Life

Sonia Argint, totul despre divorțul de Horațiu Ionescu și relația cu copiii: ”Mi-am reorganizat viața aproape total”

Sonia Argint Ionescu a vorbit pentru prima oară, clar și amplu, despre divorțul de fostul ei soț, Horațiu Ionescu, în podcastul lui Mihai Morar.
18.11.2022 | 13:30
Sonia Argint totul despre divortul de Horatiu Ionescu si relatia cu copiii Miam reorganizat viata aproape total
Sonia Argint, prezentatoare de televiziune. Foto: Instagram
ADVERTISEMENT

Sonia Argint, ex-Ionescu, a vorbit pentru prima oară pe îndelete despre divorțul de soțul ei, Horațiu, cu care a stat în aceeași casă timp de 18 ani.

Sonia Argint a ținut secret divorțul vreme de doi ani

Divorțul s-a produs acum doi ani, însă Sonia nu a vrut să vorbească public despre asta decât abia în vara acestui an. Vestea despărțirii de omul de afaceri (CEO la o firmă de sisteme audio) i-a lăsat pe toți cu gura căscată, asta deoarece Sonia și partenerul ei păreau a fi cuplul fără probleme.

ADVERTISEMENT

Prezentatoarea de la TVR a mărturisit, invitată în podcastul lui Mihai Morar, că separarea nu a avut loc din cauze grave, ci din faptul că fiecare a început să aibă cu totul alte aspirații, să evolueze diferit de-a lungul relației.

Vedeta are doi băieți cu Horațiu, pe Marc și Eric, aflați în floarea adolescenței, despre care a spus că au reacționat normal atunci când au aflat că părinții lor au luat decizia de a nu mai fi împreună, ba chiar știau deja că lucrurile nu mai sunt în ordine în familia lor.

ADVERTISEMENT

„Nu poți să îți dai seama după jumătate de an dacă ai luat decizia cea bună”

„Această distanță de doi ani de la acte și până la anunțul public, a fost o perioadă pe care am dorit s-o iau și să îmi dau seama cu adevărat cum îmi este. Nu poți să îți dai seama după jumătate de an dacă ai luat decizia cea bună. Ai nevoie de timp să te repoziționezi, să iei multe de la capăt. Eu mi-am reorganizat viața aproape total, în sensul în care am devenit 100% autonomă.

Tot ce ține de gestionarea unui cămin, nu că înainte ar fi fost altfel, că tot eu eram principala organizatoare, dar acum chiar știu că totul depinde de mine acolo, acasă. Că eu trebuie să decid în stânga și dreapta. Am stat doi ani până să anunț, pentru că sunt conștientă că dacă zic oamenilor că am divorțat toată lumea are o altă senzație din exterior. Când spui tu ca femeie că ai luat o astfel de decizie, există șanse să influențezi și alte femei.

ADVERTISEMENT

Voiam s-o fac într-un mod în care să nu induc ideea că la prima greutate de care dai, gata, îți iei bocceluța și ai plecat. Nu! În continuare spun că divorțul nu e soluția când lucrurile nu mai merg. Divorțul vine când ai încercat o grămadă de lucruri și îți dai seama că nu se mai poate”, a declarat Sonia Argint în emisiunea de pe YouTube a lui Mihai Morar.

„Îmi doresc ca băieții să petreacă timp cu tatăl lor”

Blondina a spus că în afară de violența domestică, orice poate fi negociat într-un cuplu. Mai mult, a mărturisit că sunt situații, cum a fost a ei, în care partenerii evoluează în mod diferit și, la un moment dat, se produce inevitabil ruptura.

ADVERTISEMENT

Sonia a vorbit și despre relația pe care o are cu flăcăii ei, dar și felul în care au primit vestea divorțului.

„Copiilor le-am dat vestea împreună. În al doilea rând, copiii sunt deștepți. Prin niște lucruri fără să le spunem. Ne-au spus: da, ne-am dat seama. Nu s-a pus problema ca vreunul dintre părinți să nu aibă acces la copii. Chiar îmi doresc ca băieții să petreacă timp cu tatăl lor. Au nevoie de figura paternă, mai ales la vârsta asta (n.r.: băieții au 17, respectiv 18 ani).

Eu am trimis băieții la școală singuri cu autobuzul, încă din clasa a treia. Trebuie să se descurce, evident, într-un cadru controlat. Nu trebuie să îi porți de mână până la 18 ani. Cu cât le dai mai mult spațiu, cu atât au tendința de a se întoarce la cuibușor. Atitudinea asta: sunteți ai mei… îi îndepărtează. Eu nu vreau să îi îndepărtez”, a completat Sonia.

 

ADVERTISEMENT