie de fotografii inedite, în care fanii au putut să o vadă așa cum rar apare.
Sofia Vicoveanca este una dintre cele mai îndrăgite interprete de muzică populară. Aceasta își ține mereu la curent fanii cu tot ceea ce face. De această dată, artista i-a anunțat că își petrece vacanța în Kenya și a postat și o serie de fotografii inedite.
Prima postare a fost făcută chiar de la aeroport.
“Urări de bine din aeroport, spre Kenya!”, a scris artista în dreptul unei fotografii.
Apoi a postat și imagini din Safari, acolo unde a petrecut câteva zile.
“Dragilor, mă aflu după 2 zile de safari…vă îmbrățișez trimițându-vă o gură de aer cald…din Kenya! Zi minunată”, este mesajul postat de artistă.
Sofia Vicoveanca nu a plecat singură. Este însoțită de fiul său, Vlad Micu.
Îndrăgita interpretă de muzică populară a împlinit în toamna anului trecut 80 de ani, dar este într-o formă fizică de invidiat. Aceasta a dezvăluit cum reușește să se mențină. A decis de mai multă vreme să nu mai gătească.
Mănâncă și grăsimi, iar preparatul său preferat este mămăliguța cu smântână. A stat însă mereu departe de vicii. Nu a fumat niciodată și nici nu a consumat alcool.
“Acum nu mai gătesc pentru că dacă fac o ciorbă, cine mănâncă mai multe porții? Eu merg pe minuturi, îmi plac ouăle moi, așa cleioase, cu pâine prăjită, cu o țâră de unt, să știți că îmi place smântâna, smântână cu mămăliguță, nu mă feresc de grăsimi, cam 2 mese pe zi, cam așa e.
Nu beau cafea că am tensiune oscilantă și mă mai cruț, un capuccino cu lapte mult, ceaiuri, te miri ce!”, a spus Sofia Vicoveanca pentru Click.
Artista este văduvă de 20 de ani, dar niciodată nu s-a gândit să-și refacă viața. Chiar și acum este extrem de emoționată atunci când vorbește despre regretatul ziarist Victor Micu.
“Au fost cereri, dar nu cred că aș mai fi găsit pe cineva să mă înțeleagă cum a fost soțul meu și nu aș fi putut renunța la cântec!
Soțul meu mi-a dirijat cumva lectura, mi-a fost cel mai bun prieten, e un fel de-al meu de-a spune, că-și lăsa umărul să-mi pun sufletul să plângă! Mi-a fost tare aproape, mi-a înțeles munca. (…) Așa a fost soțul meu!”, a mai spus artista.